Biserica veche din Avrig a fost resfinţită
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, înconjurat de mai mulţi preoţi şi diaconi, a resfinţit Biserica veche din oraşul Avrig, judeţul Sibiu. La evenimentul de vineri, 23 aprilie, când întreaga Ortodoxie l-a sărbătorit pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, au participat sute de credincioşi din oraş, dar şi din împrejurimi. Vechiul lăcaş de cult al cetăţii a primit, după 255 de ani de la zidire, părticele din moaşte, care au fost aşezate în Sfânta Masă din altar, după rânduielile bisericeşti. Sărbătoarea a fost întregită, la Muzeul Avrig, cu o expoziţie de icoane pe sticlă realizate de copii din Avrig şi satele din jur.
Oraşul Avrig, istorică cetate străjuită de Munţii Făgăraş, a fost vineri, 23 aprilie, în sărbătoare. Cunoscut pentru rădăcinile sale medievale, pentru monumentele deosebite şi personalităţile care s-au născut aici, Avrigul a retrăit bucuria de a-l primi pe IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului care, alături de un sobor de preoţi, a resfinţit biserica veche a cetăţii. Lăcaşul de cult, unul dintre monumentele istorice ale oraşului Avrig, construit în secolul al XVIII-lea, este de o inestimabilă valoare culturală şi spirituală. Ca la fiecare sărbătoare, sute de credincioşi au venit aici să participe la praznicul Sfântului Gheorghe, care a devenit şi cel de-al doilea hram, şi să asiste la resfinţirea bisericii. În faţa lăcaşului de cult cu hramul "Intrarea Domnului în Ierusalim" soborul de preoţi a oficiat slujba de sfinţire, iar după înconjurarea bisericii şi târnosirea ei în cele patru laturi au urmat rezidirea Sfintei Mese din altar, aşezarea Sfintelor Moaşte, ungerea cu Sfântul Mir şi celelalte rânduieli specifice. Această slujbă religioasă a fost urmată de Sfânta Liturghie pe Sfânta Masă rezidită. Jertfa credincioşilor din Avrig Protopopul de Avrig, preot slujitor la Biserica veche din localitate, părintele Vasile Gafton, a subliniat la Sfânta Liturghie importanţa zilei în care comunitatea de credincioşi din oraş, împreună cu preoţii slujitori au întregit lucrarea înaintaşilor prin aşezarea moaştelor în Sfânta Masă din Altarul bisericii. "Bisericii noastre, atât de frumos pictată şi înfrumuseţată, îi mai lipsea ceva. Era nimbul de sfinţenie pe care îl capătă orice lăcaş de cult odată cu sfinţirea lui", a spus părintele Gafton. În continuarea cuvântului, părintele Vasile Gafton a arătat că jertfele şi rugăciunile înaintaşilor care au zidit şi înfrumuseţat această biserică de-a lungul secolelor au fost unice în viaţa comunităţii. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Laurenţiu a arătat că resfinţirea Bisericii vechi din Avrig, la puţin timp după sfinţirea Bisericii noi din localitate este un moment deosebit pentru comunitatea de credincioşi din Avrig: "Nu este nimic străin a închina biserici unor sfinţi. Cu atât mai mult mucenicilor. Primele lăcaşuri de închinare în Biserica primară au fost mormintele martirilor. Apoi se refugiau creştinii în nişte catacombe şi acolo îşi îngropau morţii lor, care erau martirizaţi de necredincioşi". Acte de cinstire pentru cele patru parohii În continuare, IPS Părinte Laurenţiu a prezentat viaţa Sfântului Gheorghe, model de jertfelnicie şi dăruire pentru orice credincios. De asemenea, a menţionat că resfinţirea bisericii s-a făcut pentru aşezarea moaştelor în masa Altarului, întrucât s-a constatat că acestea lipseau, chiar dacă biserica a fost sfinţită în trecut. Epitropii celor patru parohii din Avrig au primit Acte de Cinstire din partea IPS Mitropolit Laurenţiu, prin care au fost recunoscute şi răsplătite eforturile comunităţilor de credincioşi pentru întreţinerea Bisericii vechi. De asemenea, Mitropolitul Ardealului a mulţumit primarului şi consiliului local pentru sprijinul oferit parohiilor din Avrig. Toţi credincioşii au avut posibilitatea să se închine în Sfântul Altar în decursul zilei şi să cinstească Sfânta Masă unde au fost aşezate moaştele. ▲ Expoziţie de icoane la Muzeul din Avrig Sărbătoarea de la Avrig a fost înfrumuseţată cu expoziţia de icoane numită "Din suflet, cu dragoste, lumină". Muzeul din Avrig a pus la dispoziţie un spaţiu generos pentru icoanele pe sticlă realizate de elevi de la şcolile din Avrig şi Racoviţa. "Ne pregătim de Olimpiada Judeţeană de la Avrig. Avem şi icoane pe piatră, lemn sau ouă încondeiate", ne-a spus coordonatorul expoziţiei, profesoara Anca Georgeta Bucur. Expoziţia a fost deschisă de Paşti şi se va muta în alte locuri din împrejurimi. "Mi-a plăcut să pictez de când eram mic. Pictez din clasa I", ne-a spus Horia Anghel, unul dintre elevi. IPS Părinte Laurenţiu a admirat icoanele copiilor şi lea împărţit elevilor iconiţe cu Sfântul Gheorghe.