Bizanţul, mereu în actualitate

Biblioteca Academiei Române, în colaborare cu Siveco România, a organizat joi, 7 iunie, Simpozionul "Bizanţ, Balcani, Occident în Evul Mediu", găzduit de Casa Oamenilor de Ştiinţă din Bucureşti.

La eveniment au participat specialişti în literatura română veche, profesori universitari şi istorici din România, alături de oaspeţi din străinătate. Întâlnirea a fost moderată de Gabriela Dumitrescu, şefa Secţiei manuscrise de la Biblioteca Academiei. Primii vorbitori au fost din Franţa. François Vinourd, directorul Centrului pentru conservare de carte din Arles, a adus în discuţie valorizarea manuscriselor bizantine din bibliotecile europene, după care monseigneurul Paul Canard, de la Biblioteca din Vatican, a susţinut un discurs despre istoria cărţii-manuscris bizantine. Pornind de la manuscris, văzut ca un obiect artizanal complex şi rafinat şi apoi ca martor şi vector de cultură, părintele Canard a accentuat dificultăţile legate de conservarea acestor cărţi rare care sunt dispersate peste tot în Europa. A fost subliniată importanţa mănăstirilor din Răsăritul Ortodox în care s-au păstrat cele mai multe manuscrise: "Sfânta Ecaterina" din Sinai, "Sfântul Ioan Înaintemergătorul" din Serres, "Sfânta Anastasia Farmakolytria" din nordul Greciei, "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Patmos, "Sfântul Ioan Prodromul" din Petra, precum şi mănăstirile athonite. S-a vorbit, de asemenea, şi despre colecţiile importante de manuscrise păstrate în Occident şi care au aparţinut Casei de Medicí, Vaticanului sau Franţei. Alături de francezi, în prima sesiune de comunicări au mai vorbit academicianul Răzvan Theodorescu, cu o prelegere despre "Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale româneşti", profesorul Nicolae Şerban Tanaşoca, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene din Academia Română, cu o conferinţă intitulată "Bizanţul şi românii". În partea a doua a întâlnirii au susţinut conferinţe profesorul Tudor Teoteoi de la Universitatea din Bucureşti, despre "Prelaţii greci din Ţările Române în secolele XVI-XVII", urmat de comunicarea profesorului Dan Zamfirescu, "Transmiterea culturii bizantine prin manuscrise de redacţie slavonă în vremea lui Alexandru cel Bun - Gavriil Uric şi şcoala sa". Din partea Bibliotecii Academiei Române a vorbit Luminiţa Kövari. Ultimul cuvânt a aparţinut Deliei Oprea, din partea Siveco România. Continuitate în ascensiune culturală În discursul său, profesorul Dan Zamfirescu a arătat că între trăsăturile caracteristice ale culturii române de care s-a pomenit mereu nu s-a vorbit de una pe care doar puţine popoare o au. E vorba de continuitatea în ascensiune. "În istoria culturii răsăritene de tradiţie bizantină suntem singura cultură care are această particularitate. Din momentul în care apare pe harta culturală a Europei, şi apare târziu, la câteva secole după bulgari, după sârbi, după ruşi, pentru că de-abia din secolul al XV-lea putem vorbi de o cultură românească, aceasta nu mai are nici un fel de oprire în ascensiunea ei de la Filotei Monahul, fostul logofăt al lui Mircea cel Mare până la Mircea Eliade, Emil Cioran din secolul trecut. Este un caz unic în Răsărit. Secol de secol, cultura română urcă şi fiecare veac în istoria literaturii române este o treaptă pe care se zideşte ceva nou. Cele două momente de colaps în care s-au găsit Ţările Române, unul la începutul secolului al XVIII-lea, odată cu instaurarea regimului turco-fanariot şi cu dominaţia Imperiului Habsburgic, iar al doilea, după 1945, au putut fi ocolite şi nu au oprit dezvoltarea culturală. Şi ceea ce credeam că putea deveni apocalipsul nostru, mă refer la secolul al XVIII-lea, a dat două fenomene de mare anvergură, Şcoala Ardeleană şi Mişcarea paisiană. Iar în secolul XX, când noi ne-am prăbuşit în ţară, exilul românesc a reuşit să se impună pe plan mondial. Această continuitate n-o mai au în Europa decât încă două popoare, francez şi englez. Cineva a spus despre noi că n-am avut un Austerlitz în istoria noastră şi că, în consecinţă, suntem mici, mărunţi. Într-adevăr, nu am avut aşa ceva, dar nu am avut nici un Borodino sau vreo retragere din Rusia, pentru că aceasta a fost continuarea Austerlitz-ului. Noi am avut însă Rovine. 17 mai 1395. După Rovine au urmat 600 de ani de istorie românească neîntreruptă", a spus Dan Zamfirescu. Bazele culturii româneşti s-au pus în vremea celor doi domni Alexandru cel Bun şi Mircea cel Mare. "Acum descoperim rolul uriaş pe care îl aveau mănăstirile noastre. Noi ne-am integrat în cultura Europei Sud-Estice în momentul de maximă înflorire generală, surprins atât în Serbia, în Bulgaria, cât şi în Bizanţ. Şi am reuşit să luăm cu amândouă mâinile atunci când toţi ceilalţi au fost zdrobiţi de turci, iar Constantinopolul a căzut. Revenind la vremea lui Alexandru cel Bun, datorită geniului lui Gavriil Uric, noi am înfăptuit cea mai mare realizare prin crearea colecţiei de mari mineie de lectură ale patriarhului Eftimie al Târnovei, o antologie de 340 de texte, dintre care opt îl au ca autor pe Eftimie, iar restul aparţin autorilor bizantini. Ele au fost aduse din Constantinopol la Mănăstirea Neamţu. Ruşii au avut şi ei o asemenea colecţie, dar mai târziu, venită pe filieră sârbească, textele ajungând în Athos, de unde le-au copiat monahii care le-au şi dus în Rusia. Acest monument de 7.000 de pagini de cultură bizantină, depus la Neamţu în timpul lui Alexandru cel Bun, a fost valorificat de Gavriil Uric în Sbornicele sale, unele descoperite în Biblioteca Patriarhiei Române. Cultura română are aici pe cel mai mare copist de manuscrise slave din istoria scrisului slav. Un popor latin l-a născut pe Gavriil Uric. Astfel, noi am asimilat ce se lucrase timp de 500 de ani pe terenul cultural slav venind din Rusia, Bulgaria şi Serbia. Copiştii români au lucrat până la Varlaam, la mijlocul secolului al XVII-lea, din porunca lui Ştefan cel Mare şi au copiat acest corpus la Putna. Manuscrisele care se află astăzi la Dragomirna se găseau iniţial la Vatra Moldoviţei. De acolo le-au confiscat austriecii, le-au dus la Cernăuţi, iar românii le-au luat înapoi. Acest flux de cultură bizantină curge pe limba slavonă în Ţările Române din secolul al XV-lea până la jumătatea secolului al XVII-lea", a mai arătat profesorul Dan Zamfirescu.