Capadocia - peisaj selenar la doar câţiva kilometri de Istanbul (1)

După ce am admirat terasele calcaroase cu apă termală de la Pamukkale - fenomen geologic deosebit - şi ruinele Cetăţii Laodiceea, ne continuăm drumul, prin Podişul Anatoliei, spre inima Asiei Mici, E 96 fiind cea mai la îndemână soluţie pentru a ajunge cât mai repede, după o călătorie de circa 300 de kilometri, la Konya - Iconium, în vremea romanilor -, marea bifurcaţie rutieră din care pornesc principalele direcţii spre sudul, nordul şi, mai ales, spre estul extrem al Turciei.

De la Konya, după alţi 215 kilometri, ajungem la Nevşehir, Nyssa de odinioară. Putem spune că ne aflăm în faţa porţilor străvechii provincii a Capadociei, leagăn de trăire, spiritualitate şi cultură teologică din primele secole creştine, care a dat Bisericii numeroşi sfinţi. 20.000 kmp acoperiţi cu lavă În faţa ochilor, de la vest la est, până la Kayseri, fosta Cezaree, şi din nord, de la Ozconak până la Soganli, ni se deschide un tablou gigantic, pe care un artist miop a desenat dealuri şi văi întortocheate, penelul artistic zugrăvind în auriu o creaţie supranaturală. Este Capadocia, cu structurile ei bizare de relief, ce fac din acest ţinut al Anatoliei o atracţie atât pentru turişti, cât şi pentru pelerini. Forme stranii de relief, munţi coloraţi în galben, în roşu şi punctaţi de alb şi de roz, copaci uscaţi, un soare totuşi blând, un cer fără nori şi fără nici un strop de ploaie, hoteluri săpate în stâncă, aceasta este Capadocia la prima vedere, ţinutul cu peisaj selenar la care se poate ajunge fie direct de la Istanbul, cu avionul până la Nevşehir sau Kayseri, fie cu automobilul pe ruta Giurgiu-Bulgaria-Edirne (Adrianopol)-Istanbul (Constantinopol)-Ankara-Kirşehir. De altfel, dacă privim Capadocia din avion, vom remarca estetica bizară a stâncilor, rezultată din erodarea fostului podiş vulcanic. În zona Capadociei, cu milioane de ani în urmă, datorită erupţiei celor doi vulcani activi în acea vreme, Erciyes, în est, şi Hasan, în vest, o suprafaţă de cca 20.000 kmp a fost acoperită cu lavă, ce ajungea uneori la peste 150 m grosime. După răcirea lavei, ploile şi vântul au săpat formaţiuni de rocă vulcanică de formă conică sau tronconică. Această lavă solidificată, fiind o piatră poroasă, uşor de sculptat, având şi avantajul de a absorbi umiditatea şi a ţine căldura, a putut constitui un bun mediu pentru locuinţele rupestre de mai târziu. În ,,Ţinutul Cailor Frumoşi“ Cunoscută în vechime sub numele de Asia Minor, zona dintre cei doi vulcani Hasan Dagi (3268 m) şi Erciyes Dagi (3916 m) este un loc fantastic, dintr-o lume demult apusă. Şi, desigur, un loc însemnat de civilizaţii care s-au succedat aici de-alungul secolelor, lăsând în urmă, într-un peisaj de o diversitate uimitoare, o superbă moştenire culturală. Cercetările arheologice au dovedit că zona Capadociei era locuită încă de acum aproximativ 10.000 de ani. De asemenea, cercetările au stabilit că primele grote datează aproximativ din anul 4.000 î. Hr., Capadocia fiind considerată unul dintre leagănele omenirii. Săpăturile au scos la iveală obiecte de ceramică, podoabe şi obiecte de cult din vechiul neolitic. S-au găsit, de asemenea, oseminte umane din epoca bronzului (3500-3000 î. Hr.). În anul 1200 î. Hr., în zonă se afla regatul hitiţilor. Liniştea regatului a fost tulburată de cotropitorii veniţi din zona estică. treptat, aceştia i-au alungat pe hitiţi. După dispariţia regatului hitiţilor, pe aceste meleaguri ajung frigienii, renumiţi crescători de cai. Ulterior, zona Capadociei trece sub dominaţia mezilor, pentru o scurtă perioadă de timp. La mijlocul secolului al VI-lea î. Hr., imperiul mezilor cade sub dominaţia persană. Din această perioadă se pare că datează etimologia numelui Capadocia, care, în limba persană, Katpatuka, înseamnă „Ţinutul Cailor Frumoşi“. Grotele creştinilor din Capadocia În anul 333 î. Hr., Alexandru cel Mare ocupă partea de sud a Capadociei şi Ariaretes I devine primul rege al Capadociei. Romanii ajung în zonă în jurul anului 50 î. Hr. Regiunea devine provincie romană în anul 17 î. Hr., cu capitala la Cezareea. Pentru a înţelege cum au apărut în zona Capadociei locuinţele rupestre, trebuie să ne întoarcem iarăşi la istorie. În perioada romană, în zonă au avut loc numeroase mişcări de populaţii şi atacuri dinspre est, teritoriul fiind apărat de legiunile romane. În timpul lui Septimius Severius, în pofida atacurilor sasanide, zona este înfloritoare. O dată cu extinderea creştinismului, Capadocia devine o zonă puternic creştină, dovadă fiind prima epistolă a Sfântului Apostol Petru, care, se adresează „celor care trăiesc împrăştiaţi printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia...“ (1 Pt 1, 1). Se pare că, urmare a persecuţiei romane, o parte a populaţiei creştine se refugiază din oraşe în zona grotelor din actualul sit Göreme care, în traducere liberă, semnifică ,,nu ne puteţi vedea aici!“. După câştigarea de către creştini a libertăţii religioase şi mutarea capitalei Imperiului Roman la Constantinopol, Capadocia ajunge sub influenţa Patriarhatului de Constantinopol.