Casa Sfinților Iosif și Chiriac de la Bisericani a primit haină nouă luminoasă
Trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au sfințit în Duminica a 6-a după Paști, 9 iunie, noul sfânt lăcaș al așezământului monahal de la Bisericani. Slujba de târnosire, precum și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjuraţi de un sobor de slujitori.
Pus sub ocrotirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, dar și a Sfinților Iosif și Chiriac de la Bisericani, lăcașul de rugăciune al Mănăstirii Bisericani a primit veșmântul sfințirii. Noua biserică se află lângă istoricul paraclis al aşezării monahale. Lucrările de construcție au avut loc în ultimele două decenii sub coordonarea părintelui stareţ, protosinghelul Serafim Mihali.
După înconjurarea lăcașului, stropirea zidurilor cu apă sfințită și ungerea lor cu Sfântul și Marele Mir, clericii au binecuvântat și pecetluit Sfânta Masă, iar credincioșii prezenți au rămas să se închine, conform tradiției, în Sfântul Altar.
Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, care a amintit faptul că în această zi de sărbătoare sihaștrii se bucură alături de credincioși: „Mă bucur și sunt foarte emoționat fiindcă sunt în slujire euharistică astăzi împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, cu Preasfințitul Părinte Veniamin, împreună cu preoții, diaconii, viețuitori în cinul monahal, surori și frați pelerini de pretutindeni, adunați aici, la Mănăstirea Bisericani, la această frumoasă sărbătoare, când noua biserică de zid a îmbrăcat haina cea luminoasă a sfințirii. Toți sihaștrii care s-au nevoit în aceste locuri, în mod deosebit aici la Bisericani, se bucură astăzi și sunt alături de noi. Îi rugăm pe Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac și pe toți cei care s-au nevoit la Bisericani să ne învrednicească și pe noi să ne bucurăm așa cum se bucură ei astăzi în Raiul desfătării, luând parte de vederea lui Dumnezeu. De această vedere s-a învrednicit și orbul din naștere, care a fost tămăduit de Mântuitorul nostru Iisus Hristos”.
Spre final, Preasfințitul Părinte Veniamin a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, intitulat „O nouă biserică la Mănăstirea Bisericani”.
În semn de binecuvântare pentru întreaga activitate, părintele stareț Serafim Mihali a primit din partea Patriarhului României Ordinul Maica Domnului „Rugătoarea”, precum și o cruce de binecuvântare pentru Altarul noii biserici sfințite. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan i-a acordat părintelui protosinghel „Crucea Moldavă”.
În încheiere, Părintele Mitropolit a transmis un gând de binecuvântare, afirmând totodată că, prin pelerinajul la sfintele mănăstiri, omul Îl poate ruga pe Dumnezeu să-l ajute să facă voia Lui: „Venind în sfintele mănăstiri ascultăm parcă mai pe îndelete cuvântul Domnului, preluat de Prorocul David, care zice: «Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!» Venind la sfânta mănăstire, poate ne oprim și noi pentru o clipă din iureșul iarmarocului celui de jos. Opriți-vă și cunoașteți în primul rând pe Dumnezeu. Noi, oamenii, de foarte multe ori, Îl înlocuim pe Dumnezeu din viața noastră prin noi înșine. Uneori parcă suntem niște mici dumnezei, înlăturându-L pe Dumnezeul Cel Adevărat, zicând că suntem mari, suntem sănătoși, suntem deștepți, nu avem nevoie de Dumnezeul Cel Atotputernic. Mănăstirea te învață să cunoști că Unul este Dumnezeu - Iisus Hristos. Noi, slugi netrebnice, care încercăm cât încercăm să facem voia Lui. Venind la mănăstire, cunoaștem, de asemenea, poate mai mult, păcatul din noi. Fiind jos, în vale, privim mai mult la păcatele altora. Poate aici, la mănăstire, într-un moment de reculegere, ne uităm în noi înșine, în viața noastră, în sufletul nostru și constatăm cât de mult păcat am adăugat de-a lungul vieții noastre. La sfânta mănăstire ne gândim să împlinim ceea ce este cel mai necesar în viață: să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ne schimbăm noi înșine”.