Canonul Sfântului Andrei Criteanul în Mitropolia Banatului

Data: 19 Martie 2013

Credincioşii bănăţeni au întâmpinat cu smerenie şi pocăinţă începutul Postului Mare, mergând în biserici pentru a se ruga alături de ierarhii şi preoţii lor. În Arad, Caransebeş şi Timişoara, credincioşii au avut şansa să se roage alături de ierarhii lor, care au citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat slujba Canonului cel Mare la Mănăstirea Arad-Gai din cuprinsul eparhiei. Numeroşi credincioşi, atât din Arad, cât şi din localităţile învecinate, au participat alături de obştea mănăstirii la slujba oficiată în biserica nouă cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“. În cuvântul de învăţătură rostit în finalul slujbei, Înalt Preasfinţitul Ti-motei a subliniat importanţa angajării fiecărui credincios în lucrarea de desăvârşire sufletească prin participarea activă la viaţa Bisericii, prin rugăciune, post şi nevoinţă. În zilele următoare chiriarhul va săvârşi slujba Canonului la Catedrala arhiepiscopală din Arad şi la paraclisul Facultăţii de Teologie cu hramul „Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul“. 

Săptămâna Canonului la Catedrala episcopală din Caransebeş

Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Pavecerniţa Mare, în cadrul căreia s-a citit şi Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“. 
 
La slujbă au participat elevi şi studenţi, însoţiţi de cadre didactice, de la cele două instituţii de învăţământ teologic din Caransebeş: Seminarul Teologic „Ioan Popasu“ şi Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Katharsis“ al Episcopiei Caransebeşului.
La orele serii, într-o atmosferă pioasă de pocăinţă, Preasfinţitul Lucian, înconjurat de slujitori ai Catedralei episcopale, a oficiat slujba Miezonopticii şi a Utreniei.
 
Acest program liturgic se menţine pe parcursul zilelor de marţi, miercuri şi joi. Vineri, la orele după-amiezii, ierarhul va oficia Liturghia Darurilor înainte sfinţite, sâmbătă dimineaţa Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi Parastasul, iar duminică va oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Canonul cel Mare şi la catedrala din Timişoara

Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala mitropolitană din Timişoara. În cadrul slujbei, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului lăcaş. Cu acest prilej, un număr mare de credincioşi timişoreni au luat parte la citirea primei părţi a Canonului cel Mare. În încheierea slujbei, Preasfinţitul Paisie a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, referitor la folosul duhovnicesc al postului şi la bucuria unirii omului cu Dumnezeu în Sfânta Taină a Euharistiei. 

O săptămână de rugăciune

Canonul cel Mare se citeşte fragmentar în primele patru zile ale Postului Sfintelor Paşti, iar integral doar în ziua de miercuri din săptămâna a V-a a Postului Mare. Acesta este în primul rând o meditaţie biblică şi o rugăciune de pocăinţă şi a fost alcătuit de Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, adormit în anul 740. Acesta cuprinde 250 de tropare sau strofe, structurate în nouă serii de cântări, compuse, la rândul lor, din stihiri scurte de pocăinţă, urmate de stihul „Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă!“. În încheiere, fiecare cântare conţine câte două tropare de mare importanţă dogmatică, unul închinat Preasfintei Treimi, iar celălalt Maicii Domnului. Canonul cel Mare prezintă istoria mântuirii neamului omenesc, de la căderea în păcat a protopărinţilor, Adam şi Eva, şi până la Pătimirile şi Învierea Domnului. Totodată, slujba exprimă pocăinţa şi dorinţa de îndreptare a omului căzut în păcat şi biruit de patimi. Astfel, prin conlucrarea şi participarea credincioşilor la actul pocăinţei şi al despătimirii, aceştia pun început bun în călătoria lor duhovnicească  spre Înviere. (Pr. Simion Mladin, Darius  Herea, George Giurgiu, Valentin Birău)