Biserica, în sprijinul persoanelor vulnerabile
Marţi, 25 ianuarie, în sala de conferinţe a Reşedinţei arhiepiscopale din Arad, a avut loc prezentarea oficială a noului proiect social din cadrul Patriarhiei
Române, ce are ca beneficiar Arhiepiscopia Aradului, în parteneriat cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Caransebeşului şi Episcopia Devei şi Hunedoarei. Noul proiect se numeşte "Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei", se află pe axa prioritară 6 "Promovarea incluziunii sociale" şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. La prezentarea oficială au participat reprezentanţii eparhiilor implicate în acest proiect, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Paisie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, pr. Dumitru Diniş, consilier social al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, precum şi Laurenţiu Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad, şi numeroşi reprezentanţi ai presei şi televiziunilor locale şi naţionale. "Am socotit că este potrivit a începe acest proiect imediat după Săptămâna de Rugăciune Ecumenică pentru a arăta că, ori de câte ori este nevoie, trebuie să dăm sprijinul nostru oricăruia dintre cei care reprezintă aproapele nostru, având ca exemplu pilda Samarineanului milostiv, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ajutorarea aproapelui nostru este un teren practic unde pot conlucra toţi cei care vor să arate credinţa lor prin trăirea şi lucrarea faptelor bune", a mărturisit Înalt Preasfinţitul Timotei în deschiderea evenimentului. Pr. Mircea Bupte, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului, a menţionat că obiectivul general al proiectului îl constituie facilitarea integrării sau reintegrării persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii, în următoarele 24 de luni, prin servicii de asistenţă socială şi dezvoltarea capacităţii comunităţilor parohiale ortodoxe din judeţele Alba, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş şi Timiş, de a implementa proiecte sociale. Filantropie şi misionarism "Ne propunem ca, prin personalul pe care îl vom califica, 460 de preoţi şi membri ai comunităţilor eparhiale ortodoxe, să consiliem peste 2.400 de personane vulnerabile, să-i sprijinim prin integrarea lor socială. De asemenea, proiectul implică calificare profesională pentru 200 de persoane, realizarea a 100 de parteneriate locale, 120 de diagnoze comunitare şi, în acest caz, să plaseze 1.000 de persoane într-un loc de muncă. Implicarea noastră are în vedere în mod special copiii şi tinerii, femeile casnice, familii cu mai mult de doi copii, inclusiv familii monoparentale, victimele violenţei în familie, victimele traficului de persoane, persoane de etnie romă, persoane dependente şi cu dizabilităţi, persoane aflate în detenţie, persoanele inactive, comunităţile sărace şi foarte sărace, cu un ridicat procent de şomeri, mai ales din comunităţile rurale", a declarat Silvestru Bochiş, managerul de proiect. Referitor la greutatea implementării unui proiect de asemenea anvergură, ce implică resurse financiare de peste 4.660.000 de lei într-o perioadă relativ scurtă de timp - doi ani -, Înalt Preasfinţitul Andrei a menţionat că "acest proiect este important, dar ştim cu toţii că va fi nevoie de multă implicare şi muncă pentru punerea lui în aplicare". "Este datoria noastră de a nu ne opri la declaraţii formale, ci efectiv să punem credinţa în lucrare. Avva Pimen, întrebat fiind de ucenicul său: Ce este credinţa?, răspunde: Credinţa este a petrece cu smerenie şi a face milostenie. Aşadar, aceasta încercăm şi noi astăzi, cu nădejdea că Dumnezeu este cel care face să voim, să putem şi să punem în practică. În acelaşi timp, dorim ca rezultatele acestui proiect să fie pe măsura efortului şi pe măsura râvnei celor ce încearcă să-l pună în aplicare. Să dea Dumnezeu să fie o conlucrare bună, căci pot mai mult oamenii când se adună împreună şi caută mijloace de a-i sluji pe cei sărmani. Nu se va putea altfel face misiune în lumea de astăzi decât aşa, deschizându-ne înspre nevoile nu numai sociale, ci şi spirituale ale oamenilor, căci, în momentul în care facem lucrare filantropică, implicit facem şi lucrare misionară", a mai spus IPS Andrei.