Brusturele combate boala „ficatului leneş“
Astăzi vă vom prezenta o plantă foarte bine cunoscută la noi: brusturele. Preparatele naturale din această plantă combat diabetul, scăzând procentul de zahăr din sânge, dar acţionează cu succes şi în cazul afecţiunilor digestive, în aşa-numita boală a "ficatului leneş", în cazul colicilor abdominali, prevenind putrefacţiile şi infecţiile microbiene cu streptococi, pneumococi. Şi afecţiunile respiratorii, cum sunt gripa, răceala sau bronşita, se pot combate prin folosirea preparatelor din brusture. Fitoterapeuţii susţin că decoctul de brusture stimulează creşterea părului şi elimină mătreaţa abundentă. Iată sub ce forme îl puteţi utiliza:
- infuzie din 2-4 linguri de rădăcini uscate şi mărunţite la 1 litru de apă clocotită; se infuzează 15 minute, se strecoară, se îndulceşte după gust şi se bea pe întreaga durată a zilei; - decoct din 2 linguri de rădăcini uscate şi măcinate la 500 de ml de apă clocotită; se fierbe 4-5 minute la foc redus, se infuzează acoperit 15 minute şi se bea întreaga cantitate călduţă, în 3-4 reprize, pe durata unei zile, având efecte în calculoză biliară, gripă, răceală, acnee şi furunculoză. - unguent dintr-o jumătate de pahar de suc din frunze proaspete obţinut la mixer şi o jumătate de pahar de ulei vegetal; se amestecă bine şi se aplică sub formă de pansamente locale pe infecţii vechi ale pielii, furuncule, acnee juvenilă, arsuri, cruste de psoriazis, eczeme microbiene.