Biserica din Nadăș, reconstruită și resfințită după cinci decenii de părăsire

Biserica ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” din satul Nadăș, județul Timiș, filie a Parohiei Herneacova, Protopopiatul Timișoara II, a fost resfințită duminică, 13 iulie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Astfel, s-a încheiat amplul proces de reconstrucție prin care biserica a fost înnoită și readusă la frumusețea începuturilor, după 50 de ani de părăsire.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de soborul preoților și diaconilor, din care au făcut parte părintele Timotei Anișorac, consilier eparhial; părintele protopop Caius Andrașoni, de la Protopopiatul Timișoara II; părintele Vasile Suciu, Parohia Giarmata Vii, inițiatorul acestei lucrări de restaurare; părintele Ion Dragomir, parohul din Herneacova; și alți clerici invitați. La slujbă au participat, de asemenea, repre­zen­tanți ai autorităților locale, precum și un nu­măr mare de credincioși din localitățile înve­ci­nate și din Timișoara.

Slujba de sfințire a bisericii a inclus înconjurarea sfântului lăcaș, ungerea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu agheasmă. Lăcașul de cult a fost reașezat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Potrivit rânduielii liturgice, în piciorul Sfintei Mese au fost așezate un hrisov de sfințire și moaște de sfinți martiri, urmate de pecetluirea și înveșmân­tarea ei cu acoperăminte. 

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a explicat sensul teologic și spiritual al sfințirii unei biserici: „Această biserică astăzi a înviat. Nu știu câți dintre frățiile voastre ați văzut-o plângând, ani la rând, în tăcere și părăsire. Astăzi, însă, este plină de bucurie și de harul Duhului Sfânt. Iată, după ani de părăsire și de pustiire, am săvârșit sfințirea ei, punând în Sfânta Masă moaște de sfinți martiri. Când veți trece să sărutați Sfânta Masă, să știți că sărutați și moaștele sfinților martiri. A rânduit Dumnezeu ca, după aceasta, să săvârșim Sfânta Liturghie și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Hristosului Celui Viu, Pâinea cea cerească. Iar pe lângă această împăr­tășire, ne-am hrănit și din cuvântul lui Dumnezeu”.

În continuare, Mitropolitul Banatului a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii a 5-a după Rusalii și a oferit credincioșilor îndemnuri necesare vieții duhovnicești: „Hristos vine din­spre țărmul de apus al Mării Tiberiadei, dinspre Capernaum și trece cu corabia în ținutul Gadarenilor, în Decapole. Și iată, s-a stârnit o furtună strașnică pe mare. Cine a dezlănțuit furtuna? Satana a tulburat valurile, încercând să zădărnicească lucrarea lui Hristos. El nu este doar vrăjmașul omului, ci și al lui Hristos. A crezut că, stârnind marea, îi va îneca pe Apostoli și pe Însuși Hristos. Vedeți cât de adâncă a fost căderea lui satan: a îndrăznit să creadă că-L poate birui pe Fiul lui Dumnezeu. De aceea vă îndemn, fraților, să nu plecați niciodată singuri la drum, ci cu Hristos. Când vedeți troița de la marginea satului sau Crucea de pe sfânta biserică, spuneți: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, călătorește cu mine, așa cum ai fost cu Apostolii în corabie». De astăzi înainte, să nu porniți motorul fără să faceți semnul Sfintei Cruci și fără să spuneți din inimă: «Doamne, păzește-mă și ajută-mă», căci furtuni sunt astăzi nu doar pe mare, ci și pe uscat”.

Cu prilejul resfințirii acestei biserici, Înalt­prea­sfințitul Părinte Mitropolit Ioan a oferit acte de cinstire binefăcătorilor sfântului lăcaș, în semn de recunoștință pentru jertfa de iubire și sprijinul acordat la reconstrucția și înfru­mu­se­țarea ei.

De la ruină la înviere

Biserica actuală a fost construită în anul 1898, în stilul baroc vienez, pe locul unei vechi biserici de lemn, datată la 1828. Cu ziduri și bolți din cărămidă și un turn impunător, lăcașul a fost multă vreme centrul spiritual al comunității românești din Nadăș. În anii ’70, satul a început însă să se depopuleze, ajungând, în anul 1977, la mai puțin de 50 de locuitori. În 1992, Nadășul a fost declarat oficial sat depopulat, iar biserica a fost abandonată: acoperișul s-a prăbușit, zidurile au fost parțial demolate, iar turnul s-a degradat sever.

Renașterea bisericii a început timid în 2003, odată cu o întâlnire a fiilor satului. Momentul decisiv a venit în 2015, când părintele Vasile D. Suciu de la Parohia Giarmata Vii a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan pentru începerea lucrărilor de reconstrucție. În anul 2016 a fost înființată oficial filia Nadăș, parte a Parohiei Herneacova. În deceniul care a urmat (2015-2025), biserica a fost reconstruită în întregime, păstrând câteva elemente originale, precum porțiuni din zidul sudic și din turn. Lucrările au inclus consolidarea zidurilor, refacerea acoperișului, tencuieli interioare și exterioare, montarea ferestrelor și ușilor, precum și toate finisajele necesare.

Proiectul de reconstrucție a fost coordonat de părintele Vasile Suciu și Mihai Sarchiz - fii ai satului - și susținut din fonduri private. Cele mai multe donații au venit din partea credin­cioșilor din Pișchia, Giarmata Vii și Timișoara: Ionel Mariș, Gheorghe Jurj, Adrian-Florin Viliga și Cosmin-Marius Tudor. De asemenea, nume­roși voluntari, urmași ai localnicilor, au contribuit cu muncă și sprijin logistic.

Resfințirea bisericii din Nadăș, în anul 2025, reprezintă nu doar o restaurare a unui lăcaș de cult, ci este mai ales un semn de speranță pentru o posibilă renaștere spirituală și identitară a unei noi comunități pe aceste locuri binecuvântate. Biserica, redevenită funcțională, rămâne un simbol viu al credinței, al dragostei de Dumnezeu, de locurile natale și al memoriei bănățene.