Canonul cel Mare în catedralele din Banat
În primele patru zile ale Postului Mare, slujba Pavecerniţei Mari este împodobită cu un imn liturgic îndemnător la pocăinţă şi la meditaţie biblică, cunoscut drept Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Ierarhii Mitropoliei Banatului au slujit Canonul cel Mare la catedralele chiriarhale din Timişoara, Arad şi Caransebeş, dar şi în alte locaşuri parohiale şi mănăstireşti.
La Catedrala Mitropolitană din Timişoara, slujba Pavecerniţei Mari din prima zi a Postului Sfintelor Paşti a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul Pavecerniţei Mari, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură referitor la însemnătatea canonului, arătând că scopul acestui imn de pocăinţă, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în viaţa noastră. Din încredinţarea chiriarhului, în prima zi a canonului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a Parohiei Timişoara-Fratelia, iar în zilele următoare a slujit la Catedrala Mitropolitană.
Canonul cel Mare în Arhiepiscopia Aradului
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a făcut un adevărat pelerinaj pe la bisericile arădene din municipiu, pentru a fi prezent în mijlocul credincioşilor şi a le transmite binecuvântarea arhierească la început de post. În prima zi a postului, Înaltpreasfinţia Sa a slujit la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime“ din Arad, rostind la sfârşit un cuvânt de învăţătură. În cea de-a doua zi, chiriarhul a luat parte la slujba Canonului cel Mare de la Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ din cartierul Arad-Gai. Slujba a fost săvârşită în biserica cea mare a mănăstirii, în prezenţa monahiilor din obştea mănăstirii şi a multor credincioşi, în special din cartierele apropiate, dar şi din alte locuri, care frecventează cu regularitate această oază de spiritualitate şi linişte sufletească. Miercuri, Înaltpreasfinţia Sa a fost prezent în mijlocul credincioşilor de la Catedrala veche, iar în ultima seară a canonului, chiriarhul a fost prezent în mijlocul teologilor şi seminariştilor arădeni, la paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ din Arad. La aceste slujbe, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un bogat cuvânt de învăţătură, prin care a pus înaintea ochilor sufletului celor prezenţi însemnătatea slujbei săvârşite şi foloasele duhovniceşti ce decurg din aceasta.
Slujire la Catedrala Episcopală din Caransebeş
În primele patru zile ale Postului Mare, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor de la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ din Caransebeş. Potrivit rânduielii liturgice a acestei săptămâni, chiriarhul Eparhiei Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Pavecerniţei Mari în cadrul căreia s-a citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. „Cu toţii în aceste zile încercăm să punem început bun vieţii noastre, spunând din adâncul inimii asemenea fiului risipitor: «Tată Ceresc am greşit la cer şi înaintea Ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău. Primeşte-mă ca pe unul din argaţii Tăi». Îi mulţumim Bunului Dumnezeu că alături de credincioşii noştri, de elevii şi studenţii teologi ne-am rugat Mântuitorului Iisus Hristos să primească rugăciunile noastre, umilinţa şi pocăinţa noastră şi să ajungem la sfârşitul acestor zile de post şi rugăciune să ne închinăm şi Sfintei Învierii Domnului, căci Învierea Lui este şi învierea noastră“, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian. Răspunsurile liturgice la toate aceste sfinte slujbe au fost date de Grupul psaltic „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului, printre numeroşii participanţi numărându-se elevi seminarişti, studenţi teologi, precum şi cre-dincioşi veniţi din oraş şi din împrejurimi. (Protos. Iustin Popovici, diac. Pavel Canea, Darius Herea, Valentin Birău)