Binecuvântare arhierească la Sibiel, județul Sibiu
Comunitatea parohială din Sibiel, județul Sibiu, a primit binecuvântare arhierească în Duminica a 4-a după Rusalii, când Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit la un Altar amenajat în curtea Bisericii „Sfânta Treime”, în apropiere de Muzeul de icoane pe sticlă din localitate.
Credincioșii din Sibiel au participat în număr mare la Sfânta Liturghie și au ascultat cuvântul de învățătură al ierarhului în care a vorbit despre vindecarea slugii sutașului, relatată în Evanghelia citită în această duminică la Sfânta Liturghie, și i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul de credință și de smerenie al acestui militar roman care I-a cerut Mântuitorului să-i vindece slujitorul grav bolnav.
„Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne oferă și să ne considerăm nevrednici pentru darul Lui, nevrednici pentru sănătatea pe care ne-o dă, nevrednici pentru faptul că deseori ne scoate din toate ispitele, din toate necazurile, din toate suferințele, trecem peste toate încercările dacă avem cu adevărat credința smerită, încrederea că El este Stăpân a toate. El este Atotmilostiv, El îi primește pe toți cei care se roagă cu smerenie. Pilda aceasta de smerenie a sutașului este pentru noi de mare folos. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim întăriți în credință pentru a avea o credință statornică”, a subliniat ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de de membri ai Coralei „Armonia” din Constanța.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Sebastian Bratu a fost hirotonit preot pentru Parohia Veseud, județul Sibiu.
La final, părintele paroh Bogdan Alin Fluieraș i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă peste comunitate și pentru părinteasca grijă avută față de biserica monument istoric și cunoscutul Muzeu de icoane pe sticlă din Sibiel, care a trecut recent prin ample lucrări de reamenajare. Aici, peste 700 de icoane de o valoare inestimabilă sunt expuse în spații moderne, în condiții optime pentru conservarea acestor opere de artă unice în lume.