Braconierii din Deltă fac chete pentru schimbarea poliţiştilor
▲ „Sunt deja potere de braconieri foarte violenţi, înarmaţi, care pun pe fugă, lovesc şi ameninţă pe oricine îi deranjează. Am auzit că se fac chiar şi chete pentru a fi schimbaţi anumiţi poliţişti din unele zone”, a declarat guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Liviu Mihaiu ▲
Braconierii din Delta Dunării fac chete pentru a-i schimba pe poliţiştii din unele zone, care „le încurcă afacerile”, a declarat guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Liviu Mihaiu. „Sunt deja potere de braconieri foarte violenţi, înarmaţi, care pun pe fugă, lovesc şi ameninţă pe oricine îi deranjează. Am auzit că se fac chiar şi chete pentru a fi schimbaţi anumiţi poliţişti din unele zone”, a declarat Liviu Mihaiu, într-o conferinţă de presă organizată pe tema braconajului. Guvernatorul ARBDD a refuzat să precizeze în ce localităţi din Delta Dunării se fac chete pentru schimbarea poliţiştilor şi nici cine încasează aceste sume, dar a amintit de cazurile de poliţişti în legătură cu care există bănuiala că ar fi colaborat cu braconierii şi a semnalat faptul că angajaţii statului, din instituţiile care verifică modul de exploatare a resursei piscicole, sunt ameninţaţi de braconieri. „Lupta împotriva braconajului este o muncă infernală, cu oameni extrem de puţini, foarte prost dotaţi din punct de vedere tehnic şi al autoapărării, cu oameni care sunt intimidaţi şi ameninţaţi zilnic, loviţi şi agresaţi, deşi reprezintă autoritatea în statul nostru”, a afirmat guvernatorul ARBDD. În aceste condiţii, Liviu Mihaiu a declarat că va face tot posibilul pentru ca angajaţii ARBDD să fie dotaţi „astfel încât să poată face faţă acestor tipuri de agresiuni”.
Braconierii nu vor fi doar amendaţi, ci li se vor confisca şi bărcile
Referindu-se la proiectele propuse pentru combaterea braconajului, guvernatorul ARBDD a afirmat că va lua în considerare toate propunerile făcute de Comisia pentru combaterea braconajului, din cadrul Prefecturii judeţului Tulcea. „Sunt de acord cu măsuri mult mai ferme şi voi acţiona pentru modificarea legislaţiei. Confiscarea permisului şi a bărcii este o măsură pe care o votez”, a susţinut guvernatorul ARBDD. Conferinţa de presă susţinută la sediul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost organizată ca urmare a unei acţiuni de control, efectuată în noaptea de marţi spre miercuri, în mai multe zone din Deltă. În cursul acestei acţiuni au fost confiscate cinci bărci cu motor, 60 de setci monofilament, cu o lungime de câte 10 kilometri, opt setci din aţă, cu o lungime de câte 200 de metri, şi 480 de kilograme de peşte de diferite specii.