Cătina sau ginsengul românesc, cel mai bun vaccin antigripal
Arbuștii de cătină au o arie foarte mare de răspândire. Nu sunt pretențioși, iar fructele lor își mențin proprietățile benefice pentru organism chiar și în condiții de ger. Cătinei i se spune ginsengul românesc și este considerată cel mai bun vaccin antigripal. Potrivit cercetătorilor, aceste bobițe mici de cătină au un conținut chimic de excepție, poate cel mai bogat dintre toate plantele din lume. Nici varietatea naturală, nici soiurile ameliorate nu conțin atât de multe principii active, vitamine, minerale, microelemente, flavonoizi și aminoacizi precum cătina care crește în România.
În compoziția chimică a fructelor de cătină se găsesc o cantitate mare de vitamina C, o serie de pigmenți carotinoidici care le dau culoarea portocalie, un ulei gras în care sunt dizolvați acești pigmenți, vitaminele B1, B2, B6, B9, E, K, P, F, E, D, acid folic, acizi grași, ulei volatil, fosfor, magneziu, calciu, potasiu etc.
Cătina este foarte eficientă în prevenirea și tratarea gripei, guturaiului, hepatitei, cirozei hepatice, anemiei, enteritei, colitei de putrefacție, aterosclerozei, fragilității vasculare. De asemenea, cătina este adjuvant în cancer, leucemie, scleroză în plăci, alcoolism și tabagism, adjuvant în bolile psihice, eczeme infecțioase, revigorarea tenului obosit etc.
Uleiul de cătină este cea mai bogată substanță naturală de vitamina E din lume, cu efecte regenerante și este folosit atât în uz intern, cât și extern la tratarea bolilor de ochi, regenerarea țesuturilor după arsuri, rănirilor sau intervențiilor chirurgicale, psoriazisului, sclerodermiei, dermatozei rezistente la tratament, arsurilor, degerăturilor. Totodată, accelerează dezvoltarea mentală la copii, protejează pielea la frig, vânt și radiații solare etc.
Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute încă din Antichitate, iar în prezent de la cătină se obțin ceaiuri din fructe, muguri, frunze și chiar scoarță, ulei de fructe, suc, gem, marmeladă, sirop, vin, lichior, jeleu etc.
Rețete:
Înghețată de cătină
Ingrediente: 700 g de cătină, 300 g zahăr brun, 3 linguri suc de portocale, 1 cană smântână, 1 lingură esență de vanilie.
Mod de preparare: Se amestecă fructele de cătină cu zahărul și cu sucul de portocale și se pune la fiert într-o tigaie, la foc mic, după ce începe să clocotească acest amestec, se mai lasă 5 minute la fiert, timp în care se amestecă din când în când, apoi se lasă să se răcească, se dă prin blender până se obține un piure. Se strecoară piureul pentru a îndepărta semințele, apoi peste acest amestec se adaugă smântâna și esența de vanilie și se amestecă cu blenderul. Se pune amestecul obținut la congelator pentru câteva ore, apoi se poate servi.
Sirop de cătină
Ingrediente: 500 g cătină, 200 g zahăr.
Mod de preparare: Se pun fructele la fiert la foc mic, apoi se strecoară. Sucul obținut se amestecă cu zahărul și se fierbe la foc mic 10 minute, apoi se pune fierbinte în borcane sau sticle.