„Când m-am văzut primul pe listă, am simţit că zbor“
Rezultatele la Olimpiada Naţională de Religie pentru seminariile şi liceele teologice ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române, care a avut loc joi la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare"din Iaşi, s-au afişat ieri în jurul orei 13:00. Elevi de la seminariile teologice din Iaşi, Alba Iulia, Suceava şi Slobozia au câştigat competiţia din acest an.
Ieri, 20 aprilie 2012, cea de-a XVI-a ediţie a Olimpiadei Naţionale de Religie pentru seminariile şi liceele teologice ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române şi-a desemnat câştigătorii. Aceştia sunt: Vlăduţ Constantin Onel, Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare"din Iaşi, locul I la disciplina Dogmatică, profesor îndrumător pr. Cristian Alexandru Barnea; Ioan Puiu, Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Mitropolit Simion Ştefan" din Alba Iulia, locul I la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, îndrumător pr. prof. dr. Nicolae Bolea; Cătălin Teodor Popescu, Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Mitropolitul Dosoftei" din Suceava, locul I la disciplina Studiul Noului Testament, îndrumător pr. prof. Hrişcă Bogdan Mihai, şi Cristian Dumitru, Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Slobozia, locul I la disciplina Studiul Vechiului Testament, profesor îndrumător pr. Iliescu Neagu. Rezultatele nu sunt cele finale, în cursul zilei de ieri fiind depuse eventualele contestaţii. "Nu mă aşteptam. Sunt plăcut surprins, la fel ca anul trecut, când am obţinut locul I la Studiul Vechiului Testament. Secretul meu e că am îmbinat programul de învăţat cu programul de slujbă", a declarat Cătălin Teodor Popescu, primul clasat la disciplina Studiul Noului Testament. "Examenul a fost destul de greu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu m-am descurcat. Sunt fericit că nu i-am dezamăgit pe cei care şi-au pus încrederea în mine şi ţin să mulţmesc profesorului meu îndrumător", a spus Ioan Puiu, cel care a obţinut primul loc la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Cristian Dumitru, câştigătorul de la disciplina Studiul Vechiului Testament, a declarat: "Când m-am văzut primul pe listă, nu mi-a venit să cred. Am simţit că zbor. Mulţumesc profesorului meu îndrumător, părinţilor şi celorlalţi colegi care m-au susţinut". "Şcoala a început în tinda Bisericii" La rândul lor, organizatorii şi evaluatorii au avut numai cuvinte de laudă pentru nivelul ridicat al olimpiadei din acest an. "Ne bucurăm să vedem că olimpiada de religie creşte în ceea ce priveşte profunzimea ştiinţifică şi trebuie să apreciem în mod pragmatic şi serios atât efortul elevilor, cât şi efortul profesorilor din seminariile teologice. Totodată, creşterea valorică a acestei competiţii naţionale ţine şi de faptul că am ajuns la o formă de împlinire a orei de religie. Şcoala a început în tinda Bisericii, iar astăzi tinda Bisericii este altarul educaţiei româneşti şi este o legătură intrinsecă între ştiinţă şi teologie, între cult şi cultură, între pedagogie şi teologie", a declarat conf. univ. dr. Vasile Timiş, preşedintele comisiei centrale de organizare şi evaluare. "Olimpiada de religie este importantă din mai multe perspective. Prima perspectivă este aceea a spiritului care trebuie să anime orice olimpiadă, aceea a depăşirii unor limite ale cunoaşterii şi ale formării noastre. Într-o olimpiadă de religie trebuie să vedem bucuria reîntâlnirii cu Cel care ne poate dezmărgini, Dumnezeu fiind Dezmărginitorul şi Eliberatorul nostru. În al doilea rând, această olimpiadă este importantă pentru a demonstra că în promovarea adevăratelor valori, Biserica şi societatea contemporană sunt de aceeaşi parte a baricadei. Dacă Mântuitorul Hristos cu doisprezece Apostoli a reuşit să schimbe lumea de atunci şi lumea noastră, nădăjduiesc şi că cei doisprezece elevi seminarişti premianţi din fiecare an să poată schimba lumea de mâine şi să o aducă mai aproape de Dumnezeu", a spus protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. Rezultatele finale la cea de-a XVI-a ediţie a Olimpiadei Naţionale de Religie pentru seminariile şi liceele teologice ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române au fost afişate ieri seară, după închiderea ediţiei. "Elevii seminarişti capabili de performanţă sunt un dar pentru Biserica noastră" Întotdeauna cei care au fost primii au fost admiraţi. La fel este cazul elevilor seminarişti premiaţi la olimpiade, care an de an încearcă să-şi facă mândri mentorii, profesorii şi părinţii. Însă, puţini ştiu câtă muncă şi câte sacrificii se ascund în spatele bucuriei de a fi premiant olimpic. Despre ce înseamnă să fii elev seminarist olimpic şi cum se obţine performanţa şcolară am discutat cu pr. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din Iaşi, seminar ce, an de an, câştigă premii la olimpiadele naţionale. Părinte director, ce calităţi trebuie să aibă elevul ce aspiră la performanţă şcolară? Pentru a obţine premiu la o olimpiadă şcolară, nu înseamnă să te pregăteşti o săptămână sau două, sau să înveţi lecţiile care ţi se predau la şcoală, ci presupune foarte multă muncă suplimentară. Cred că una din presupoziţiile importante care stau la baza performanţei şcolare este ca acel copil să aibă vocaţie pentru studiu, pentru cercetare şi pentru autodepăşire. Cât de importanţi sunt profesorii în procesul performanţei şcolare şi cum trebuie să fie relaţia profesor-elev olimpic? Pentru susţinerea performanţei şcolare, este nevoie de susţinerea întregului colectiv şcolar. Toţi profesorii din şcoală trebuie să formeze o echipă, cu atât mai mult când sunt situaţii de performanţă şi să-i susţină pe cei care aspiră la aceasta. Performanţele nu sunt doar ale elevilor, nu sunt doar ale unui singur profesor, ci sunt ale întregii şcoli. O relaţie ideală între profesor şi elev ar fi ca aceea dintre duhovnic şi ucenic, dintre maestru şi discipol. Indiscutabil, şi calităţile profesorului contează foarte mult. Un profesor trebuie să ştie prin experienţa lui şi prin studiu îndelungat cum să-i îndrume pe acei copii, ce bibliografie să le sugereze şi, totodată, să aibă duhul discernerii lucrurilor celor mai importante pentru studiu pentru că nu orice carte citită pe un domeniu este importantă pentru performanţă. Pentru o olimpiadă, nu e timp de pierdut cu lucrurile bune, ci trebuie studiate doar cărţile foarte bune, cele excepţionale. Ce reprezintă elevii seminarişti olimpici pentru Biserică? Elevii seminarişti premiaţi la olimpiade sunt un dar pentru Biserica noastră. Aceşti copiii au un potenţial formidabil de care Biserica ar trebui să profite, iar ei ar trebui să aibă atenţia cuvenită şi la facultăţile pe care le vor urma. Seminariştii olimpici premianţi trebuie încurajaţi pentru continuarea cercetării şi a studiului prin acordarea de burse, chiar burse de studiu în străinătate şi trebuie implicaţi cât mai serios în activităţile Bisericii, întrucât ei au maturitatea necesară pentru a face faţă cu brio acestor provocări.