Când casele spun povestea construirii interioare
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în ultima vreme și o asemăn unui caleidoscop cu imagini inclusiv auditive și olfactive. Este o carte-călătorie, în spațiul cultural românesc, „pe firul locuirii, în casele fortificate din Transilvania, în case țărănești din Bucovina, în palatele brâncovenești”. Purtați de mână și de cuvintele autoarelor, întâlnim în această călătorie case mobile, locuința apelor, cule, chilii, casa- stâlp, conacul, palatul, hanul, casa de oraș, casa-atelier, fiecare însoțită de o virtute ce o caracterizează: onestitate, cutezanță, dârzenie, simplitate, asceză, generozitate, noblețe.
Autoarele au făcut, de fapt, „o hartă a lumii locuite format mic”, căreia i-au pus „cuvinte și desene care s-o dilate cosmic”.
Limbajul și stilul sunt de-a dreptul captivante, oferind un mesaj puternic, plin de sens și sensibilitate: „Viitorul crește din trecut”, „Țăranul este smerit și practic, proporțiile casei ne-o spun, ca să intri, trebuie să-ți pleci capul, ca un gest de reverență”, „Omul biruie natura cu fiecare strat de vopsea”, „Să-ncepem cu începutul, căci grabnic se cade să lămurim trecutul”.
Informațiile specifice construcțiilor de tot felul, pentru care, uneori, poți avea nevoie de dicționar, ca să înțelegi, de pildă, ce înseamnă „logie”, „volumetrie”, „șarpantă”, se împletesc cu sfaturi și cugetări de viață, sugestii de călătorie, relatări ale câtorva personalități care au însuflețit unele case, precum Emil Racoviță, Daniil Sihastrul, boier Costea, dar și cu desene sugestive.
Abundă personificările, casele sunt văzute și prezentate ca niște ființe vii, se nasc, au chipuri și înfățișări poetice, ele trăiesc, renasc, se descompun și mor dacă nu sunt îngrijite. Metaforele cuceresc, iar unele cugetări despre viață le iei cu tine mult după citirea cărții: „În chilie se așează omul să pătrundă lumea și pe el însuși”; „Casa începe cu o poveste, visul cuiva, și se termină înmagazinând în istoria ei zeci, sute de povești, fiindcă arhitectura e decorul în care se desfășoară viața noastră, locul unde comunicăm”; „Viața este întocmai unui pian mare în care fiecare clapă este o virtute sau o neputință”.
Frumusețea și expresivitatea scrierii cresc prin exprimarea poetică: „Am locuit între ziduri frumos tencuite, să aspir la trăiri infinite”; „Așa cum într-o casă omul strânge lucruri pentru toate nevoile, tot așa, în suflet, călugărul strânge înțelesuri pentru toate soiurile”; „Lucrurile care funcționează bine comunică bine”, „În lungul șir al istoriilor noastre cu bine și rău amestecate, onestitatea e precum un laser care străpunge prin noapte, o calitate de preț care face lumină și în cea mai întunecată ruină”.
Există o învățătură care răzbate discret din paginile acestei cărți, aceea de a înainta senin prin viață, de a privi mai conștient în jur, de a lua seama la frumusețe, deosebind-o de banalitate. Mesajul este: Învață să te porți cu casele, să le privești, să apreciezi valoarea trecutului și a istoriei; să călătorești clădind noi sensuri. Numai astfel putem deveni adevărații constructori ai propriei vieți, căci „omul înțelept întâi se construiește pe el și după construiește în jur”.