Cât mai costă produsele din piaţă
Sosirea verii aduce pe mesele noastre bucuria legumelor şi fructelor proaspete şi naturale, iar acum, în preajma Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, suntem şi mai interesaţi de "mercurialul de vară". Vă prezentăm preţurile din piaţa Obor din Bucureşti, una dintre cele mai mari din ţară.
În belşugul verii revărsat pe tarabele pieţarilor îţi fac cu ochiul care mai de care dintre verdeţurile de sezon. Pentru a face un meniu adecvat, gospodinele privesc atât la marfă, cât şi la eticheta care spune cât să scoată din portofel. Verdeţurile se vând cu 50 de bani legătura, trei legături de ceapă verde se dau la 2 lei, iar kilogramul de ceapă uscată se vinde tot cu 2 lei. A apărut varza nouă la preţul de 1,5-2 lei. Conopida este mai scumpă: 4,5 lei kg, dacă te târguieşti bine. Salata verde încă tronează înfoiată pe tarabe, la 2 lei căpăţâna, cam scumpă, întrucât de acum au apărut roşiile. Cele româneşti se vând la 3,5-4 lei/kg. Cu ardeii şi vinetele mai sunt probleme, dar şi la acestea au scăzut preţurile de la 10 lei la 7 lei, respectiv de la 9 la 5-6 lei pentru un kilogram. Ştevia, leurda, tarhonul, menta, loboda, rosmarinul şi frunzele de viţă pentru sărmăluţe le poţi pune în sacoşă la preţul de 1 leu legătura. Ridichile au rămas la preţul de astă-primăvară, adică la 1 leu legătura. Usturoiul verde, la 2 lei patru căpăţâni, a luat locul celui vechi, care se vinde cu 10 lei kilogramul. A trecut şi vremea castraveţilor de import. Maldăre de "cornişon" umplu tarabele la doar 1,5 lei kilogramul. Ardeiul iute se vinde în formula 3 la leu. Fasolea păstăi, având aerul de trufanda, o găseşti la 9 lei/kg. La fasolea uscată, în schimb, au rămas preţurile de astă iarnă, adică între 6 şi 8 lei kilogramul, în funcţie de soi şi mărime. Cartofii noi au scăzut la 1,3 lei, sub preţul celor vechi, care au rămas la 2 lei kilogramul. Mazărea verde se cumpără cu 5 lei kilogramul, morcovul şi albitura la 4-5 lei pentru un kilogram, dar dacă ştii să cauţi, poţi găsi morcov şi cu 3 lei. Dovleceii se pot găsi şi la 3 lei kilogramul, dar şi la 4. Sfecla roşie se poate procura dând 5 lei/kg. Ciupercile champignon se găsesc la preţul de 6 lei până la 8 lei kilogramul, în funcţie de calitate şi mărime. Grâul alb aşa-zis "arnăut" pentru colivă este la 8 lei kilogramul. Mălaiul se poate găsi la 2,5 lei, iar făina albă la 3 lei. Prunele uscate nu au scăzut sub 10 lei, iar miezul de nucă a rămas la 25 de lei pentru un kilogram. Mierea de albine se poate găsi şi la 10 lei borcanul de 450 de grame, dar şi la 35 de lei un borcan de 850 de grame, în funcţie de tipurile de miere. În sectoarele pieţei unde se vând fructe este aglomeraţie mare. Cireşele se vând cu preţuri între 8 şi 10 lei kilogramul, dar este de aşteptat să scadă de la zi la zi. Căpşunile au preţuri între 6 şi 8 lei pentru un kilogram. Caisele costă şi ele 5-6 lei/kg, iar vişinele, 12 lei/kg. Kilogramul de mere a rămas la preţurile vechi, între 2 şi 5 lei, iar perele, deşi nu mai au savoarea de astă-toamnă, costă între 6 şi 8 lei kilogramul. Pentru dezlegările la peşte trecem în hala de peşte a Oborului, unde se pot găsi toate soiurile şi sortimentele cu putinţă. De la fructe de mare, care costă şi 100 lei/kg, la icre de Manciuria şi icre negre, ce depăşesc 100 lei/100 g, la plevuşcă, 7 lei/kg, la crapul românesc ce se vinde fără târguială cu 19 lei/kg. O altă categorie bine vândută este peştele oceanic: cod, merluciu, hering, macro, toate congelate, fireşte, pe care dai între 10 şi 15 lei/kg. Somnul proaspăt se vinde cu 22 de lei kilogramul, scrumbia de Dunăre cu 17 lei, iar carasul autohton, bun pentru ciorbă, la doar 7 lei kilogramul. Păstrăvul curcubeu costă 20 de lei kilogramul, în timp ce ştiuca este 25 lei/kg, iar fileurile de crap se pot găsi la 22 lei/kg. (Corneliu Ciocan)