Bisericile sfinţilor români, în sărbătoare

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 04 Iunie 2010

În Duminica a II-a după Rusalii, închinată Sfinţilor Români, mai multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul. După săvârşirea slujbei Vecerniei în ajun, duminică se va săvârşi slujba Utreniei şi a Sfintei Liturghii. În zi de hram, credincioşii organizează agape creştine, dând de pomană pentru sufletele celor adormiţi.

La Mănăstirea ,,Duminica Sfinţilor Români" din Arhiepiscopia Bucureştilor, sărbătoarea hramului începe încă din această seară, cu săvârşirea slujbei Privegherii. Mâine, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de către Preasfinţitul Mihail, Episcopul Australiei şi Noii Zeelande. Părintele protos. Petru Ungureanu, stareţul mănăstirii, ne-a oferit câteva detalii despre istoricul mănăstirii şi despre evenimentele ce se vor desfăşura cu ocazia hramului: "Biserica Ortodoxă Română, în urma deciziei Sfântului Sinod din 20 iunie 1992, a hotărât să prăznuiască pe sfinţii români şi pe cei ce s-au nevoit pe teritoriul României, ca şi pe sfinţii cu moaşte la noi în ţară, în Duminica a II-a după Cincizecime, adică, în Duminica următoare Duminicii Tuturor Sfinţilor. Fericitul întru adormire patriarhul Teoctist, ctitorul mănăstirii noastre, a rânduit ca biserica de aici să aibă hramul "Duminica Sfinţilor Români", în semn de preţuire şi de evlavie către aceşti ocrotitori ai întregului popor român. La prăznuirea sfinţilor români îi invităm şi-i aşteptăm pe toţi credincioşii care au evlavie şi pot să ni se alăture în rugăciune şi în lauda acestor sfinţi înaintaşi ai noştri, care sunt deopotrivă pildă şi rugători fierbinţi către Dumnezeu pentru ţara şi neamul nostru, pentru că acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de rugăciunile lor." Slujbă arhierească şi agapă pentru credincioşi în Protoieria III Capitală Tot mâine, îşi va sărbători hramul şi Parohia "Sfinţii Români" din Protoieria III Capitală. Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, va săvârşi Sfânta Liturghie în mijlocul credincioşilor, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. "Hramul unei biserici este sărbătoarea comunităţii şi de aceea, aşa cum pentru zilele noastre onomastice ne pregătim, şi comunitatea parohială se pregăteşte pentru a-şi sărbători sfinţii ocrotitori. Anul acesta vom avea în mijlocul nostru pe Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi de aceea comunitatea noastră va avea această binecuvântare ca de hramul bisericii să participe la o Liturghie arhierească. În seara aceasta vom face Vecernia unită cu Litia şi cu Acatistul Sfinţilor Români, la care vor participa preoţii din parohiile vecine, numeroşi credincioşi, dar şi autorităţi locale care ne-au sprijinit constant în activităţile noastre. Nu doar pentru slujbă ne pregătim, ci fiind o sărbătoare a întregii comunităţi, vom oferi o agapă pentru toţi cei care vor participa la Sfânta Liturghie. Deşi nu avem spaţiu suficient, vom întinde mese şi pe lângă biserică, ca toţi credincioşii să poată participa şi la această masă frăţească", ne-a spus părintele paroh Ion Mărăcineanu. În sărbătoare se va afla şi Mănăstirea "Sfinţii români" de la Muncel, din Arhiepiscopia Alba Iuliei, care se va bucura de prezenţa Înalt Preasfinţitului Andrei, însoţit de părintele arhim. Andrei Barbu, exarhul mănăstirilor. Sfinţii români vor fi cinstiţi, duminică, şi în Arhiepiscopia Tomisului. La hramul paraclisului Mănăstirii "Sfântul Ioan Casian" din judeţul Constanţa, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie în mijlocul obştii mănăstirii şi a credincioşilor. Credincioşii judeţului Covasna vor putea participa la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mărcuş, săvârşită de IPS Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, cu ocazia hramului.