Biserica „Ziua Crucii“ din Botoşani va fi terminată în acest an
▲ În prezent, slujbele se oficiază într-o capelă ▲ Până la hramul bisericii din acest an, se doreşte terminarea lucrărilor principale şi începerea slujbelor religioase în acest lăcaş de cult ▲ Parohia desfăşoară activităţi filantropice de mai bine de zece ani ▲
Lucrările de construcţie la biserica parohiei „Înălţarea Sfintei Cruci“ sau „Ziua Crucii“, cum este cunoscută credincioşilor din Botoşani, sunt în plină desfăşurare. Situat în curtea Spitalului de Recuperare „Sf. Gheorghe“ din Botoşani, lăcaşul de cult este în stadiu de finalizare, şi aşa cum ne-a declarat parohul de aici, pr. Ioan Iordache, anul acesta, până la hramul bisericii, pe 14 septembrie, se doreşte să se oficieze prima slujbă în biserică. „La puţin timp de la înfiinţarea parohiei, în 1999, am construit o capelă provizorie, la aproximativ 1 kilometru de spital, pe locul unde construim biserica mare a parohiei. De atunci, slujbele se oficiază în acest paraclis, dar sperăm ca anul acesta să inaugurăm biserica aflată în construcţie, chiar şi mai devreme de hram. Oricum, termenul limită de execuţie prevăzut în proiect este de 14 septembrie 2008“, ne-a spus pr. Iordache. Lucrările continuă În prezent, lucrările la Biserica „Ziua Crucii“ din Botoşani nu sunt oprite. Se lucrează intens la plasele din fier beton de la bolţile construcţiei, urmând alte etape. „Avem deja cumpărate celelalte materiale necesare, cum ar fi tabla, spre exemplu şi credem că în proporţie de 90-95% suntem aprovizionaţi cu materialele de construcţie pentru a termina totul, până la pictură“, ne-a mai spus pr. Iordache. Principalul ctitor al bisericii este dl. Dumitru Munteanu, patronul firmei de construcţii SC ICROM SA din Botoşani. Parohia a fost împărţită Recent, parohia „Ziua Crucii“ din Botoşani s-a împărţit în două: parohia „Sf. Ioan Iacob“, cu cimitirul având acelaşi hram şi care s-a închegat în zona unde se află astăzi capela unde se slujeşte, şi parohia „Ziua Crucii“ formată în jurul bisericii aflate în construcţie. „Am dorit să dăm hramul Sfântul Ioan Iacob, cimitirului şi parohiei de acolo, pentru că familia mea se înrudeşte cu acest mare trăitor“, ne-a explicat pr. Iordache. Totuşi, până la terminarea bisericii din curtea Spitalului de Recuperare, parohiile nu s-au divizat definitiv, funcţionând în continuare ca o singură comunitate. Biserica mare va fi şi capelă pentru spital La Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe“ din Botoşani există şi o capelă pentru oficierea serviciilor religioase şi pentru asistenţa religioasă a bolnavilor de aici. Cu toate acestea, biserica parohiei „Ziua Crucii“, aflată în construcţie, va folosi şi pentru bolnavii din spital. Parohia a fost înfiinţată în 1995, prin divizarea parohiei Popăuţi în trei: Mănăstirea Popăuţi, parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ şi parohia „Ziua Crucii“. În 1999 s-a construit capela parohiei, sfinţită în 2000 de PS Calinic Botoşăneanul¸ Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. „În 2002, după ample demersuri şi după găsirea locului de construcţie, am primit şi autorizaţia pentru a începe lucrările la biserica mare. Anul următor am început să construim biserica, până în prezent primind de la Guvernul României, Consiliul Local şi Primărie, 350.000 de lei. La această sumă s-au adăugat circa 30.000 de lei din parohie şi donaţiile principalului ctitor, dl. Dumitru Munteranu“, ne-a spus pr. Iordache. ▲ Parteneriate cu asociaţii umanitare Parohia „Ziua Crucii“ din Botoşani a desfăşurat de-a lungul anilor o serie de activităţi social-filantropice, în parteneriat cu asociaţii umanitare din străinătate. „Timp de zece ani am împărţit ajutoare săracilor din oraş, dar şi celor din parohiile sărace din jurul oraşului, în valoare de 10-12 miliarde lei vechi. Am fost ajutaţi de Asociaţia germană «Christsein Heute», prin dl. Heinzt Galster, dar şi de o altă fundaţie umanitară, condusă de o doamnă romano-catolică“, ne-a explicat preotul paroh. Pe lângă aceste acţiuni, la parohia botoşăneană există un cor format din copii, pe două voci. În viitor, corul va cânta chiar şi pe patru voci. Ca planuri de viitor, parohia îşi propune să organizeze întruniri cu pensionarii din parohie. Se vor organiza seri dansante, de la care nu vor lipsi rapsozi renumiţi în Moldova şi în toată ţara.