Bucuria de a avea profesori erudiţi şi colegi merituoşi
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a aflat sâmbătă, 5 iunie, în Banat, la Colegiul "Coriolan Brediceanu" din Lugoj. Patriarhul României a participat la întâlnirea de 40 de ani de la absolvirea prestigioasei şcoli a promoţiei Preafericirii Sale, fiind întâmpinat aici de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, de elevi, actualii profesori ai instituţiei şi foştii colegi de generaţie, informează TRINITAS TV şi BASILICA.
Redăm în continuare Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat în cadrul acestui moment festiv. Aniversarea a 40 de ani de la absolvirea Liceului (astăzi Colegiu) Coriolan Brediceanu din Lugoj este un prilej de a mulţumi cu adâncă evlavie lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra promoţiei noastre şi de a comemora cu recunoştinţă şi veneraţie pe profesorii şi îndrumătorii de an care ne-au ajutat să cultivăm aceste daruri şi să le facem roditoare în viaţa şi activitatea noastră ulterioară. Darurile cele mai de preţ ale acestei rodiri, care nu se exprimă totdeauna în realizări personale impresionante, ci mai ales în rodirea spirituală a sufletului, în pasiunea pentru adevăr şi cunoaştere, în respectul pentru istoria şi cultura naţională, în deschiderea faţă de valorile universale, în dorinţa de a contribui personal la progresul comunităţii în care trăim, au fost posibile datorită culturii temeinice dobândite într-un liceu bun. Profesorii Liceului Coriolan Brediceanu ne-au transmis pasiunea pentru a acumula cunoştinţe temeinice şi pentru a cultiva un orizont larg. Cultura generală dobândită în liceu a fost o bază solidă pentru studiile noastre ulterioare. Fiecare şcoală în care am studiat după terminarea liceului ne-a influenţat într-un anume fel, dar nu atât de mult cât Liceul Coriolan Brediceanu din Lugoj, unde am avut mulţi profesori cu bogată experienţă didactică, erudiţi şi exigenţi, ca Domnul Liviu Roman (limba română), Domnul Dan Popescu (istorie), Domnul Ioan Teodori (limba latină), Doamna Sidonia Mioveni (limba franceză), Doamna Claudia Ivanenco (limba rusă), Doamna Maria Borbil (chimie), Domnul Antoniu Waldmann (fizică-matematică) şi alţii. În plus, acest liceu avea şi secţii cu predare în limbile maghiară şi germană. Toată această experienţă a unei educaţii temeinice şi a cunoaşterii pluralismului etnic, cultural şi confesional, trăită în timpul anilor de liceu la Lugoj, a jucat un rol determinant în formarea noastră ulterioară. Colegialitatea din liceul pe care l-am absolvit în anul 1970 ne adună acum, după 40 de ani, la ceas aniversar, pătrunşi sufleteşte de emoţia şi bucuria întâlnirii cu cei prezenţi, de pioasă comemorare a profesorilor şi colegilor care au trecut la Domnul, de profund respect faţă de toţi cei care ne-au ajutat să creştem spiritual şi intelectual, să ne modelăm tinereţea şi să ne conturăm un ideal. Ne reamintim acum de chipurile lor luminoase şi de darurile pe care Dumnezeu le-a revărsat prin ei asupra noastră, deoarece fiecare persoană umană este, de fapt, o sinteză de daruri primite de la părinţii după trup, de la părinţii spirituali, de la profesori şi îndrumători, de la prieteni şi colegi, de la persoanele care ne-au iubit şi ne-au sprijinit în tinereţe ca să alegem un drum bun în viaţă, o sinteză de influenţe pe care noi le-am primit şi prelucrat, cultivat şi amplificat prin efort personal şi într-un mod deosebit. Recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi faţă de oamenii care ne-au ajutat este o datorie şi o virtute a noastră ca fiinţe euharistice, recunoscătoare sau mulţumitoare, este o atitudine de creştere spirituală în comuniune şi de sensibilizare umană în relaţie cu semenii noştri. Când darurile native şi baptismale sunt cultivate în relaţie cu Dumnezeu şi cu oamenii, în spirit de gratitudine, atunci sunt preţuiţi şi cei prin care am primit darurile acestea, sau cei care ne-au ajutat să le înmulţim, şi anume: părinţi, profesori, duhovnici, prieteni statornici, colegi buni şi vecini cooperanţi. În semn de aleasă preţuire şi binecuvântare pentru această venerabilă instituţie, Liceul (Colegiul) Coriolan Brediceanu din Lugoj, care a contribuit mult la formarea noastră, dorim să oferim o cruce ferecată în argint, având pe ea chipul Mântuitorului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, ca simbol al spiritualităţii creştine a poporului român care nu separă niciodată Crucea de Înviere şi jertfa de bucurie, întrucât a învăţat să ajungă la bucuria pascală a biruinţelor sale, după ce a trecut mai întâi prin osteneli şi încercări grele, având credinţa în Dumnezeu ca singur izvor de speranţă şi sprijin. Iar pentru biblioteca acestei şcoli oferim o Biblie, ediţia jubiliară 2008, şi câteva cărţi de teologie şi spiritualitate ortodoxă. Felicităm astăzi pe toţi cei prezenţi la această întâlnire aniversară, iar în mod deosebit preţuim pe profesorii şi absolvenţii promoţiei 1970 a Liceului Coriolan Brediceanu, care au înmulţit ulterior tot ce au primit ca lumină pentru viaţă în acest prestigios aşezământ de educaţie şi cultură, de formare intelectuală şi spiritual-socială. Rugăm pe Hristos-Domnul, iubitorul de oameni, Învăţătorul nostru al tuturor (Matei 23, 10), să ne dăruiască tuturor ajutor şi binecuvântare pentru a spori în toată fapta cea bună! Întru mulţi şi fericiţi ani! † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române