București și Bruxelles: „Copiii merg la Parlament”

Un articol de: Ștefana Totorcea - 20 Martie 2019

La Parlamentul României și Parlamentul European au avut loc, ieri, două evenimente de conștientizare cu privire la criza de sarcină. La inițiativa Asociației „Studenți pentru viață”, Grupul ecumenic de rugăciune de la Parlamentul României a găzduit a doua ediție a acțiunii „Copiii merg la parlament”. În același timp, la Parlamentul European din Bruxelles, la inițiativa Centrului „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, condus de Alexandra Nadane, europarlamentarul independent Cătălin Ivan a organizat „Babies go to the European Parliament”.

Manifestările fac parte din Luna pentru viață 2019, care va culmina, în peste 500 de localități din România și Republica Moldova, cu Marșul pentru viață 2019 – „Unic din prima secundă”. Eliza-Maria Cloțea de la „Studenți pentru viață” a transmis parlamentarilor rugămintea „să nu ne ignorați invocând legalitatea avortului, pentru că nici o lege nu anulează existența acestor femei, nici o lege nu poate ascunde dramele prin care ele trec”. În SUA sunt peste 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, iar în România, nici măcar 10. Mișcarea Marșul pentru viață propune legiuitorilor sprijin pentru mai multe astfel de centre și acordarea, începând din luna a patra, a unei indemnizații de sarcină.

Georgiana M., de 33 de ani, din București, le-a povestit parlamentarilor cum, în octombrie 2016, după o relație de doi ani, s-a despărțit de fostul prieten, când acesta încerca să o convingă să facă avort. O prietenă, însă, a trimis-o la duhovnicul ei. „După ce am vorbit cu părintele, m-am simțit eliberată total. A doua zi am făcut ecografia și cu Dumnezeu înainte!”, spune Georgiana.
Diana G. a venit la Parlament de la Cluj cu băiețelul ei de șapte ani, Gabriel. L-a născut când avea 20 de ani, după mari frământări. Tatăl nu și-a asumat copilul. Dar, din fericire, a primit sprijin. Gabriel este unul din cei 800 de copii salvați de Fundația Clinica Pro Vita din Cluj-Napoca în cele două decenii de activitate. Reprezentanta fundației, Mihaela Butuza, afirmă că „într-o lume în care copiii nenăscuți au mai mulți dușmani decât prieteni, m-am bucurat să întâlnesc azi la Parlamentul României o mână de oameni inimoși, care se gândesc ce ar putea să facă pentru ca țara noastră să nu mai fie mereu în statisticile rușinii în Europa în ceea ce privește numărul de avorturi”. Ea pledează pentru inițiative locale de sprijin, dar și campanii publice de informare: cum ar fi să auzim zilnic la radio adevărul, acela că, la trei săptămâni, inima copilului nenăscut începe să bată.

La întrunirea de la București a participat și Raphael Cruz, tatăl senatorului american pro-viață Ted Cruz. El a subliniat faptul că informarea și consilierea sunt esențiale pentru a-i oferi femeii libertatea să aleagă în cunoștință de cauză. Dacă primește informare și sprijin, alegerea ei va fi cel mai adesea viața. În Texas, statul de origine al familiei Cruz, o lege care cere ca femeile să facă ecografie înainte de programarea la avort le-a determinat pe majoritatea să păstreze copilul.

În după-amiaza aceleiași zile, la Bruxelles, europarlamentarul Cătălin Ivan deschidea evenimentul „Babies go to the European Parliament”, citând informații oficiale: în anul 1876, în cele două principate unite, Moldova și Țara Românească, se nășteau mai mulți copii decât astăzi în toată România Mare. Unul dintre participanți, pr. Cosmin Brînză, coordonatorul Centrului Praesidio (de sprijin în criza de sarcină) al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a mers la Bruxelles cu următorul mesaj: „Biserica, Statul, Uniunea Europeană sunt chemați să fie precum samarineanul milostiv” când trec pe lângă o femeie în criză de sarcină. Femeia nu numai că distruge viața propriului copil, dar se și debarasează de o «superputere» pe care omul o primește de la Dumnezeu, atunci când devine mamă: aceea de a putea iubi neîntrerupt”. Diana G. de la Cluj confirmă. „A avorta înseamnă nu doar uciderea vieții din interior, ci și propria inimă”, a spus ea.