„Bucură-te, Bucureşti“, de ziua ta!

Data: 20 Septembrie 2008

▲ Bucureştiul va fi, în zilele de 20 şi 21 septembrie, un oraş plin de sărbătoare, municipalitatea continuând şi în acest an tradiţia de a organiza o serie de manifestări cultural-artistice ▲ Municipalitatea va oferi publicului în această noapte şi acces liber la muzeele din oraş ▲ Astăzi se împlinesc 549 de ani de atestare documentară a Bucureştiului ▲ La 20 septembrie 1459 apare prima menţionare a vetrei originare a Bucureştiului, aflat în jurul Curţii Vechi din centrul istoric ▲ În 1862, Bucureşti devine capitala României ▲

Cetăţenii vor putea viziona, astfel, în „Noaptea Albă“, noaptea dintre cele două zile, devenită deja tradiţie pentru Bucureşti, o serie de spectacole ce vor fi susţinute pe scenele teatrelor aflate în administrarea Primăriei Capitalei, precum Odeon, Teatrul Mic, Constantin Tănase, Bulandra sau Nottara. Intrarea va fi gratuită, în limita locurilor disponibile. Teatrul Mic va oferi publicului astăzi, 20 septembrie, ora 19:00, spectacolul Hamelin - Legea Tăcerii, de Juan Majorga, în traducerea Iuliei Buttu, regia Claudiu Goga, iar mâine, 21 septembrie, ora 19:00, spectacolul „Jacques sau Supunerea“ de Eugene Ionesco, în traducerea lui Vlad Russo şi Vlad Zografi, regia Florin Fătulescu. Totodată, municipalitatea va oferi publicului în această noapte şi acces liber la muzeele din oraş. Bryan Adams, în parcul Izvor Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că municipalitatea a pregătit pentru bucureşteni o serie de surprize, sub mottoul „Bucură-te, Bucureşti“. Astfel, organizatorii vor încerca să reînvie tradiţia de altădată a Bucureştiului, prin prezentarea unor evenimente tradiţionale ale vremii - bătaia cu flori, care exista pe vremuri la şosea, parada trăsurilor, parada costumelor de epocă, spectacole muzicale ale tarafelor de lăutari, momente de animaţie pentru copii, expoziţii de artă ş.a. „Încercăm să depăşim problemele zilnice şi să oferim bucureştenilor ceea ce merită. Dorim ca bucureştenii să trăiască şi să se simtă bine în oraşul lor. Răutăţile şi distorsiunile au făcut ca Bucureştiul să se dezvolte anarhic şi să nu beneficieze de bunăvoinţă decizională, dar încercăm să îi învăţăm pe toţi să fie alături de bucureşteni“, a spus Oprescu. Unul dintre momentele cele mai atractive ale manifestării Zilele Bucureştiului va avea loc în Parcul Izvor, astăzi, când va concerta în Capitală cântăreţul canadian Bryan Adams, începând cu ora 21:30, în cadrul unui turneu mondial. În Piaţa Constituţiei, se vor organiza spectacole ale mai multor minorităţi şi vor fi reeditate proiecţiile cu apă, laser şi artificii, care au fost de un mare succes anul trecut. Pe bulevardul Unirii, aleea cu fântâni, se vor amplasa 20 de căsuţe meşteşugăreşti şi vor exista cafenele deschise pe perioada evenimentului. Costel Busuioc, în concert la Zilele Bucureştiului Centrul istoric va fi punctul principal de atracţie a Zilelelor Bucureştiului, aici având loc un concert al lui Costel Busuioc, pe o scenă amenajată în faţa BNR, spectacole de stradă ale teatrelor Masca şi de Comedie, spectacole ale tarafurilor lui Vasile Năsturică, Nelu Ploieşteanu, Mihai Mărgineanu. În Piaţa George Enescu, va avea loc o proiecţie de filme - Vienna Music Film Festival. Pe toată durata festivalului, la care intrarea va fi liberă, Piaţa George Enescu va fi decorată în atmosfera unei grădini de vară vieneze, având o terasă cu specialităţi culinare, un stand de suveniruri, unul de carte, un ring de dans şi un loc de joacă pentru copii. Pentru al treilea an consecutiv, Primăria împreună cu partenerii vienezi de tradiţie, Primăria din Viena şi Centrul Internaţional de Muzică şi Media, organizează o nouă ediţie a festivalului, care va aduce binecunoscutele proiecţii open-air şi concerte live, un ring de dans. Manifestarea a fost oficial deschisă miercuri, 17 septembrie, cu dansul interpretat de Mihai Petre şi Elwira Duda, campionii naţionali ai României timp de trei ani. Bisericile vor fi deschise până târziu şi luminate feeric Arcul de Triumf va fi iluminat deosebit în acest an şi va putea fi vizitat în noaptea albă de bucureşteni. Aici va putea fi văzută o expoziţie de heraldică românească. În Parcul Carol va avea loc mâine, 21 septembrie, Festivalul Kartier 2008, pe Şoseaua Kiseleff se va organiza un concurs de skatenight, dedicat copiilor şi adulţilor. Un alt punct de atracţie al manifestării o vor reprezenta spectacolele Circului Globus, ce vor fi organizate în Parcul Unirii. „Dorim ca bucureştenii să vadă noutăţile Circului Globus şi să constate că el este cu zece ani înaintea Circurilor din Europa“, a afirmat Brânduşa Novac, directorul Circului Globus din Capitală, conform Agerpres. Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, organizează în intervalul 20-21 septembrie, expoziţia temporară intitulată „Dr. Grigore Antipa - amintiri despre un bucureştean din secolul trecut“. De asemenea, de Zilele Bucureştiului, bisericile vor fi deschise până târziu, în noapte, şi vor beneficia de un iluminat feeric. Edilul-şef a anunţat că, pentru facilitarea deplasării la locurile de desfăşurare a evenimen-telor, RATB va suplimen-ta parcul auto cu 24 de autobuze, câte patru pentru fiecare sector, destinate exclusiv transportului la locurile de desfăşu-rare a manifestărilor. Circulaţia metroului va fi prelungită în Noaptea Albă din 20 spre 21 septembrie până la ora 4:00. Pentru toate aceste mo-mente, Primăria Capitalei a dispus mai multe restricţii de trafic în zona centrală a oraşului, astfel încât pe anumite artere să se poată circula numai pietonal. Vor fi mobilizaţi peste 400 de poliţişti comunitari care vor fi prezenţi „sub acoperire“ printre bucureşteni, pentru a preîntâmpina apariţia unor evenimente nedorite.