Basilică bizantină de secol 14 descoperită în Bulgaria
Arheologii bulgari au descoperit principala biserică a unei mănăstiri bizantine de secol 14 construită de ultima dinastie a Imperiului Roman de Răsărit şi localizată în oraşul Sozopol de la Marea Neagră, relatează Novinite, citat de Agerpress. Echipa condusă de arheologul Krastina Panaiotova de la Institutul Naţional de Arheologie din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţe a finalizat prima etapă a săpăturilor la Mănăstirea Sfinţii Apostoli şi la un castel feudal medieval din Sozopol. În timpul săpăturilor finanţate de guvernul bulgar, echipa de arheologi a descoperit biserica, dar şi capela mică a unui cimitir şi un castel feudal care datează din secolele 13-15, din perioada de dinainte ca Imperiul Bizantin să fie eliminat de pe hartă de invadatorii otomani. Oraşele Sozopol şi Nessebar, care sunt staţiuni în prezent, s-au numărat printre ultimele posesiuni bizantine cucerite de otomani, ele căzând abia în 1459, la şase ani după Constantinopol. Cele două oraşe au fost prima dată cucerite de Primul Imperiu Bulgar în Evul Mediu, însă posesia asupra lor a fost deţinută alternativ de Bulgaria şi Imperiul Bizantin. Potrivit directorului Muzeului Naţional de Istorie din Bulgaria, Bozhidar Dimitrov, biserica nou-descoperită, construită în jurul anului 1335, era cea mai mare şi cea mai frumoasă de pe malul bulgăresc al Mării Negre. În apropierea acestui lăcaş de cult, care are o lungime de 24 de metri şi o lăţime de 16 metri, au fost îngropaţi circa 120 de demnitari, majoritatea militari.