Binecuvântare la începutul noului an la Catedrala Patriarhală

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 01 Ianuarie 2021

Biserica Ortodoxă Română a prăznuit la 1 ianuarie Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și i-a sărbătorit pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi pe mama sa, Sfânta Emilia, precum şi Anul Nou. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Catedrala Patriarhală din București de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu alţi ierarhi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Așa cum este tradiția, a urmat slujba de Te Deum. La final, Întâistătătorul Bisericii noastre a proclamat în mod solemn 2021 drept „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.


Mulţi credincioşi bucureşteni au participat vineri, 1 ianuarie, la Sfânta Liturghie săvârşită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi Prea­sfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

După citirea pasajului evanghelic rânduit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia praznicului împărătesc sărbătorit la 1 ianuarie, care amin­tește de momentul când Mântuitorului I S-a pus numele „Iisus”.

„Tăierea-împrejur este semnul legământului lui Dumnezeu cu Avraam, care a devenit apoi semnul legământului lui Dumnezeu cu poporul ales. Tăierea-împrejur se făcea la opt zile de la naştere şi atunci pruncul primea şi nume. «Yeshua» în limba ebraică înseamnă «Dumnezeu mântuiește» sau «Dumnezeu este Mântuitorul». Numele Pruncului Iisus este stabilit de către Dumnezeu, deoarece în acest nume se cuprinde și misiunea sau vocația Sa, anume că El va fi Mântuitor, adică Eliberator şi Vindecător de păcat și de moarte. Mai târziu I se adaugă acestui nume și cel de «Mashiah», adică «Mesia», care înseamnă «Unsul lui Dumnezeu». Din această tradiție iudaică, și creștinii au învățat ca la opt zile după nașterea copilului să-i atribuie un nume”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evocat viaţa şi lucrarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei: „Sfântul Vasile cel Mare rămâne în conștiința Bisericii ca o mare personalitate: teolog, liturghisitor, întemeietorul Liturghiei care îi poartă numele și care se săvârşeşte de zece ori pe an, inclusiv în ziua lui de pomenire. În același timp, a fost un mare filantrop, un ajutător al bătrânilor, bolnavilor, orfanilor, săracilor, leproșilor. El a înfiinţat lângă Cezareea Capadociei un orășel filantropic, numit mai târziu «Vasiliada», unde oamenii se puteau adăposti dacă erau călători, de unde săracii puteau lua hrană, iar bolnavii dobândeau tămăduire, pentru că acolo erau şi medici care îi îngrijeau pe suferinzi. El a fost şi un tâlcuitor al Sfintei Scripturi şi mare apărător al dreptei credinţe în faţa arianismului şi a ereziei pnevmatomahilor. Totodată, Sfântul Vasile a fost şi un organizator al monahismului”.

În încheiere, Preafericirea Sa a amintit de faptul că noul an calendaristic trebuie să fie pentru creştini un prilej pentru îmbunătăţirea vieţii duhovniceşti, felicitându-i pe toţi cei care poartă numele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a săvârşit slujba de Te Deum la Anul Nou, la finalul căreia a avut loc proclamarea solemnă a anului 2021 drept „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României” și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”. Actul oficial de proclamare a fost citit de Prea­sfințitul Părinte Varlaam Ploieș­teanul, Episcop-vicar patriarhal.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt legat de proclamarea Anului omagial și comemorativ 2021 și a prezentat icoana emblematică a acestui an, în care sunt zugrăviţi Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian, Ioan Iacob de la Neamţ şi Dionisie Exiguul.