„Când grăieşte Dumnezeu, inima noastră se zideşte“
Credincioşii Paraclisului mitropolitan „Maica Precista Dudu“ din Craiova au primit vizita Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în cea de a treia Duminică după Rusalii. La finalul slujbei, IPS Irineu a rostit un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală, de la Matei 6, 22-33: „Despre grijile vieţii“.
Credincioşi din toate cartierele craiovene au venit la rugăciune în Catedrala Maicii Domnului din Craiova, în duminica închinată de Biserica noastră Sfinţilor Părinţi de la Sinodul IV Ecumenic. În mijlocul lor a fost prezent IPS Mitropolit Irineu, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a vorbit celor prezenţi despre puterea dătătoare de viaţă a cuvintelor Mântuitorului Hristos, în contextul pericopei evanghelice duminicale (Mt. 6, 22-33). „Cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre deosebire de cuvintele oamenilor, intră în adâncurile omului. Cuvintele Sale nu sunt omeneşti, pentru că înţelepciunea lor este mai presus decât cea omenească. Spunem că Mântuitorul a grăit omeneşte pentru că El S-a făcut Om şi astfel, pentru prima dată, Dumnezeu Se adresează lumii într-un grai articulat, cu vorbe omeneşti, cu cuvinte omeneşti, pe înţelesul nostru. El ne vorbeşte pentru că vrea să ne spună tainele cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Sale. Numai El putea să ne desluşească despre viaţa cea veşnică. Numai El putea să ne spună despre Tatăl cel Ceresc, numai El putea să ne arate «Calea, Adevărul şi Viaţa». De aceea, oamenii, când ascultau cuvintele Sale, se lipseau chiar şi de hrana obişnuită şi exclamau: «Omul Acesta vorbeşte ca nimeni altul». Chiar şi atunci când cei de la templu s-au adunat să afle ceva despre Mântuitorul Hristos, ei au recunoscut că întru Dânsul se află cuvintele vieţii veşnice. Aşa se face că, atunci când grăieşte Dumnezeu, inima noastră se zideşte, sufletul se întăreşte, viaţa ni se sfinţeşte şi noi primim har de la Dumnezeu, ca şi noi, la rândul nostru, să grăim despre Dânsul. De aici înţelegem că şi cuvintele noastre îşi au originea şi izvorul în Cuvântul lui Dumnezeu“, a spus IPS Irineu.
„Luminătorul trupului este ochiul“
Pornind de la cuvintele Sfintei Evanghelii: „Luminătorul trupului este ochiul, de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat“ (Mt. 6, 22), Mitropolitul Olteniei a arătat că „întunericul din interiorul nostru este alimentat de conştiinţa cea rea. Aşa se face că omul cu o conştiinţă pervertită şi întunecată, un om rău, este unul care nu mai vede realitatea şi trăieşte în întuneric, care nu este altceva decât un efect al vieţii morale. Chiar dacă trăieşte ca şi ceilalţi, omul păcătos îşi afundă viaţa sa în întunericul păcatului. El ajunge să nu mai deosebească binele de rău, alegând întotdeauna răul. De aceea, Mântuitorul le spune adesea fariseilor şi cărturarilor că nu sunt în lumină pentru că nu văd adevărul şi nu caută dreptatea şi calea ce duce la mântuire. Aşadar, întunericul în care ne petrecem viaţa de aici continuă şi în viaţa de dincolo. Cei care vieţuiesc aici întru dreptate, în lumina credinţei Domnului nostru, dincolo sălăşluiesc în viaţa cea fericită, aşa cum spune cântarea: «Întru lumina Ta vom vedea lumina»“.
În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Irineu a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Robert Ţintă, pe seama Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Rovinari, judeţul Gorj.