Bolile reumatice, tot mai frecvente la tineri
Un medic reumatolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sf. Pantelimon” Focşani, dr. Cristina Tătaru, atrage atenția asupra cauzelor care au făcut ca tot mai mulți tineri să aibă probleme degenerative reumatice, până nu demult specifice doar vârstelor mai înaintate. Sunt o mulțime de factori care au condus la această situație, în primul rând, modificarea stilului de viaţă, a profilului de activitate profesională, cu mult diferit de cel de acum două sau trei decenii în urmă.
Mulţi tineri au, în zilele noastre, o activitate profesională preponderent statică, care implică domeniul IT de obicei, ajungând să dezvolte de timpuriu boală degenerativă la nivelul articulaţiilor, mai frecvent la nivelul coloanei vertebrale. Sunt tineri sub vârsta de 30 de ani, chiar şi de 18-19 ani, care ajung la medic cu simptomatologie de sciatică sau lumbago, cu durere lombară cronică. Astfel de probleme țin de stilul de viaţă, dar pot să apară şi la tineri care practică sport regulat și care pot suferi traumatisme mai mici sau mai mari care, în timp, declanșează o patologie de tip degenerativ la nivel articular, mai devreme decât indică în general statisticile, a explicat într-un interviu pentru Agerpres medicul Cristina Tătaru.
Mai mult, această patologie degenerativă nu îi ocolește nici pe copii sau adolescenţi, în principal din cauza sedentarismului şi a posturii viciate. Mulți stau cu orele în faţa calculatorului, dezvoltând de timpuriu o astfel de patologie, degenerativă. Pentru că sedentarismul favorizează și scăderea tonusului muscular, statul pe scaun implică o presiune constantă şi prelungită la nivel lombar, iar discurile intervertebrale vor suferi microfisuri mai devreme decât ne-am aştepta. Postura vicioasă duce la tulburări de statică a coloanei, la o accentuare a unei scolioze, a unei cifoze, musculatura paravertebrală suferă, nu mai are acelaşi tonus şi pot să apară contracturi musculare paravertebrale dureroase.
Odată declanșată, boala artrozică degenerativă îi va însoți pe tot parcursul vieții și vor fi nevoiți să învețe să se obișnuiască cu ea. O mare parte din pacienţi ajung chiar să aibă indicaţie pentru protezare, dar rezultatul postoperatoriu depinde în mare măsură de stadiul în care se efectuează intervenția.
Patologia degenerativă a aparatului locomotor rămâne una dintre puţinele patologii în care tratamentul nu asigură vindecarea, ci doar ameliorarea simptomatologiei, de aceea prevenția este foarte importantă, iar ea înseamnă în primul rând schimbarea stilului de viaţă, spune dr. Cristina Tătaru.
Pe primul loc, şi în prevenţie, dar şi în tratament, indiferent de stadiul bolii artrozice, rămâne exerciţiul fizic sau măcar un echilibru între exerciţiul fizic şi activitatea statică.
Tratamentul bolii artrozice trebuie asociat întotdeauna cu kinetoterapie şi masaj. De multe ori, cu asta ar trebui să începem, mai ales dacă vorbim de vârste tinere, şi abia mai apoi să apelăm la medicaţie. Aceste terapii pot aduce un beneficiu real pacientului, inclusiv la vârste înaintate, pentru că exerciţiul fizic va aduce întotdeauna o îmbunătăţire a tonusului muscular, iar mersul pe jos rămâne cel mai la îndemână exercițiu. Cu cât ai mai puţină masă musculară, cu atât şansele de a te mobiliza şi a avea o independenţă fizică scad. Atenție, însă, exerciţiile fizice trebuie făcute cu moderaţie, sub îndrumarea unui profesionist în recuperare, a mai precizat dr. Cristina Tătaru. (I. N.)