Binecuvântări în ziua de pomenire a Botezătorului Ioan
Biserica Ortodoxă Română a pomenit joi, 29 august 2019, Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, ierarhi din eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au efectuat vizite pastorale în parohii, au rostit cuvinte de învățătură în care au vorbit despre viața și activitatea profetică a Sfântului Ioan Botezătorul și i-au binecuvântat pe credincioșii care au participat la sfintele slujbe.
De sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, numeroși credincioși bucureșteni au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Patriarhală.
„Moartea sa prin decapitare a avut loc cu puțin timp înainte de Paștile iudeilor, 14 nisan, deci în primăvară. Biserica a rânduit ca această pomenire a tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul să fie serbată la încheierea anului bisericesc. Mântuitorul spune un cuvânt de apreciere care arată locul cu totul special în istoria mântuirii noastre pe care îl ocupă Sfântul Ioan Botezătorul. «Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul» (Matei 11, 11 și Luca 7, 28). De aceea, noi îl vedem în celebra icoană «Deisis» sau a «Înfricoșătoarei Judecăți». În această icoană atât de răspândită și de cunoscută, Mântuitorul reprezentat pe Tronul slavei Sale stă încadrat de Sfânta Fecioară Maria în dreapta și de Sfântul Ioan Botezătorul în stânga. Iată de ce Părinții Bisericii au hotărât ca această sărbătoare să se prăznuiască la sfârșitul anului bisericesc, în ziua de 29 august, și nu primăvara, atunci când a avut loc din punct de vedere cronologic moartea sa”, a spus Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.
Biserica „Sfântul Ioan”-Piață din Capitală și-a sărbătorit joi, 29 august 2019, hramul istoric. Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul rostit, ierarhul a afirmat că Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament, care a pregătit venirea Mântuitorului Hristos. „Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Legii celei Vechi, el face legătura între cele două Testamente. A fost desemnat de Dumnezeu să pregătească poporul pentru vremurile mesianice, adică perioada în care Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât în lume și a pregătit pe oameni să trăiască în credință, dreptate și milostenie”, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.
La final, ierarhul a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii locașului de cult adormiți în Domnul.
Joi, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Buzău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
„Dacă ar fi să raportăm cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul la statutul nostru de creștini, de fii ai lui Dumnezeu după har, botezați în numele lui Hristos, ar trebui să înțelegem că nu este suficient doar să afirmăm că suntem creștini sau că suntem mai presus decât alții. Nicidecum. Important este să împlinim ce ne învață Hristos Domnul în Evanghelie. Cu alte cuvinte, să facem roade vrednice de pocăință”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
Numeroși credincioși au fost prezenți joi la Mănăstirea Măxineni din județul Brăila, unde Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Arhiepiscopul Dunării de Jos a vorbit despre viaţa, activitatea şi sfârşitul jertfelnic al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. „Sărbătoarea de la încheierea anului bisericesc este închinată Sfântului Slăvitului, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, dascălul pocăinţei curăţitoare, care ne aduce în faţa Mântuitorului Hristos spre a ne ierta şi curăţi de toate fărădelegile noastre”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
În continuare, în cadrul Mănăstirii Măxineni, s-au desfăşurat lucrările Sinaxei monahale a stareţilor, stareţelor, duhovnicilor şi economilor din mănăstirile Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Credincioși din municipiul Călărași au participat joi la Mănăstirea Radu Negru, unde Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al așezământului monahal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul rostit, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit despre Sfântul Ioan Botezătorul, despre misiunea pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o de a fi vestitor al venirii lui Hristos, despre modelul de jertfă și credincioșie pe care Sfântul Ioan ni-l oferă nouă, celor de astăzi.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Lăstuni, județul Tulcea. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre viața Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, despre sfârșitul acestuia, precum și despre evlavia poporului român și tradițiile dedicate acestuia.