Binecuvântare arhierească la hramul Mănăstirii Cămârzani
La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, miercuri, 8 septembrie 2021, biserica nouă a Mănăstirii Cămârzani din județul Suceava și-a sărbătorit hramul. În mijlocul monahiilor și credincioșilor s-a aflat cu această ocazie Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a slujit Sfânta Liturghie.
„O numim pe Maica Domnului plinirea rânduielii Ziditorului. Rânduiala pe care Ziditorul lumii, Făcătorul lumii și Mântuitorul lumii o are cu noi, oamenii, se plinește prin Maica Domnului. Cu Maica Domnului s-a plinit pregătirea omenirii pentru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. (…) La plinirea vremii a venit Domnul, a trimis Dumnezeu Tatăl pe Fiul Său născut din Pururea Fecioara Maria. Ce înseamnă plinirea vremii? Pentru că dacă am înțelege ce înseamnă plinirea vremii în înțelesul lucrării acesteia de mântuire a Domnului cu lumea, vom înțelege ceva din viețile noastre, când se plinește vremea și pentru noi, ca Dumnezeu să lucreze personal în viața noastră, la mântuirea noastră”, a arătat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
Ierarhul a prezentat și explicat Evanghelia zilei, subliniind faptul că atât Maria, cât și Marta ar trebui să fie exemple demne de urmat pentru creștinii de astăzi: „Nu o disprețuiți, vă rog, pe Marta, lăudând-o prea mult pe Maria și nu o disprețuiți pe Maria că este inactivă, lăudând-o mai mult pe Marta că se ostenește. Noi trebuie să fim și Marta, și Maria în lucrarea noastră împreună, lucrarea noastră cu Dumnezeu.”
La momentul rânduit l-a hirotonit întru diacon pe teologul Mihail Spoială, pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
La final, Preasfințitul Părinte Damaschin a oferit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, distincția de vrednicie Ordinul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” domnului Constantin Nechifor, unul dintre ctitorii principali ai mănăstirii.
Maicii starețe, stavrofora Maria Deac, i-a fost oferit Ordinul „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul”.
La final a fost oficiată slujba Parastasului la mormântul Episcopului Gherasim Putneanul, ctitorul așezământului monahal.