Binecuvântarea unui spațiu medical înnoit pentru tratarea pacienților oncologici
În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitor al bolnavilor de cancer, marți, 9 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a binecuvântat lucrările de reabilitare a Secției Oncologie Medicală 2 a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București. Lucrările reprezintă prima etapă a proiectului „Bucuria vindecării”, derulat de Paraclisul Catedralei Naționale și Fundația „O șansă pentru viață”, și s-au ridicat la o valoare de peste 200.000 de euro. Valoarea totală a proiectului este de 400.000 de euro.
Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal; părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale; părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române, și părintele Gheorghe Subțirică, preot de caritate în cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București.
De asemenea, la slujba de binecuvântare a lucrărilor realizate la Secția Oncologie Medicală 2, au participat reprezentanți ai conducerii institutului, cadre medicale, voluntari ai Paraclisului Catedralei Naționale, donatori și personal auxiliar.
În cuvântul rostit, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a vorbit despre necesitatea și importanța unor astfel de lucrări de reabilitare, precum și despre începutul acestui proiect: „Lucrările au fost necesare pentru că această secție nu a mai beneficiat de lucrări de înnoire dinainte de evenimentele din decembrie 1989. Această idee a voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale s-a născut în urma întâlnirilor săptămânale cu bolnavi oncologici și medici care lucrează la acest institut, sub genericul «Bucuria vindecării», în care împărtășesc unii altora experiențe și modul în care au îmbinat tratamentul medical cu terapia duhovnicească. Atunci, foarte mulți dintre cei care au beneficiat de tratamente aici și au depășit momentele critice ale bolii s-au decis ca pentru a veni în ajutorul celor care se află acum în suferințe oncologice să restaureze acest spațiu, care acum este foarte primitor și cald. Trecând peste suferințele care îi aduc pe acești oameni aici, mediul acesta, bunătatea și empatia medicilor îi ajută foarte mult în a depăși aceste încercări”.
În continuare, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța zilei alese pentru binecuvântarea și inaugurarea Secției Oncologie Medicală 2. „Este semnificativă ziua pe care au propus-o atât conducerea spitalului, cât și voluntarii implicați în aceste lucrări, cu privire la redeschiderea secției și a sfințirii ei, ziua Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Este cunoscut în lumea întreagă drept grabnic vindecător al bolnavilor oncologici. Să nu uităm că el însuși a murit din pricina unei suferințe oncologice, iar lucrul acesta ne ajută să înțelegem, atât cât putem, de ce aceste două terapii, medicală și duhovnicească, nu au ca rezultat vindecarea sau depășirea suferinței în fiecare situație. Din mărturiile părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale, am înțeles buna colaborare între acest grup foarte inimos și conducerea institutului, în special a Secției 2. Cu prilejul acestei sfințiri transmitem din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un cuvânt de binecuvântare și de felicitare pentru realizările de până acum și rugăciunea Preafericirii Sale ca Dumnezeu să dăruiască putere, inspirație medicilor, tuturor celor care și-au pus întreaga activitate în slujba suferinzilor oncologici. Părintele Patriarh Daniel transmite și un cuvânt de binecuvântare și încurajare pentru cei internați acum și pentru cei care vor beneficia în anii următori de tratamente în aceste spații. Îi felicităm pe toți voluntarii care s-au implicat în această lucrare”, a reliefat Episcopul-vicar patriarhal.
Lucrările de reabilitare susținute financiar de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au constat în renovarea, modernizarea și dotarea saloanelor cu paturi și mobilier medical, sală de tratament, cameră de gardă, cabinete medici și asistente, oficiul alimentar și grupurile sanitare. Totodată, a fost înlocuită integral instalația electrică, au fost montate surse de oxigen în saloane, inclusiv în compartimentul de îngrijiri paliative, și a fost înlocuită pardoseala cu covor PVC medical.
„Pentru noi a fost un mare ajutor această mână pe care ne-a întins-o Patriarhia Română prin voluntarii care au lucrat aici. Noi ducem o lipsă cronică de investiții în infrastructura spitalicească și, din păcate, acest institut care ființează pe platforma aceasta de 30 de ani, deși este un spital relativ nou, totuși duce lipsă de o investiție în infrastructură și de o schimbare. Standardele din anul 1989 nu se mai potrivesc cu ceea ce se cere acum și eram rămași în urmă din acest punct de vedere. Pacienții vin ca să se trateze și trebuie să fie primiți într-un mediu prietenos. Aici am avut un mare ajutor prin această amenajare, care este la un standard foarte ridicat, și sperăm să continuăm ceea ce dânșii ne-au arătat că se poate, să renovăm și să reamenajăm întreg institutul la aceste standarde care sunt posibil de atins”, a precizat dr. Bogdan Cosmin Tănase, managerul Institutului Oncologic București.
Anual, în Secția Oncologie Medicală 2 ajung aproximativ 25.000 de pacienți care au nevoie de tratament în regim de spitalizare de zi și spitalizare continuă. Pe această secție sunt 62 de paturi, inclusiv îngrijiri paliative.