BCR relaxează condiţiile de acordare a împrumuturilor
Cea mai mare bancă comercială din România, BCR, a schimbat regulile pentru acordarea de credite ipotecare şi de consum pentru persoanele fizice, iar doritorii ar putea acum să împrumute mai mulţi bani. De asemenea, banca încearcă să atragă şi clienţi din zone mai defavorizate din punct de vedere economic, printr-o diferenţiere a creditărilor. Reprezentanţii băncii spun că noile norme ar veni în ajutorul clienţilor şi că au făcut mai multe simulări teoretice din care a rezultat că între diverse zone ale ţării sunt mari diferenţe economice. Concluzia lor este că, în funcţie de aceste condiţii diferite, şi sistemul de creditare trebuie diferenţiat pentru a atrage mai mulţi clienţi, chiar dacă, spun ei, noul regulament al băncii naţionale privind creditarea îi defavorizează pe cei cu venituri reduse, potrivit directorului BCR, Lucian Cojocaru. Reprezentanţii BCR spun că pentru oameni cu acelaşi venit, dar din zone diferite, cheltuielile necesare traiului pot fi şi ele diferite. Acolo unde sumele necesare coşului zilnic sunt mai mici, clientului îi rămân mai mulţi bani pe care-i poate folosi pentru rambursarea unui credit. Deci şi creditul acordat poate fi mai mare. BCR a mărit nivelul maxim al creditelor de consum de la 10 mii la 15 mii de euro şi nivelul maxim al creditelor ipotecare cu până la 40%. Banca aşteaptă reacţia pieţei imobiliare la introducerea acestui sistem. În funcţie de această evoluţie a pieţei, spune că ar putea reduce sau chiar renunţa, în anumite condiţii, la avansul de 25% care se percepe în prezent pentru un credit ipotecar. Analistul economic Florin Petria spune că e de aşteptat ca preţurile în domeniul imobiliar să se mărească şi ele puţin, o dată cu creşterea posibilităţilor de achiziţionare a creditelor imobiliare. El spune, însă, că BCR poate câştiga un serios avantaj pe piaţa bancară prin introducerea creditelor diferenţiate, care o ajută să pătrundă în zone mai sărace. Florin Petria spune că, teoretic, şi alte bănci ar putea încerca să pătrundă mai mult în oraşe mici şi la sate, dar pentru asta ar trebui să aibă reţele adecvate. BCR, al cărei acţionar majoritar este grupul austriac Erste, asigură peste un sfert din activitatea bancară din România.