Botezul meu

Bunelul meu e cel mai minunat bunic din lume: înalt, cu chip impunător, cu ochi albaştri scăldaţi în lumini pline de subînţelesuri, cu părul şi barba albe, ninse cu flori ca de cireş înflorit în mai, îmbrăcat cu cămeşă şi iţari albi, strânşi bărbăteşte cu curea lată; sfătos, şugubăţ, harnic şi darnic. Întotdeauna găseşte ceva să-mi dăruiască. Şi e tare mândru de mine: zice că îi semăn şi că pentru el sunt ca o icoană a Învierii, pentru că îi voi birui moartea.

Le ştie pe toate. L-am rugat zilele trecute să-mi vorbească despre botezul meu. Mi-a spus: "Nepoate, duminică, după Sfânta Liturghie, părintele Nicolae îmi va boteza ultima nepoată. Fii atent la slujbă, iar seara vom zăbovi, ca între bărbaţi, la o stare de vorbă". Ca de obicei, şi duminică m-a dus de mânuţă la biserică. La Slujba Sfântului Botez am fost numai ochi şi urechi; simţeam în ceafă privirea atentă a bunicului. Pentru Botez s-au pregătit cele trebuincioase: bunicul a adus în cofiţe apă proaspătă, "neîncepută", de la un izvoraş cristalin al Bistriţei. A turnat-o în cristelniţa bătrână ca biserica, dar strălucitor de curată. Părintele, îmbrăcat în veşminte albe, a adus Sfânta Evanghelie, cartea cu rânduiala slujbei, Sfânta Cruce, un sfeşnic aprins şi, într-o cutiuţă ce-mi aducea aminte de lada de zestre a bunicii, cele necesare Sfintei Taine. A citit frumos rugăciunile doar de el ştiute. Naşii au rostit Crezul. Părintele a luat prunca în braţe, a scufundat-o de trei ori în apa sfinţită din cristelniţă, spunând: "Se botează roaba lui Dumnezeu Ioana, în numele Tatălui, şi-al Fiului, şi-al Sfântului Duh, Amin", dăruind-o, în crişma albă ca zăpada, naşilor. A cântat apoi, cu lumânarea botezului aprinsă, îmbrăcată cu toate florile primăverii: "Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat". A citit rar din Sfânta Evanghelie şi a pecetluit prunca cu Sfântul Mir, cu puterea Sfântului Duh. Naşii au dus fina încreştinată la sfântul altar şi taica părintele a împărtăşit-o pentru prima dată cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Toată biserica era lumină şi bucurie; era mai bogată acum cu un suflet de creştin. Părintele a vorbit despre Taina Sfântului Botez ca prima din cele şapte Taine ale Bisericii, ca uşă de intrare în creştinism, în împărăţia lui Dumnezeu. "Mulţi ani trăiască" au cântat toţi: părintele Nicolae, dascălul Mihăiţă, naşii, bunicul şi, bineînţeles, eu... Seara, bunelul s-a ţinut de cuvânt. Şi, cum le ştie el pe toate, am înţeles că în aceeaşi cristelniţă şi aceeaşi rânduială am fost botezat şi eu, că sunt fecior de român, botezat creştin-ortodox, ca toţi bunii şi străbunii mei, că botezul face parte din fiinţa mea. Am aflat că şi bunelul, şi tata, şi doamna învăţătoare, şi toţi colegii mei de clasă şi joacă au fost botezaţi la fel. Botezul meu e botezul satului meu întreg! Mi-a spus bunicul că toţi românii, de la Sfântul Andrei încoace, au fost botezaţi la fel: în numele Sfintei Treimii, în apele curate ale izvoarelor Bistriţei, Prutului, Nistrului, Mureşului, Oltului, Târnavelor. Botezul meu e botezul neamului meu românesc! Sunt tare mândru de asta! Tot de la Sfântul Botez mi-a dăruit Dumnezeu un îngeraş, numai al meu, să mă ocrotească. Şi un nume, al unui Sfânt al Bisericii Mântuitorului Hristos. Cu el mă pomeneşte părintele la Sfânta Liturghie, rugându-se pentru sănătate şi înţelepciune, cu el mă cheamă mama la masă şi la învăţat, cu el mă numeşte doamna învăţătoare când ies la tablă să spun lecţia, cu el mă strigă prietenul şi vecinul meu, Costel, la joacă. E numele meu, primit la Sfânta Taină a Botezului. El, numele meu, mă face o persoană unică şi irepetabilă. Dar, iertaţi-mă, m-au furat gândurile şi uitasem să mă prezint. Port, prin Taina Sfântului Botez, un nume de mare împărat şi Sfânt din calendarul creştin-ortodox: mă cheamă Constantin! Ca pe bunelul! Constantin Silviu Manolache, clasa a IX-a, parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", Borca