Binecuvântări arhiereşti în Mitropolia Olteniei
Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Paşti, a adunat laolaltă sute de credincioşi în lăcaşurile de închinare din Oltenia. La Catedrala mitropolitană din Craiova, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Prima duminică din Postul Mare, închinată în Biserica Ortodoxă cinstirii sfintelor icoane, s-a împlinit cu bucurii duhovniceşti şi binecuvântări arhiereşti în mai multe lăcaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei. La Craiova, urmând tradiţiei din fiecare an pentru această perioadă, IPS Irineu a slujit la altarul Catedralei chiriarhale.
În cuvântul de învăţătură, rostit după citirea Pastoralei Sfântului Sinod al BOR, Mitropolitul Olteniei a explicat principalele temeiuri de cinstire ale sfintelor icoane. „Duminica de astăzi, cea dintâi a Postului Mare, este numită Duminica Ortodoxiei, a adevăratei mărturisiri a lui Dumnezeu, a adevăratei credinţe. În această duminică, Părinţii noştri au rânduit să facem pomenire pentru aşezarea sfintelor icoane în biserici după mulţi ani de prigonire a acestora de împăraţii bizantini şi de lumea din secolele VIII şi IX. Deci, Duminica Ortodoxiei este duminica sfintelor icoane, ele fiind statornicite odinioară a fi la loc de cinste în Sfânta noastră Biserică. Prin ele sunt aşezate înaintea ochilor noştri trupeşti chipurile pline de lumină şi de har ale Mântuitorului Hristos, ale Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor. Ele reprezintă aşadar persoane reale, autentice, nu închipuiri sau imaginări ale pictorilor sau ale zugravilor. Iată de pildă că icoana Mântuitorului Hristos este ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat pentru ochii noştri trupeşti, ca prin mintea şi sufletul nostru să ajungem la imaginea de dincolo de lumea aceasta, în Împărăţia cerurilor. Aşa se face când ne închinăm la icoana Mântuitorului Hristos, trebuie să ne ridicăm cu mintea şi cu sufletul la Cel ce este dincolo de icoană pentru a primi răspuns la rugăciunile noastre. Icoana este şi purtătoare de har pentru că cel reprezentat pe ea sfânt şi binecuvântat este în Împărăţia lui Dumnezeu“, a spus IPS Irineu.
„Un binecuvântat început de pocăinţă“
În Arhiepiscopia Craiovei, evenimentele liturgice închinate primei săptămâni a Postului Mare au fost încununate prin prezenţa Mitropolitului Olteniei în mijlocul elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 8 martie şi a marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii, la altarul paraclisului şcolii.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, IPS Părinte Irineu i-a îndemnat pe elevii seminarişti să-şi păstreze curăţia interioară pentru a fi întotdeauna vrednici de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ştefan Bogdan Băcescu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Botoşeşti Paia, Protoieria Craiova Nord, iar tânărul teolog Liviu Stănescu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Urdiniţa, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj.
Şi studenţii teologi craioveni au împlinit săptămâna duhovnicească printr-o zi întreagă de ajunare, când o parte din ei s-au împărtăşit la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite, săvârşită la Paraclisul mitropolitan „Madona Dudu“, vineri, 7 martie. Slujba euharistică a fost oficiată la ceas de seară, în prezenţa IPS Părinte Mitropolit Irineu. La final, Mitropolitul Olteniei a rostit un cuvânt de învăţătură spre întărirea sufletească a tinerilor teologi, îndemnându-i să păstreze rânduiala postului şi să pună la zidirea sufletească rugăciunea.
Liturghie arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Râmnic
La Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă a luat parte şi chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Antim Ivireanul“ a Catedralei arhiepiscopale, condusă de prof. Marian Cristi Stroe.
În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rostirii predicii, protos. Sebastian Mihalcea, eclesiarhul Catedralei arhiepiscopale, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, amintind totodată credincioşilor de colecta pentru Fondul Central Misionar, organizată pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române. După Sfânta Liturghie, PS Episcop Emilian Lovişteanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat că Duminica Ortodoxiei este ziua biruinţei adevărului de credinţă asupra ereziilor, a prezentat semnificaţiile duhovniceşti şi învăţăturile ce se
desprind din Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii şi a evidenţiat martiriul Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia.
Popas arhieresc la Mănăstirea Mraconia
Pe 8 martie, în sâmbăta Sfântului Teodor, Mănăstirea Mraconia de pe clisura Dunării a primit oaspeţi dragi. În mijlocul obştii de vieţuitoare s-a aflat Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim. Părintele Episcop a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile stranei au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Nicodim“ de la Catedrala episcopală din Drobeta-Turnu Severin. La finalul slujbei euharistice a fost săvârşită rânduiala parastasului, cei prezenţi rugându-se pentru sufletele ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului aşezământ monahal, mutaţi la Domnul. (Arhid. Cristian-Ioan Cioteanu, diac. Ioniţă Apostolache, diac. Gheorghe Cioiu, Cătălin Cernătescu)