Biserica „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ din parohia Viişoara, sfinţită în ziua hramului
Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din parohia Viişoara - Protopopiatul Piatra Neamţ a fost sfinţită, ieri, de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Sfântul lăcaş a fost ridicat în ultimii zece ani prin grija părintelui paroh Vasile Antistescu.
Enoriaşii din localitatea Viişoara, comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, dar şi credincioşi din mai multe zone ale Moldovei au participat, ieri, la sfinţirea şi la hramul Bisericii "Sf. Împ. Constantin şi Elena". Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan şi Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, înconjuraţi de numerosul sobor de preoţi şi diaconi, au târnosit unul dintre cele mai frumoase sfinte lăcaşe de pe valea Bistriţei. Slujba a început mai întâi în exteriorul bisericii şi a continuat în interior. Pentru cei care şi-au îndreptat paşii spre sfântul lăcaş nu a contat faptul că a plouat, dorinţa de a fi părtaşi la această sărbătoare fiind mult mai mare. "Sunt o creştină ortodoxă şi pot mărturisi că am transmis această credinţă şi copiilor mei. M-am bucurat că am trecut prin sfântul altar, iar acum urmează să ma rog în continuare la această slujbă pentru că fără mijlocirea Maicii Domnului, a sfinţilor şi fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Mă rog lui Dumnezeu să mă ţină sănătoasă pentru a putea ajunge şi la alte sfinţiri de biserici care vor avea loc", a spus Livia Iacob din Piatra Neamţ. "Ne-am rugat pentru mântuirea sufletului, pentru linişte şi ajutor. Ploaia nu a fost o piedică pentru noi pentru că atunci când îţi pui în gând să mergi undeva, intemperiile nu ar trebui să te întoarcă. Mă simt mult mai uşurată sufleteşte după ce am trecut prin sfântul altar", a declarat Maria Jitianu din localitatea Bistriţa. "De acum înainte, ţelul este sfinţirea sufletelor noastre" Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către IPS Teofan şi de PS Calinic Botoşăneanul, înconjuraţi de soborul de 20 de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat lângă lăcaşul de închinăciune târnosit. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un cuvânt de învăţătură în debutul căruia a explicat faptul că biserica sfinţită ieri Îl va primi pe Hristos, iar "împreună aduc slavă lui Dumnezeu spre bucuria credincioşilor". În acelaşi timp, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a vorbit şi despre marea sărbătoare a creştinătăţii închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, dar şi despre semnificaţiile Evangheliei citite ieri la Sfânta Liturghie. La final, pr. Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a amintit faptul că în Viişoara nu a existat o biserică, acest lucru fiind necesar pentru comunitatea de aici. În acelaşi timp, părintele protopop a mai amintit faptul că cei zece ani, cât a durat ridicarea sfântului lăcaş, au fost un timp de muncă intensă, de griji şi strădanii. A urmat cuvântul părintelui paroh Vasile Antistescu, care a afirmat că sfinţirea Bisericii "Sf. Împ. Constantin şi Elena" reprezintă "o treaptă spre urcuşul către Dumnezeu". "Zidirea unei biserici ne-a făcut să avem un ţel care ne-a animat până acum. De acum înainte ţelul este sfinţirea sufletelor noastre", a mărturisit pr. paroh. Vasile Antistescu, care a primit din partea Părintelui Mitropolit diploma de onoare "Ştefan cel Mare şi Sfânt" şi o cruce de binecuvântare. Au fost acordate distincţii de vrednicie mai multor persoane care au susţinut lucrările de zidire a lăcaşului de închinăciune din parohia Viişoara. Părintele paroh a oferit o icoană cu Maica Domnului Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan şi o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul.