Biruinţa credinţei peste cortina uitării

Ca în fiecare an, mii de credincioşi din toate colţurile ţării vin să se închine la Mănăstirea Maglavit de praznicul Izvorului Tămăduirii. Astăzi, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Mănăstirea Maglavit, situată la numai câţiva kilometri de drumul naţional Calafat-Severin, a constituit, în urmă cu mai bine de şase decenii, un simbol al efervescenţei pelerinajului ortodox în Oltenia. Totul a pornit de la viziunea ciobanului Petrache Lupu, un localnic gângav care, după acest moment, a început să propovăduiască în chip minunat Evanghelia lui Hristos. Din rânduiala lui Dumnezeu locul a fost închinat slujirii monahale, astăzi fiind chinovie de maici, condusă de monahia Maria Popescu.

Lăcaş închinat lui "Dumnezeu Tatăl şi Sfintei Fecioare"

Piatra de temelie pentru Mănăstirea Maglavit a fost aşezată la data de 14 septembrie 1935, de episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului. Lucrările au fost întârziate însă până în 1938, datorită instabilităţii solului. Hramul iniţial a fost hotărât după prima viziune a lui Petrache, "Dumnezeu Tatăl şi Sfânta Fecioară". Tot atunci s-a statornicit ca, lângă noua biserică, să se ridice şi un corp de chilii pentru cei cinci călugări, conduşi de preacuviosul ieromonah Arsenie Sofronie, ucenic al marelui mitropolit Irineu Mihălcescu.

Candela credinţei la Maglavit

Venirea celui de-al Doilea Război Mondial a pus o altă piedică în construirea Mănăstirii Maglavit. În timpul opresiunii comuniste, lucrările au fost cu totul stopate, construcţia rămânând la nivelul solului. Din când în când, fără să ştie cineva, o femeie simplă din sat venea aici şi aprindea o candelă. Prin ea, Dumnezeu a dus mai departe făclia speranţei. Vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu a reluat lucrările în anul 1995, rânduind aici pe părintele protos. Vladimir Dărângă, astăzi Mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Craiova, cu ascultarea de a duce la bun sfârşit cele începute de înaintaşi. Încetul cu încetul, zidurile au început să crească, cei ce altădată aflaseră aici vindecare s-au reîntors şi cortina tăcerii s-a ridicat de pe locul binecuvântării. Părintele îşi aminteşte astăzi de toate încercările prin care a trecut mănăstirea: "În 1948 comuniştii au încercat să mascheze locul minunii prin ruinarea construcţiei începute şi prin interzicerea accesului în zonă. Cu toate acestea, evlavia credincioşilor a păstrat în continuare candela aprinsă la Maglavit, şi când spun acestea, mă refer şi la propriu, pentru că în subsolul bisericii, acolo unde fusese buturuga pe care i S-a arătat Dumnezeu lui Petrache, există şi acum un stâlp care are agăţată de el o candelă. Ei bine, acea candelă era permanent aprinsă de credincioşii evlavioşi care veneau aici aproape în fiecare zi. Ţin minte că în sat a trăit până de curând o bătrână care ani la rând s-a ocupat, până la ridicarea mănăstirii, de aprinderea acestei candele cu bani primiţi de la diferiţi oameni".

În amintirea vindecărilor minunate săvârşite aici, s-a hotărât ca viitoarea biserică să poarte şi hramul "Izvorul Tămăduirii".

Cu câţiva ani în urmă, din binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Irineu, au fost deshumate din cimitirul parohial osemintele lui Petrache Lupu şi aşezate de-a dreapta bisericii, în aşteptarea întâlnirii în trup cu Hristos Domnul, la ceasul Învierii celei de obşte.