„Bucurii de Sfântul Nicolae” pentru 100 de copii din Avrig, județul Sibiu
Parohiile Avrig I şi Avrig II, arondate Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” și „Sfântul Gheorghe” din orașul Avrig, județul Sibiu, au desfășurat în perioada 15 noiembrie - 6 decembrie activitatea „Bucurii de Sfântul Nicolae”. Astfel, „peste 100 de copii proveniţi din familii modeste au primit un cadou frumos ambalat, în care dăruitorii, oameni cu suflet mare din Avrig și Sibiu, au încercat să pună în el toată dragostea şi bunătatea, cu ghetuţe, dulciuri, hăinuţe şi jucării”, conform preoţilor din cele două parohii, Ovidiu Stroe şi Dumitru Nisipeanu.
Din cei peste 100 de copii, 28 dintre ei sunt cu diverse dizabilități și beneficiază de sprijin terapeutic din partea Asociației „Heidi” din localitatea Şelimbăr, județul Sibiu.
„Bucuria a fost simțită de toți cei implicați în această acțiune și pe tot parcursul ei. Atât cei care au ajutat la întocmirea listelor cu copiii, cât și cei care au pregătit cadourile, dar mai ales copiii au fost plini de emoție, bucurie și entuziasm”, au menţionat organizatorii activităţii.
Acţiunea a fost inspirată din activităţile Asociației „Doamna Maria Brâncoveanu” din Făgăraș.
„În toată povestea aceasta, noi, organizatorii, nu am făcut mare lucru, doar am căutat copiii și dăruitorii. De la oameni înțelepți am învățat că bunătatea se transmite, iar prin această acțiune dorim să transmitem bunătatea celor ce dăruiesc cu bucurie, pentru a-i molipsi și pe alții. Credem cu tărie că bunătatea pe care vrem să o transmitem vine de undeva, şi cel mai sigur de la Sfântul Nicolae, model de bunătate prin excelență, sau și mai bine zis de la Dumnezeu Care se îngrijește de noi! (…) Toată această acţiune s-a desfăşurat prin respectarea cerinţelor în vigoare pentru împiedicarea răspândirii noului virus şi chiar dacă nu am reuşit să simţim îmbrăţișările fizice ale copiilor, căldura şi îmbrăţișările sufleteşti cu siguranţă le-am simţit”, au transmis pr. Ovidiu Stroe şi pr. Dumitru Nisipeanu.