Cale ferată de mare viteză până în 2040
Românii ar putea beneficia de o cale ferată de mare viteză care să lege Bucureştiul de reţeaua transeuropeană, iar proiectul s-ar putea materializa până în anul 2040, a declarat comisarul european Adina Vălean, într-o intervenţie la dezbaterea „Anul european al căilor ferate în România: este nevoie de un Pact Naţional pe Transporturi Feroviare?”
„Suntem într-o colaborare permanentă cu Ministerul Transporturilor pentru planurile de infrastructură apropo de reţeaua transeuropeană de transport pentru o potenţială cale ferată de mare viteză pentru pasageri în România. (Analizăm, n.r.) care să fie traseul optimal şi ce cărămizi trebuie să punem din timp pentru pregătirea unui astfel de proiect care ar putea fi fezabil până în 2040, dacă ne ţinem de planuri”, a precizat Vălean, potrivit Agerpres.
Cât priveşte posibilitatea ca pasagerii ia trenul pentru a veni de la Bruxelles la Bucureşti, Vălean a apreciat că această opţiune ar fi posibilă cu o cursă de noapte.
Pentru a ajunge la trenuri de mare viteză, domeniul feroviar din România are însă nevoie de investiţii ample, în condiţiile în care subfinanțarea a fost cronică în ultimii ani. Dacă înainte de revoluţie se făceau 600-800 km de reparaţie capitală a căii ferate pe an, anul acesta CFR a reînnoit 100 km de cale ferată, iar în 2020, doar 38 km, potrivit declarațiilor făcute în cadrul aceleiași dezbateri de directorul general al CFR SA, Ioan Pintea.
Pintea a mai menţionat că România nu a avut niciodată infrastructură pentru viteze mari. Vitezele maxime pe porţiuni scurte, precum Bucureşti - Constanţa şi Bucureşti - Craiova ajungeau până la 140 km/oră. Acum modernizările se fac pentru viteze de până la 160 km/oră. (C. Z.)