Biserica cu aripi de pe Valea Marei

Într-o localitate de pe Valea Marei, în Deseşti, există o bisericuţă de lemn. Lăcaşul de cult se înscrie în Lista monumentelor istorice din Patrimoniul Mondial UNESCO, alături de alte şapte biserici din Maramureş. Vechi de peste 200 de ani, monumentul pare că vine din timp. Înaltă şi atent lucrată în lemn, asemenea tuturor bisericilor tradiţionale din Maramureş, construcţia se sprijină pe nişte grinzi puternice din stejar, care au forma unor aripi. Privindu-le mai atent, rămâi cu impresia că biserica a venit singură, în zbor, şi că la fel de bine ar putea să îşi vadă, oricând, de drum, pe calea aerului. Nu dă semne că s-ar îndura să plece. Ceva o ţine legată de acest pământ binecuvântat.

Am ajuns pe Valea Marei într-o dimineaţă, aparent, obişnuită, fără să anticipez o clipă ceea ce avea să urmeze. În Deseşti, o localitate aflată la 41 de kilometri de Baia Mare, am oprit întâmplător. Nici acum nu-mi pot explica ce m-a determinat să mă desprind de drumul principal şi să urc câţiva metri, pe o uliţă, timp în care am admirat casele îngrijite, frumoasele porţi tradiţional-maramureşene, m-am bucurat de cântecul păsărilor, am dat şi am primit bineţe din partea oamenilor, care mă priveau binevoitor.

Cu cât înaintam şi povârnişul devenea mai pântecos, cu atât dorinţa de a descoperi ce se află sus, printre copacii verzi şi deşi, ale căror coroane verzi stăteau agăţate într-un cer albăstrui, era mai mare. Ghidaţi de o voce interioară, paşii nu s-au oprit decât în momentul în care o bucurie m-a cuprins la vederea unui turn înalt, cu o cruce lăsată în bătaia vânturilor. Am urcat câteva scări înalte din piatră, am trecut de poartă, apoi am urmat alte scări - mai blânde la urcuş. De o parte şi de alta erau morminte, ale căror cruci - cele din marmură sau metal - străluceau în soare. Oriunde întorceai privirea - vegetaţie luxuriantă, iar dacă ascultai atent, reuşeai să desluşeşti cântecul păsărilor. Nu ştiu cum, dar nimic din toate acestea nu era generator de zgomot; era un fundal sonor plăcut, liniştitor, iar sentimentul a devenit şi mai puternic de îndată ce am văzut-o. Înaltă, zveltă, de lemn, tăcută. O frumuseţe.

Căsuţa lui Dumnezeu

Biserica „Sfânta Parascheva“ vine din timp. A fost construită în 1770 de oamenii din localitate, iar astăzi se găseşte pe Lista monumentelor istorice din patrimoniul mondial UNESCO, alături de alte şapte biserici din Maramureş.

Grinzi de stejar bine încinse la capete, pe o fundaţie din pietre de râu, dau monumentului soliditate şi o simplitate care te face să te simţi de-a locului, parte din biserică. Grinzile superioare, care sprijină acoperişul înalt, au forma unor aripi. Privindu-le mai atent, rămâi cu impresia că biserica a venit singură, în zbor, şi că la fel de bine ar putea să îşi vadă, oricând, de drum, pe calea aerului. Nu dă semne că s-ar îndura să plece. Ceva o ţine legată de acest pământ binecuvântat.

Dincolo de uşa de la intrare, decorată pe margini cu funii sculptate, se dezvăluie, treptat, interiorul. Nicăieri, în nici o catedrală, biserică sau mănăstire, nu am mai găsit liniştea şi pacea pe care le-am simţit din plin în această căsuţă a lui Dumnezeu! Pe pereţii laterali, de o parte şi de alta, două ochiuri de geam, somnoroase ca dimineaţa.

Pictura renumitului Radu Munteanu dăinuieşte şi astăzi

Pictura interioară este simplă şi din istoricul bisericii aflu că a fost realizată în 1780, de Radu Munteanu din satul Ungureni şi Gheorghe Zugravu. Munteanu este recunoscut în Ţara Lăpuşului prin icoanele şi picturile murale, care se mai găsesc şi în alte locuri din Maramureş.

Pe pereţii pronaosului pot fi urmărite cu uşurinţă scene din Judecata de Apoi, tema principală a picturilor din această parte a bisericii. Atrage atenţia episodul Râul de Foc, evidenţiat pe peretele sudic. Aici, râul iadului duce cu sine sufletele în burta lui Leviatan. Sus, în boltă, Iisus Hristos le vede pe toate. Nu este singur, ci împreună cu îngerii şi Fecioara Maria. Dacă sunt privite cu răbdare, de pe pereţii bolţii, se pot descifra scene din Vechiul Testament. Înaintând, pe peretele vestic al naosului se găseşte un balcon, despre care am aflat că ar fi fost montat în 1920.

Scenele murale urmează linia tradiţională

Mult mai devreme, în 1778-1780, Alexandru Ponehalschi a zugrăvit catapeteasma şi celelalte icoane din biserică. Ca de obicei, tema Răstignirii este prezentă şi aici, iar de o parte şi de alta sunt chipurile Fecioarei Maria şi a Sfântului Ioan Evanghelistul. Urmează într-un plan secund Dumnezeu şi profeţii, dispuşi în medalioane, pe două rânduri, sub formă de inimă. Dedesubt, pe două rânduri, se află apostolii, în mijlocul cărora se află Iisus Hristos. Deasupra celor patru icoane mari stă scris în limba română, cu alfabet chirilic „Această sfântă parte frontală a fost plătită de Pop Ianus şi nevasta sa, Marica, şi fiii lor, Ştefan, şi părinţii lor Pop Grigorie Axenie, pentru comemorarea lor eternă. Amin… Iunie“.

În partea de est a bolţii altarului, Evanghelistul Luca veghează singur. Doar chipul lui se mai poate descifra, căci partea superioară a altarului este înnegrită de timp. Mai departe, pot fi admirate scene din Buna Vestire, Judecarea lui Iisus, Batjocura, Răstignirea, Înger la mormânt şi Femeie credincioasă la mormânt.

La plecare, rămâi cu bucuria vederii unui lăcaş de cult cu totul deosebit. Gândul că între aceşti pereţi de stejari seculari au fost botezaţi, cununaţi, înmormântaţi strămoşii acestor locuri de pe valea Marei, dă pelerinului autohton convingerea simţirii unui acel ceva nedefinit, care îl face să rămână acasă, să nu se înstrăineze.

▲ Biserici de lemn din Maramureş, marca UNESCO

Biserica „Sfânta Parascheva“ din Deseşti se alătură unei salbe de bijuterii spirituale şi arhitectonice, care, la rândul lor, fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO - Bârsana, Budeşti, Ieud, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz, Şurdeşti.

Biserica de lemn din Bârsana, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“, a fost construită în anul 1720, pe locul numit „Podurile Mănăstirii“. În 1806 a fost mutată pe dealul Jbâr, unde se află şi acum. Este unica biserică UNESCO care, la origini, a fost mănăstirească, după care a devenit parohie.

Biserica de lemn din Budeşti, construită în anul 1643, poartă hramul „Sfântul Nicolae“ şi adăposteşte cămaşa de zale şi coiful lui Pintea. Tradiţia locului spune că însuşi haiducul le-ar fi adus aici.

Biserica din Ieud Deal este construită din lemn de brad. Anul ridicării acestui lăcaş de cult rămâne încă o enigmă pentru cercetători. Unii istorici susţin că datează din 1364, ceea ce înseamnă că ar fi cea mai veche biserică de lemn din Maramureş, alţii consideră că ar fi fost construită în secolul al XVII-lea.

Biserica de la Plopiş, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, a fost ridicată în anul 1798 şi finalizată la 12 noiembrie 1811.

Biserica „Sfânta Paraschiva“ din Poienile Izei, veche de 400 de ani, este considerată unul dintre cele mai frumoase şi bine conservate monumente din Maramureş.

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, Rogoz a fost ridicată în 1663 din două lemne masive aduse de pe Dealul Popii, exact în inima Ţării Lăpuşului.

Biserica de lemn din Şurdesti poartă hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, fiind construită în 1721. Toma Macarie este cel care s-a îngrijit de lucrările de construcţie. Lăcaşul era un turn înalt de 54 de metri, iar înălţimea totală de la sol este de 72 de metri.