Bucurii duhovniceşti la Craiova, Râmnic şi Severin

Data: 27 Decembrie 2013
Credincioşii din Mitropolia Olteniei au întâmpinat praznicul Naşterii Domnului în catedralele chiriarhale, bisericile de enorie sau mănăstiri. Fiecare a adus în dar Pruncului Mântuitor prinos de rugăciune şi mulţumire pentru „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit“.
 
Ca în fiecare an, bucuria Naşterii Domnului a umplut sufletele credincioşilor de pretutindeni. În Oltenia, marele praznic a fost întâmpinat cu rugăciune şi cântare de colind de numeroşii credincioşi ce au trecut pragul sfintelor lăcaşuri.

„Fiul Tatălui a venit să ne mântuiască, rămânând permanent cu noi“

În Cetatea Băniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit Sfânta Liturghie la altarul Catedralei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, după citirea Pastoralei, IPS Irineu a vorbit celor prezenţi despre marea bucurie a Naşterii Domnului, subliniind totodată rolul ei indispensabil pentru mântuirea noastră. „În această zi de mare praznic, ne răsună în minte cuvintele îngerilor care au vestit păstorilor şi magilor care veniseră să-L cinstească pe Domnul în peşterea din Betleem: «Bucuraţi-vă că astăzi S-a născut vouă Mântuitor». Aceste cuvinte le auzim şi în rugăciunea dreptului Simeon, care spune că Mântuitorul Iisus Hristos este Acela care a venit în lume «spre descoperirea neamurilor şi slava poporului celui binecredincios». De asemenea, Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei face pomenire de o prorocie din Vechiul Testament, cum că «poporul cel ce era în latura şi în umbra morţii a văzut lumină mare». Toate acestea şi altele asemenea lor, prezise şi împlinite în Sfânta Scriptură şi în viaţa lumii, adeveresc că Fiul lui Dumnezeu a venit «pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire», că a ales să Se nască din Fecioară curată din neamul lui David şi că acest lucru s-a făcut spre înnoirea noastră. De aceea, bucuria de astăzi este atât de mare, pe de o parte, pentru că Hristos S-a întrupat şi, pe de alta, pentru că Fiul Tatălui a venit să ne mântuiască, rămânând permanent cu noi. Aşadar, în aceste zile sfinte de sărbătoare, pregătite cu multă atenţie prin post şi rugăciune, ne împărtăşim cu toţii din această mare bucurie duhovnicească. Îndemnul nostru este, prin urmare, asemenea celui transmis de îngeri: Bucuraţi-vă! Să ne bucurăm de aceste zile sfinte, căci ni S-a născut Mântuitor în peştera din Betleem şi că rămâne cu noi, aşa cum ne-a făgăduit: «Iată Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor»“, a spus IPS Părinte Mitropolit. 
 
La momentul chinonicului, corala catedralei şi Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ au interpretat alternativ colinde armonizate, dar şi din repertoriul psaltic-bizantin al Bisericii noastre.

Naşterea Domnului la Râmnic şi Turnu Severin

În Arhiepiscopia Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul au liturghisit la altarul Catedralei arhiepiscopale „Sfântul Ierarh Nicolae“ din municipiu. Cu acest prilej, credincioşii prezenţi au primit cuvânt de învăţătură şi arhiereşti binecuvântări. Răspunsurile la strană au fost date de Corala „Antim Ivireanul“ a Catedralei chiriarhale.
 
Sute de drept-slăvitori creştini severineni au participat miercuri la slujba săvârşită cu acest prilej de ierarhul locului în Paraclisul Catedralei episcopale din municipiu. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile au fost date la strană de membrii Corului Kinonia. În cadrul slujbei a fost rostită o rugăciune specială de binecuvântare a colivei şi a prinoaselor aduse de credincioşi. Cu binecuvântarea chiriarhului mehedinţean, părintele George Daniel Achim, paroh al catedralei, a dat citire tradiţionalei Pastorale de Crăciun a Preasfinţitului Părinte Nicodim. 

Prăznuirea Sfântului Nicodim de la Tismana

A doua zi de Crăciun, joi, 26 decembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Nicodim de la Tismana, IPS Părinte Irineu a slujit Sfânta Liturghie în lavra sfântului, la Mănăstirea Tismana. La slujbă a fost prezent şi PS Părinte Emilian Lovişteanul. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre viaţa, minunile şi faptele de credinţă săvârşite de Sfântul Nicodim şi despre exemplul său pe care noi cei de astăzi trebuie să-l urmăm.
 
În aceeaşi zi, la paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin au săvârşit Sfânta Liturghie PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. Alături de înaltele feţe bisericeşti au slujit preoţi şi diaconi din tot cuprinsul eparhiei.
 
Cuvântul de învăţătură i-a aparţinut PS Părinte Lucian, care a vorbit despre rolul Sfintei Fecioare în iconomia mântuirii, Maica Domnului fiind cea care uneşte cerul şi pământul. „Fecioara Maria este cea in care se împlinesc graiurile prorocilor, ea este poarta prin care intră Domnul cerurilor. Părinţii Bisericii au reliefat în scrierile lor importanţa Maicii Domnului în iconomia Naşterii Domnului.  Sfântul Andrei Criteanul este unul dintre aceştia. El observă că pe toată întinderea Noului Testament se regăsesc trimiteri către Fecioara. Prin naşterea lui Hristos, Fecioara Maria a fost înălţată nu numai pe culmea umanităţii, ci şi la înăltimea cetelor îngereşti, adică a întregii creaţii. Maica Domnului este, în mod excepţional, şi Maică şi Fecioară, datorită faptului că naşte pe Fiul lui Dumnezeu“, a arătat Preasfinţitul Părinte Lucian.
 
La finalul slujbei, ierarhii, preoţii şi credincioşii prezenţi au felicitat pe ierarhul mehedinţean pentru bucuria de a purta numele ocrotitorului întregii Oltenii, şi în special al Eparhiei Severinului, urându-i ani îndelungaţi întru dreapta slujire a lui Hristos. (Diac. Ioniţă Apostolache, Cătălin Cernătescu)