Biblioteca Naţională şi-a sărbătorit ocrotitorul
Biblioteca Naţională a României, împreună cu Arhiepiscopia Bucureştilor, Biblioteca Sfântului Sinod şi Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României, a organizat luni, 5 august, un eveniment închinat ocrotitorului spiritual, Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, de la a cărui naştere s-a împlinit un veac.
Evenimentul „Stihuri umilincioase: 100 ani de la naşterea Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul)“, care s-a desfăşurat la parterul Bibliotecii Naţionale a României, a fost deschis cu slujba de Te Deum, săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de ieromonahi şi ierodiaconi.
La finalul slujbei de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra directorilor, ostenitorilor şi tuturor cititorilor de la Biblioteca Naţională a României, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul a explicat că ziua de 5 august este una deosebită atât pentru Biserica Ortodoxă, cât şi pentru Biblioteca Naţională a României şi a precizat că Sfântul Ioan Iacob Românul, aşa cum era cunoscut în Ţara Sfântă, canonizat în anul 1992 de către Biserica Ortodoxă Română, este ocrotitorul învăţământului teologic liceal din Moldova, al călugărilor şi pelerinilor din Ţara Sfântă, dar şi al Bibliotecii Naţionale a României, care şi-a ales un sfânt bibliotecar ca să ocrotească pe toţi bibliotecarii din România.
În continuarea celor prezentate de Preasfinţia Sa cu privire la viaţa Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, actriţa Ana Calciu a recitat câteva poezii compuse de acest sfânt cuvios român, din care amintim poezia „O, om!“ şi din care redăm câteva versuri: „O, om, ce mari răspunderi ai!/ Tu vei pleca din lume,/ Dar ce ai spus prin scris, sau grai,/ Sau laşi, prin pilda care-o dai,/ Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai,/Mereu o să-i îndrume./Deci nu uita: Fii credincios!/Cu grijă şi cu teamă/ Să laşi în inimi luminos/ Un semn, un gând, un drum frumos,/Căci pentru toate, ne-ndoios,/ Odată, vei da seamă./“.
Evenimentul „Stihuri umilincioase“ a cuprins şi un scurt concert susţinut de membri din Grupul psaltic „Tronos“ al Catedralei patriarhale şi vernisajul unei expoziţii în cadrul căreia au fost etalate cărţi din colecţiile Bibliotecii Naţionale a României şi manuscrise din arhiva Mănăstirii „Sfântul Sava“ din Deşertul Iudeii.
Noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României îl are ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ întrucât acest sfânt monah a fost un bibliotecar cu viaţă aleasă, care a trudit la mănăstirile Neamţ din Moldova şi „Sfântul Sava“ din apropierea Betleemului, şi pentru că a arătat în scrierile sale menirea profundă şi unică a bibliotecarului, dar şi cât de important este cuvântul scris pentru generaţiile prezente şi cele viitoare.