Biserica ajută multe spitale

Un articol de: Arhim. Nectarie Şofelea - 29 Septembrie 2020

Acțiunile filantropice precum cercetarea bolnavilor, milostenia, ajutorarea celor în nevoi sunt modalități prin care oamenii își manifestă bucuria slujirii aproapelui. De-a lungul timpului, Biserica a dezvoltat o temeinică activitate de îngrijire a bolnavilor, înființând cele dintâi așezăminte pentru aceștia: bolnițe mănăstirești, farmacii, spitale. Continuând această tradiție multiseculară, filantropia Bisericii se concretizează astăzi prin numeroase programe, instituții, activități și fonduri în favoarea aproapelui și nevoilor lui.

Biserica Ortodoxă Română a rămas de-a lungul istoriei constantă îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31). Apostolul Nea­murilor ne îndeamnă: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng, purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor” (Romani 12, 15 şi 17). Evanghelia Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți ne prezintă ce trebuie să împlinim pentru a-L avea pe Hristos prietenul nostru: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 35-36). Exemplele biblice, marile opere filantropice ale Părinților Bisericii, dar și cele din secolele următoare rămân emblematice în conștiința eclezială, fiind bineplăcute înaintea Domnului Iisus Hristos, deoarece, „întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). 

Constantă în lucrarea sa socială și medicală, Biserica ajută mulțime de copiii, persoane cu dizabilități și persoane vârstnice prin unele programe mult apreciate de beneficiari. 

Campania „Sănătate pentru sate” 

Campania „Sănătate pentru sate” este programul medical umanitar inițiat în urma protocolului încheiat de Patriarhia Română cu Ministerul Sănătății în data de 3 septembrie 2015. Bazat pe voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (cadre medicale, asistenți, personal auxiliar de promovare și organizare), coordonați de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, programul se adresează cu precădere cazurilor sociale deosebite, persoanelor în vârstă, cu dizabilități, ori cu statut de neasigurați în cadrul sistemului național de asigurări de sănătate. Resurse umane și materiale de specialitate au fost alocate pentru beneficiarii programului umanitar sociomedical prin consultații de medicină internă, cardiologie, pediatrie, ORL, oftalmologie, radiologie și imagistică medicală, stomatologie, diabet, boli de nutriție și metabolism, medicină de familie.

Beneficiarii au primit consult gratuit de specialitate, fiindu-le actualizate schemele de tratament. Totodată, în urma acestui program au fost identificate unele probleme de sănătate grave, necunoscute până la acel moment de către pacienți, aceștia fiind îndrumați să se interneze în clinici de specialitate. Până în prezent, campania a contribuit la îmbună­tățirea calității vieții a 8.718 beneficiari.

Campania „Donează sânge, salvează o viață!”

Programul de donare a sângelui ocupă o prioritate constantă în opera social-filantropică desfășurată în Patriarhia Română. Campania „Donează sânge, salvează o viață!”, începută în aprilie 2013, la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este cea mai extinsă astăzi. Coordonați de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului organizează programul, logistica și întreg procesul de recoltare a sângelui de la donatori, fiind un important ajutor pe care Biserica îl acordă spitalelor, având în vedere nevoia acută de sânge în instituțiile medicale. 

Preoți, diaconi, monahi, monahii și simpli credincioși, precum și persoane din diferite instituții ale statului (poliție, jandarmerie etc.) au răspuns cu dragoste creștină apelului adresat de voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului, fiind alături celor în suferință, conștienți de importanța gestului lor fratern și generos. Până în prezent, peste 19.000 litri de sânge au fost colectați prin implicarea a peste 35.000 de donatori.

De asemenea, voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului, sprijiniți de sponsori care au înțeles importanța acestei acțiuni, au donat centrelor de transfuzii din București, Ploiești şi Constanţa aparatură medicală în valoare de aproximativ 80.000 de euro. Totodată, au fost oferite consultații gratuite în multe localități din județele Ilfov, Prahova, Călăraşi şi Giurgiu.

Prevenția și depistarea cancerului de col uterin

Programul de prevenție și depistare a cancerului de col uterin are la bază protocolul încheiat între Patriarhia Română şi Institutul Oncologic Bucureşti. Voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului, inițiatorii acestei campanii, alături de personalul specializat al Institutului Oncologic Bucureşti, şi-au propus să ajute femeile în depistarea cancerului sau leziunilor displazice, beneficiind gratuit de testul Babeş-Papanicolau şi de un control primar la sân. Numărul femeilor care au beneficiat de serviciile acestui program a ajuns din ianuarie 2018 până în prezent la 700 de persoane.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la îndemnul părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, organizează atât campanii de prevenție şi depistare a cancerului, cât și acțiuni în favoarea pacienților de la Spitalul Fundeni, Institutul Oncologic București și de la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Biserica a contribuit la amenajarea primelor instituții medicale, iar sănătatea a devenit un domeniu prețuit atât în societate, cât și în mediul eclezial. Această cooperare dintre Biserică și Spital este firească în spiritualitatea creștină, credința și știința medicală oferind speranță și nădejde prin iubirea aproapelui, dorința de a-i cunoaște suferința și de a-l ajuta.

Școala Postliceală Sanitară „Sfântul Ierarh Nectarie”

Anul 2016, o perioadă în care mulți medici și asistenți medicali luau drumul Occidentului, a fost marcat prin înființarea unei Şcoli Post­liceale Sanitare a Bisericii Ortodoxe Române. Această școală, înființată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, reprezintă un ajutor real pentru medicii și asistenții medicali de astăzi, deoarece personalul sanitar s-a împuținat considerabil.
Școala sanitară, integrată Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București, îl are ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, vindecător de boli și model de slujire a aproapelui. Cu pași mici, dar siguri, în numai patru ani, Școala Postliceală Sanitară s-a transformat într-o școală consacrată și mult dorită.

De la înființare și până în prezent s-au înscris la cursuri peste 400 de elevi de diferite vârste, îmbinând știința medicală și spiritualitatea creștină. Școala are trei specializări: Asistență Medicală Generală, Asistență Farmacologie și Asistență Balneo-fizio-kinetoterapie și recuperare. Cadre didactice titulare cu o bogată experiență în domeniul medical asigură pregătirea minuțioasă a elevilor în săli de curs, săli de nursing ori în laboratoare dotate.

În anul 2020 finalizează cursurile cea de-a doua promoție de asistenți medicali, anii 2019 și 2020 însumând 142 de absolvenți, peste 80 dintre ei reușind deja să se angajeze ca asistenți medicali în spitale sau farmacii.

An de an a crescut concurența, cea mai disputată specializare fiind cea de asistență medicală generală, anul acesta fiind 2,5 elevi pe un loc. Parteneriatele cu spitalele care asigură stagiul de practică pentru materiile de specialitate reprezintă susținerea oferită elevilor pentru ca realizările lor medicale să înceapă cu profesionalism, determinare și responsabilitate. 

Cu sprijinul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, Spitalului de Boli Cronice „Sf. Luca”, spitalelor Elias și „Matei Balș”, Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, Institutului Național de Recuperare, farmaciilor Hofigal și Dona, elevii Școlii Postliceale Sanitare „Sfântul Ierarh Nectarie” beneficiază de pregătirea practică la standarde deosebite, având posibilitatea excelării în profesia aleasă. 

Fiind parte integrantă a Seminarului Teologic Ortodox din București, Școala Postliceală Sanitară „Sfântul Ierarh Nectarie” are și o valență duhovnicească. Mulți dintre viitorii asistenți medicali participă la Sfânta Liturghie de la paraclisul seminarului, se spovedesc și se împărtășesc, descoperind bucuria de a fi creștini rugători. Lumina credinței și bucuria rugăciunii lor îi ajută să arate multă atenție și bunătate pacienților pe care îi vor îngriji.