Catedrala din Alba Iulia în perioada interbelică

A fost construită între 1921 şi 1922, în partea de vest a cetăţii Alba Iulia, ca o continuare a bisericii mitropolitane distrusă de habsburgi la 1713-1714. Arhitectura sa are la bază stilul muntenesc, după cum se poate vedea la biserica domnească de la Târgovişte. Lăcaşul are o incintă care la răsărit este formată din clădiri, iar în partea de apus este intrarea principală străjuită de o clopotniţă mai înaltă decât catedrala arhiepiscopală romano-catolică din vecinătate. Locul ales pentru ridicarea catedralei a fost cel pe care în 1918 s-a desfăşurat Marea adunare naţională care a hotărât unirea Transilvaniei cu Regatul Român. În fapt, aşezământul a fost ridicat pentru a servi încoronării regelui Ferdinand, "al tuturor românilor", şi reginei Maria, după cum se spunea în epocă. Numai că interese spirituale străine de poporul român au determinat înfăptuirea actului încoronării (nu şi al ungerii!) în faţa incintei catedralei ortodoxe. Ulterior, catedrala şi anexele au reprezentat sediul Episcopiei Armatei, până în 1948, când această instituţie a fost desfiinţată de regimul comunist.