Biografiile sfinților iconari, într-o lucrare

Data: 12 Martie 2018

Volumul „Viețile Sfinților iconari” este cea mai recentă apariție la Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, avându-l ca autor pe părintele diacon Dan Cozea.  Lucrarea prezintă viețile a 24 de sfinți cunos­cuți în istoria Bisericii Orto­doxe pentru icoanele și bisericile pictate de-a lungul vieții lor. Prin includerea desenelor realizate de Doamna Camelia Mun­teanu, pictor bisericesc autorizat, volumul este realizat în condiții grafice excep­ționale. În Nota introductivă, părintele Dan Cozea susține că „o lectură atentă a vieților sfinților iconari arată că iconografia este o chemare specială a lui Dumnezeu și o slujire în Biserică, nedespărțită de viața duhovnicească. Efortul personal al iconarului are două axe: cea a însușirii tehnicii sau artei iconografiei și cea a curățirii de patimi a sufletului. În viața Sfântului Alipie Iconarul se spune că «a reușit ca în viața lui să îmbine, în mod desăvârșit, lucrul mâinilor cu lucrarea duhovni­ceas­că, fără să dea mai multă im­por- ­tanță picturii în dauna rugăciunii și a petrecerii în Domnul». Hagiografia și imnografia dau mărturie despre faptul că pe măsură ce se curățau de păcat și dobândeau virtuțile, iconarii primeau de la Dumnezeu harul de a întipări în icoane expresia tuturor virtuților și harismelor, pe care sfinții zugrăviți le dobândi­seră în timpul vieții lor pămân-­ ­tești. După perioade lungi de nevoință, ajungând la vederea duhovnicească a lumii și la contem­plarea lui Dumnezeu, mâna iconarului reușea să se supună inimii în care sălășluia Domnul și putea transpune în icoane, prin linie și culoare, rodul contemplației. Legătura dintre viața duhovnicească a iconarului și iconografie, așa cum o găsim exprimată în viețile sfinților ico­nari, poate fi o chemare și un model pentru toți cei care se îndeletnicesc cu zugrăvirea icoa­nelor și bisericilor. Lor le dedicăm această smerită carte” (pp. 8-9). Lucrarea poate fi achiziționată în librăriile și magazinele de cărți și obiecte bisericești ale Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor. (Sectorul cultural și comunicații media)