După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Lansare de carte în Parohia Curechiu, Hunedoara
La biserica monument istoric „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Curechiu, Protopopiatul Brad, a avut loc duminică, 17 mai, lansarea volumului „Parohia Ortodoxă Curechiu - repere monografice din Țara Zarandului”, de pr. Călin Cioara-Trif, tipărită în cadrul Editurii Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Preotul paroh Călin Cioara-Trif a adresat celor prezenţi un cuvânt de bun-venit, iar Daliana Haneș a interpretat un cântec istoric. Au vorbit pr. Ioan Jorza, fost protopop al Bradului, prof. Liorean Gheorghe Banciu din Brad, iar pr. profesor Florin Dobrei a prezentat succint structura și conținutul volumului, reliefând importanța acestei lucrări pentru valorificarea patrimoniului cultural și spiritual al Țării Zarandului, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Ancuța Elena Suciu, primarul localităţii, i-a oferit părintelui paroh o „Diplomă de excelență” din partea Primăriei comunei Bucureșci. La final, pr. paroh Călin Cioara-Trif a mulțumit celor prezenți, oferind fiecărui credincios câte un exemplar al volumului lansat.



.jpg)
