„Când cultivăm milostivirea, ne deschidem spre rai”
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat în cuvântul de învăţătură rostit ieri, în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei Patriarhale, că judecata lui Dumnezeu este dreaptă şi „ea ţine seama de libertatea noastră de a alege viaţa trăită în comuniune cu El, sau în uitare de El, de a trăi viaţa în iubire milostivă faţă de oameni sau în nepăsare faţă de ei”. Tâlcuind Evanghelia despre Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, Preafericirea Sa a explicat că Biserica se inspiră în lucrarea ei din cuvintele Evangheliei atunci când organizează cămine pentru bătrâni, copii sau orfani, cantine pentru săraci, bolniţe, cabinete medicale şi spitale.
Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat faptul că Evanghelia bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr ne învaţă că, de modul în care noi trăim taina iubirii milostive în mod liber aici pe pământ depinde fericirea sau nefericirea noastră veşnică dincolo de mormânt. „Evanghelia ne arată că sufletul omului, după ce se desparte de trup, merge fie în comuniunea şi bucuria drepţilor, fie în izolarea şi întristarea păcătoşilor, adică fie în fericita existenţă a raiului, fie în nefericita existenţă a iadului. Această precizare este deosebit de importantă, deoarece ea ne arată valoarea unică a vieţii omului pe pământ. Deşi viaţa omului pe pământ este una trecătoare, de ea depinde viaţa netrecătoare a sufletului după moarte, adică după despărţirea sufletului de trup”, a spus Preafericirea Sa. În continuare, Patriarhul României a precizat că bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr reprezintă două persoane diferite, două stări sociale diferite şi două stări spirituale diferite. „Această prezentare a două stări sociale şi spirituale opuse, trăite de doi oameni diferiţi, ne arată că Dumnezeu respectă libertatea omului de a‑şi trăi viaţa pe pământ în mod diferit. Însă, după ce viaţa pământească a bogatului s‑a sfârşit, acesta a fost îngropat, adică înmormântat. De fapt, Evanghelia vorbeşte numai despre trupul bogatului înmormântat, fiindcă bogatul devenise cu totul trupesc şi trăia numai biologic. De multă vreme, el îşi îngropase sufletul în trup, trăind numai trupeşte, nu şi duhovniceşte. Sufletul său, în loc să înduhovnicească trupul său, a devenit cu totul trupesc; «sufletul său cu totul ţărână s‑a făcut» încă din timpul vieţii pământeşti. Despre moartea săracului Lazăr, Evanghelia ne spune că sufletul acestuia a fost dus de îngeri «în sânul lui Avraam», adică în fericita comuniune a drepţilor”, a subliniat Părintele Patriarh.
Dumnezeu vede şi preţuieşte nu numai faptele omului, ci şi starea sufletului său
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că Evanghelia bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr ne ajută să înţelegem că există o dreptate a lui Dumnezeu, o lege a compensaţiei, a echităţii. „Cei care s‑au bucurat prea mult de cele materiale în lumea aceasta, fără a mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile primite şi fără a fi milostivi cu cei mai săraci decât ei, nu se vor mai bucura de fericire în viaţa de dincolo de mormânt. Cei doi oameni nu au fost judecaţi în primul rând pentru faptele lor, ci după starea duhovnicească a vieţii lor. Bogatul nemilostiv a trăit într‑o stare spirituală de totală decădere (...). Tocmai fiindcă n‑a arătat milostivire şi dărnicie faţă de omul sărac, bogatul nu poate ajunge în comuniunea celor milostivi, adică în rai, în Împărăţia lui Dumnezeu Cel Milostiv. Sufletul bogatului nemilostiv coboară la starea nefericită a iadului spre care el s‑a îndreptat în mod liber prin neomenie, adică prin nepăsare spirituală şi totală lăcomie materială, egoistă şi dezumanizantă. Prin urmare, putem înţelege mai bine că bogatul nemilostiv a fost osândit nu atât pentru faptele lui rele, cât pentru nerecunoştinţă, nepăsare şi nemilostivire, adică pentru binele pe care putea să‑l facă, dar nu l‑a făcut şi pentru că a confundat libertatea cu lenevia şi insensibilitatea spirituală”, a explicat Preafericirea Sa.
Referindu‑se la săracul Lazăr, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că acesta a fost dus în rai „nu atât pentru că ar fi făcut multe fapte bune, cât pentru starea îmbunătăţită a sufletului său. Binele pe care l‑a săvârşit săracul Lazăr constă în curăţirea, luminarea şi îmbogăţirea sufletului său prin virtutea răbdării cu nădejde în Dumnezeu, fără răzvrătire şi fără osândirea aproapelui, nici măcar a bogatului nemilostiv, prin tăcerea sa smerită şi paşnică (...). Când cultivăm bunătatea şi milostivirea, ne deschidem spre rai, spre bunătăţile şi milostivirea netrecătoare ale lui Dumnezeu”.