Binecuvântările unei vieți trăite în credință
„Bătrânețea ca binecuvântare” este titlul unei cărți apărute nu de mult la editura Aius din Craiova, sub semnătura părintelui Ioan Ioanicescu. O carte scrisă de la înălțimea vârstei de 80 de ani, pe care autorul o simte într-adevăr ca pe o binecuvântare, așa cum este firesc pentru un slujitor al Sfântului Altar, care este în același timp cărturar și om al slovei scrise.
Autorul a cules cu hărnicie și a interpretat cu har multe dintre sfaturile, vorbele cu tâlc ale înaintașilor în duhovnicie, ale mai multor sfinți, scriitori, filozofi și oameni din mai multe sfere culturale de la noi și de pretutindeni. De aceea, pe lângă eseurile proprii, a găsit de cuviință să adauge în carte citate scripturistice, versuri, maxime, fragmente filozofice, alcătuind astfel o pledoarie pentru cinstirea bătrânilor și prețuirea vârstei la care omul este chemat să atingă înțelepțirea și spiritualizarea.
Se pune întrebarea, scrie autorul, de ce oamenii se tem atât de mult de singurătate la orice vârstă, dar mai ales la bătrânețe? Și subliniază faptul că singurătatea nu e totuna cu însingurarea, cea din urmă fiind dorită pentru creșterea spirituală. „E o știință modul cum reușește să intre fiecare în ordinea lui interioară pentru a-și crea lumea lui de taină, propria sa așezare sufletească. Dacă pornim de la ipoteza că omul a avut un sens în viață de-a lungul anilor trăiți, ei bine, atunci intrarea în bătrânețe devine un miracol: se sting lucrurile neesențiale și rămâne esențialul, chintesența. (...) Așadar, cu însingurarea, cu căutarea sau cu împlinirea sensului tău de viață, care te va fi însoțit de-a lungul anilor, poți dobândi acum propria demnitate de om bătrân”, scrie părintele Ioan Ioanicescu.
Autorul analizează vârsta bătrâneții din toate perspectivele, abordând inclusiv ideea eutanasierii, lansată în ultimii ani în societate, mai ales în Occident, dorită de cei care consideră că demnitatea lor nu suportă degradarea adusă de bătrânețe. Pe lângă argumentele creștine ale trăirii vieții până în ultima clipă dăruită de Dumnezeu, autorul oferă și exemple de roade ale acestei vârste: „Sunt destui cei care au lucrat în mod creator până la adânci bătrâneți: Sfântul Ioan Evanghelistul, de pildă, a scris Apocalipsa, ultima carte a Bibliei, la vârsta de 100 de ani; Sfântul Antonie cel Mare și-a trăit și el veacul lui întru deplină lucrare duhovnicească. Mari savanți ai lumii au avut și ei parte de o bătrânețe activă: Hipocrat (100 de ani); Democrit (109 ani); Galileo Galilei (85 de ani); I.V. Pavlov (92 de ani); Einstein (85 de ani); Darwin (80 de ani); Newton (96 de ani). La fel, nu au părăsit condeiul până-n ultima clipă: Sofocle, de pildă, care la 85 de ani a scris «Oedip-Rege»; Goethe, care la 93 de ani a terminat de scris celebra sa operă «Faust»; Victor Hugo (83 de ani), Voltaire (84 de ani), Bernard Shaw (94 de ani), Lev Tolstoi (82 de ani)”.
Într-unul dintre capitole, cititorii se pot delecta cu o seamă de „flori de gând”, cum le spune autorul, adică diverse cugetări și mici întâmplări cu tâlc pe tema senectuții rostite de mari personalități. Într-o addenda care se citește și ea cu încântare găsim câteva exemple ale unor oameni de geniu care au ajuns să se împace cu Dumnezeu în ultima parte a vieții sau măcar cu puțin timp înainte de momentul despărțirii de viața pământească: George Enescu, Ștefan Luchian, Constantin Brâncuși, I.L. Caragiale, Constantin Noica, Renoir, Dostoievski, Octavian Paler.
Cartea se încheie cu o rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, autorul reamintindu-ne că, din 1991, Organizația Națiunilor Unite a ales sărbătoarea creștină a Acoperământului Maicii Domnului (1 octombrie) drept Sărbătoarea internațională a persoanelor vârstnice.
„Bătrânețea ca binecuvântare” este o carte reconfortantă, plină de optimism și firească seninătate. Mesajul cărții, în întreg, este acela că a ajunge să trăiești vârsta bătrâneții este un dar prețios primit de la Dumnezeu. Ar fi de dorit ca omul contemporan să treacă dincolo de ritmul trepidant al vieții, să-și cerceteze conștiința, să-și ia mai mult răgaz pentru a sta de vorbă cu sine însuși pentru a fi pregătit la marele prag al trecerii dincolo și să ajungă la această concluzie, formulată de marele teolog Dumitru Stăniloae: „Nu contează cum Îl numești pe Dumnezeu, ci cum îți trăiești elanul către frumusețe, adevăr și libertate - încorporându-le pe toate în rânduiala ființei tale. Asta-i tot: să-ți locuiești ființa cu simplitate, curăție și folos, găsindu-ți buna poziționare față de Dumnezeu, de lume, de viață și de moarte!”
Împlinirile vârstei binecuvântate
Părintele Ioan Ioanicescu își trăiește cu bucurie și demnitate binecuvântările propriei vârste, de aproape 85 de ani. Este încă activ, slujește în biserică, rostește de la amvon învățătura lui Hristos, dar este prezent în societate prin cuvântul scris, publicând articole în reviste bisericești și culturale, publicând cărți, oferind interviuri și susținând diverse rubrici la posturile de radio Oltenia, Logos și TRINITAS.
A avut o viață bogată în evenimente și întâmplări, împliniri, bucurii, dar şi greutăți. S-a născut la 1 octombrie 1939 la Ioanicești, județul Argeș, ca al cincilea copil al familiei lui Gheorghe și a Floricăi Ioanicescu. Tatăl său, cântăreț bisericesc, întors de pe front, a murit în 1941. Până în 1945, dintre cei cinci copii orfani n-au mai supraviețuit epidemiei de scarlatină decât cel care avea să ajungă preot și sora sa, Emilia-Domnica. Aceste evenimente tragice i-au rămas întipărite în suflet. Tot ca moartea cuiva drag a resimțit și momentul în care, în iarna lui 1947-1948, pe când era elev la școala primară, comuniștii au smuls icoanele de pe pereții școlii, interzicând rostirea rugăciunii de la începutul zilei și studierea religiei. Din fericire, între 1953 și 1959 a putut urma cursurile Școlii de Cântăreți din Curtea de Argeş și ale Seminarului Teologic din Craiova, iar imediat după aceea a studiat la Institutul Teologic din București. După ce a fost o scurtă vreme ghid la Mănăstirea Curtea de Argeș, s-a căsătorit cu tânăra Nina Elena Popescu, contabilă, și a fost hirotonit diacon la paraclisul legendarei mănăstiri, iar în 1966 a devenit preot la Parohia Toplița, județul Argeș. Din 1973, dorind să studieze la doctorat la Universitatea din Craiova, s-a transferat în această eparhie, încredințându-i-se Parohia Bucovăț, unde s-a și ocupat de restaurarea sfântului lăcaș de cult, pe care l-a salvat de la demolare în 1977. În perioada 1975-1978 a urmat cursurile de doctorat în Teologie. I s-a încredințat spre restaurare Biserica „Sfântul Ioan”-Hera din Craiova, iar vreme de nouă ani (1978-1987) a fost protopop pentru partea de sud a județului Dolj, în perioada 1982-2009 fiind și parohul Bisericii Obedeanu din Craiova. În primii ani după căderea comunismului s-a îngrijit de ducerea la bun sfârșit a lucrărilor de restaurare a bisericii din satul natal, unde slujiseră tatăl, bunicul și străbunicul său. Între 1987 şi 2001 a fost protopop al Protoieriei Craiova Sud, având în grijă 105 parohii. Odată cu înființarea Facultății de Teologie în cadrul Universității din Craiova, a fost cooptat între cadrele didactice la Catedra de Liturgică (1992-2004).
În 1994, după ce mama părintelui a trecut și ea la cele veșnice, părintele Ioanicescu și sora sa au donat toată moștenirea părintească din Ioanicești Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului spre a se întemeia un așezământ monahal. Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu nr. 646 din iunie 1998, s-a aprobat înființarea la Ioanicești a Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul”. Din 2015 acolo se slujește neîncetat, iar la ctitori sunt pomeniți părintele și neamul său, care a și întemeiat localitatea numită după ei.
Părintele Ioan Ioanicescu a publicat sute de studii și articole pe teme teologice, dar și cultural-spirituale, a îngrijit și prefațat numeroase lucrări, dar a și publicat o serie de cărți: „Viața Maicii Domnului” (1997), „Carte de veghe creștină” (2013), „Din Abecedarul credinței” (2013), „Pelerinaj la locurile sfinte” (2013), „Înțelesuri duhovnicești pe unde radio” (2014), „Bătrânețea ca binecuvântare” (2019).
De-a lungul vremii, a primit numeroase distincții clericale și culturale. Și viața personală este una plină de binecuvântări: are doi copii, trei nepoți și o strănepoată. Întrucât în acest an părintele Ioan Ioanicescu sărbătorește 85 de ani de viață, dar și 60 de ani de slujire preoțească și 60 de ani de căsnicie, îi urăm să aibă în continuare o viață binecuvântată și plină de bucurii!