Candidaţii la testele naţionale au de rezolvat varianta 88 la limba română
Peste 45 de mii de tineri sunt în febra testelor naţionale, ieri având loc prima probă a sesiunii speciale, cea la limba română. După susţinerea şi promovarea testelor, tinerii vor avea posibilitatea să-şi continue studiile în învăţământul liceal.
La prima probă a testelor naţionale, cea la limba şi literatura română a fost aleasă varianta numărul 88. Potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului MECT), comisia naţională de examen va organiza, la sediul instituţiei, în toate cele patru zile în care vor avea loc probe, începând cu ora 8:50, şedinţa publică de extragere a variantei de subiect din cadrul celor o sută posibile. Numărul variantei extrase este comunicat, la ora 9:00, centrelor de testare prin intermediul postului Radio România Actualităţi şi a fost afişat pe http://examene.edu.ro. Iniţial, pentru susţinerea acestui examen în sesiunea specială s-au înscris 45.071 candidaţi, iar cu aprobare specială de la MECT, Direcţia Generală Management Învăţământ Preuniversitar, încă 281 de candidaţi. Astfel, numărul total de candidaţi înscrişi este de 45.352, repartizaţi în 175 de centre de examen, special constituite. Dintre aceştia, 26.560 candidaţi vor susţine examenul în altă localitate decât cea de reşedinţă, cazarea acestora fiind asigurată de către Inspectoratele Şcolare Judeţene sau ISMB. Lucrările vor fi evaluate în 56 de centre. Referitor la varianta de subiect cu numărul 88 extrasă la limba şi literatura română, primul subiect include 9 cerinţe de limba română şi 5 cerinţe de înţelegerea textului, conform celor precizate de Mihaela Apetroaie, inspector de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Fragmentul este selectat din opera literară „Mihnea Vodă cel Rău“ aparţinând lui Alexandru Odobescu. „În ansamblu, subiectul are un grad de dificultate mediu. Cerinţele de la subpunctul A vizează cunoştinţe de fonetică, vocabular, morfologie, sintaxa propoziţiei şi a frazei, pentru care se acordă 36 de puncte“, a mai spus Mihaela Apetroaie. La subiectul al II-lea, de 18 puncte, li se solicită candidaţilor să transforme o telegramă într-o scrisoare, dezvoltând anumite informaţii. Reperele date sunt clare, indicând toate regulile ce trebuie să fie respectate în vederea redactării unui astfel de text. Subiectul al III-lea îi avantajează pe candidaţi, deoarece caracterizarea vizează un personaj din textul dat la subiectul I, a menţionat Mihaela Apetroaie care a adăugat că „varianta extrasă este de nivel mediu, permiţând chiar şi unui candidat respins în sesiunile anterioare ale acestui examen să obţină o notă minimă pentru promovare“. După susţinerea probei la limba română, pe 5 februarie are loc proba scrisă la limba şi literatura maternă, pe 6 februarie la matematică, pe 7 februarie la Istoria românilor sau Geografia României (test scris). În data de 9 februarie sunt programate prima afişare a rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00-20:00). Rezolvarea acestora este prevăzută pentru data de 10 februarie, iar rezultatele finale vor fi afişate luni, 11 februarie. Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul orar 7:30-8:30, pe baza buletinului/ cărţii de identitate (a certificatului de naştere, în cazul în care candidatul nu are buletin/carte de identitate). Evaluarea rezultatelor se face cu note de la 10 la 1, respectându-se cu stricteţe baremele de evaluare şi de notare transmise de Comisia naţională. Nota minimă de promovare la fiecare dintre probe este 5. Prin urmare, un candidat este considerat promovat dacă obţine cel puţin nota 5 la fiecare test. În caz contrar, este declarat respins. Media generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la cele 3 teste naţionale (respectiv 4, pentru candidaţii care susţin şi test scris la limba şi literatura maternă).