De la Sâmbăta Floriilor la Sâmbăta Mare

Cea mai importantă perioadă liturgică şi duhovnicească din Postul Sfintelor Paşti este cea cuprinsă între Sâmbăta Floriilor şi Sâmbăta Mare, când suntem alături de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Sfintele şi Mântuitoarele Sale Pătimiri. Astăzi încheiem Postul Mare şi prin Sâmbăta şi Duminica Floriilor trecem către Săptămâna Mare, vremea când intensificăm postirea noastră şi mai ales prezenţa noastră în biserică pentru a participa la amplul program liturgic al slujbelor închinate Sfintelor Pătimiri ale Domnului.

Primul pas pe calea către Golgota alături de Hristos îl facem în ziua învierii dreptului Lazăr, adică în Sâmbăta Floriilor. Învierea lui Lazăr ne este prezentată pe larg de Sfântul Evanghelist Ioan (11, 1-45). Dreptul Lazăr era din Betania, fiind fratele Martei şi al Mariei. Ei erau copiii fariseului Simon, în casa căruia a poposit de mai multe ori Mântuitorul. Lazăr era prieten al Domnului nostru Iisus Hristos.

Despre boala şi moartea lui Lazăr ne-au vorbit cântările din săptămâna a şasea a Postului Mare. Luni imnografia ne-a vorbit despre boala lui Lazăr. Miercuri cântările Triodului ne-au vestit moartea lui Lazăr. În această zi Domnul nostru Iisus Hristos pleacă spre Betania şi ajunge aici la patru zile după moartea prietenului Său. Este întâmpinat de surorile lui Lazăr, care Îi spun: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poţi!”

Sinaxarul din Triod continuă cu minunea învierii lui Lazăr: „Iisus a întrebat poporul: Unde l-aţi pus? Şi îndată toţi au pornit la mormânt. Când au ridicat piatra de pe mormânt, Maria a spus: Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă! La urmă, Iisus s-a rugat şi vărsând lacrimi a strigat cu voce mare: Lazăre, ieşi afară! Şi îndată a ieşit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă.”

Minunea învierii lui Lazăr este prezentată în Noul Testament doar de Sfântul Apostol Ioan, pentru că el fiind ultimul care şi-a redactat Evanghelia a dorit să arate că „Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, că a înviat şi că va fi învierea morţilor. Iar lucrul acesta se dovedeşte mai cu seamă prin învierea lui Lazăr” (Sinaxar Sâmbăta lui Lazăr).

Duminica Floriilor

Pentru învierea lui Lazăr poporul Îl primeşte triumfal pe Hristos în Ierusalim, eveniment pe care îl prăznuim în Duminica Floriilor. Din Evanghelia după Ioan aflăm: „Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta” (Ioan 12, 17-18).

Domnul nostru Iisus Hristos intră în Ierusalim şi este primit ca un rege din lumea aceasta. Mântuitorul nu vine în Ierusalim cu gloria unui conducător din lumea aceasta, ci plin de smerenie, mergând spre Sfintele Sale Pătimiri. Semnul vizibil al smereniei Sale este acela că intră în Ierusalim pe mânzul asinei: „Cel care are cerul de tron s-a urcat pe mânzul asinei şi a intrat în Ierusalim” (Sinaxarul Duminicii Floriilor).

Este primit cu multă bucurie, mai ales că toţi cei care erau atunci în Ierusalim aflaseră de minunea învierii lui Lazăr, ceea ce i-a făcut să fie entuziasmaţi la intrarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Cetatea Sfântă. Această intrare triumfală pe care poporul o face Domnului determină pe conducătorii săi religioşi şi politici să grăbească planul lor de suprimare a Mântuitorului Iisus Hristos. Deja se întrezăreşte suferinţa Domnului din Săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri.

Chiar în deschiderea slujbelor Duminicii Floriilor mărturisim că Mântuitorul intră în Ierusalim pentru a merge să pătimească pentru mântuirea noastră: „Șezând pe mânz, Hristoase, când veneai la patimă, ai primit de la pruncii cei fără de răutate cântare de biruinţă. Tu, Cela ce eşti lăudat de îngeri cu cântare întreit sfântă”.

Hristos vine în Ierusalim ca Domn al păcii. Intră în Cetatea Păcii pentru a aduce pacea şi a izbăvi neamul omenesc din blestemul păcatului strămoşesc. Oamenii care se aflau „în întuneric şi în umbra morţii” iau „stâlpări de finic”, ce închipuiesc Învierea, şi-L întâmpină pe Hristos plini de entuziasm mesianic. Iar „din gura pruncilor, celor fără răutate” primeşte laude precum cele îngereşti. Pentru că vine în Sion „Domnul Puterilor” să răscumpere „cu pătimirea Crucii căderea lui Adam”, aducând pace şi mântuire.

Săptămâna Mare

Duminică seara, în ziua Floriilor, intrăm în Săptămâna Mare, când suntem alături de Hristos, prin post şi rugăciune, în Sfintele şi Mântuitoarele Sale Pătimiri. Acum participăm la slujbele ce se oficiază în Biserică şi în care aflăm prin textele evanghelice şi imnografia Triodului de ultimele zile din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos. Slujbele ce definesc liturgic această săptămână sunt Deniile ce se oficiază de duminică seara până vineri seara. Prin aceste slujbe intrăm în zilele sfinte şi mari din săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului.

Fiecare zi din Săptămâna Mare are o temă centrală care reflectă textul Sfintelor Evanghelii ce ne vorbesc despre Sfintele Pătimiri ale Domnului. Aceste teme sunt reflectate în imnele Triodului, unde în sinaxare regăsim dezvoltări teologice ale înţelegerii zilelor Sfinte şi Mari ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri.

Prima zi din Săptămâna Mare este Sfânta şi Marea Luni, care ne oferă exemplul vieţii lui Iosif, iar prin lecturile biblice ale zilei avem în faţă imaginea blestemării smochinului în care Domnul nu a găsit rod. A doua zi a Săptămânii Mari este Sfânta şi Marea Marţi, când avem lecturi din Sfânta Evanghelie care ne prezintă mai multe pilde rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, între care şi cea cu temă eshatologică în care ne sunt prezentate cele 10 fecioare, tema acestei zile.

Sfânta şi Marea Miercuri este ziua în care dumnezeieștii părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de Mântuitoarea Pătimire a lui Hristos. Tot în această zi este momentul când Iuda Iscarioteanul merge şi se oferă să-L trădeze pe Hristos. În Joia Mare, Biserica Ortodoxă cinsteşte Sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vinderea Domnului.

Ziua cea mai tristă din cursul anului bisericesc este Vinerea Mare, când creştinii ţin post negru pentru Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos. În această zi prăznuim Sfintele şi Mântuitoarele şi Înfricoşătoarele Pătimiri ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică: „scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și, înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El” (Sinaxar Sfânta şi Marea Vineri).

Sâmbăta Mare

Cea mai importantă zi din Săptămâna Mare este Sfânta şi Marea Sâmbătă când „prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care nea­mul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viața veşnică”. În această zi, după cum ne spune troparul, Domnul este „în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins...”

Cel mai bine ne explică întreita ipostază a Domnului Iisus Hristos din Sâmbăta Mare Sinaxarul din Triod: „Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeşte în mormânt şi cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în Rai; a fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu nescris împrejur era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit şi stricăciune, adică despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înţelesul unei putreziri a trupului şi o nimicire desăvârşită a mădularelor”.

Hristos trece prin toate etapele omului căzut din pricina păcatului lui Adam, dar fără păcat şi stricăciune, pentru a mântui neamul omenesc, iar prin Învierea Sa să ne dăruiască viaţa veşnică din Împărăţia Sa cea nepieritoare.

Domnul coboară la iad ca un Împărat, ca un biruitor, vesteşte izbânda asupra morţii şi a diavolului şi îi eliberează de acolo pe cei drepţi. Alături de Hristos învie şi drepţii care erau ţinuţi în închisoarea iadului. De aceea icoana corectă a Învierii este Pogorârea Domnului la iad, unde vedem cum El zdrobeşte porţile iadului şi învie împreună cu toţi drepţii.

Prin Sâmbăta Mare trecem de la Săptămâna Mare la Duminica Învierii, lucru subliniat şi de slujba ce încheie ultima zi a acestei săptămâni de final a Postului Sfintelor Paşti. Este vorba de Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Duminicii Învierii, prin care facem trecerea către bucuria pascală, la care suntem aşteptaţi cu toţii după asceza intensă din Săptămâna Mare.