Către poporul dreptcredincios şi către toţi oamenii de bună voinţă
Lăudăm şi slăvim pe Dumnezeul „milei şi al îndurării”, căci El ne‑a învrednicit să ne adunăm în această săptămână a Cincizecimii (18‑26 iunie 2016) în Creta, unde Sfântul Apostol Pavel şi ucenicul său Tit au propovăduit Evanghelia în primii ani din viaţa Bisericii. Dăm slavă lui Dumnezeu în Sfânta Treime, căci El ne‑a îngăduit cu bunăvoinţă să călătorim în acelaşi duh pentru a împlini lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Ortodoxiei, convocat de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în acord cu Primaţii Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale.
Credincioşi exemplului Sfinţilor Apostoli şi dumnezeieştilor Părinţi, am cercetat iarăşi Evanghelia libertăţii, prin care „Hristos ne‑a făcut liberi” (Galateni 5, 1). Temelia dezbaterilor noastre teologice este încredinţarea că Biserica nu trăieşte pentru ea însăşi. Ea transmite mărturia Evangheliei iubirii şi libertăţii, dăruind întregii lumi darurile lui Dumnezeu: iubirea, pacea, dreptatea, împăcarea, puterea Crucii şi a Învierii şi aşteptarea veşniciei.
1. Prioritară pentru Sfântul şi Marele Sinod a fost proclamarea unităţii Bisericii Ortodoxe. Întemeiată pe Euharistie şi succesiunea apostolică a episcopilor, unitatea existentă are nevoie să fie întărită şi să aducă noi roade. Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească este o comuniune divino‑umană, o pregustare a unei experienţe eshatologice în Sfânta Euharistie. Ca o continuă Cincizecime, ea este o voce profetică ce nu poate fi trecută sub tăcere, o prezenţă şi o mărturie a Împărăţiei Dumnezeului iubirii.
Credincioasă tradiţiei apostolice unanime şi experienţei sacramentale, Biserica Ortodoxă este continuatoarea autentică a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, aşa cum este ea mărturisită în Simbolul credinţei şi confirmată prin învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Biserica ne ajută să cunoaştem taina Sfintei Iconomii prin viaţa ei sacramentală centrată pe dumnezeiasca Euharistie. Biserica Ortodoxă îşi exprimă unitatea şi sobornicitatea prin Sinod. Sinodalitatea sa îi modelează organizarea, modul în care ia hotărâri şi îi determină destinul. Bisericile Ortodoxe Autocefale nu sunt o federaţie de Biserici, ci Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Fiecare Biserică locală, săvârşind Sfânta Euharistie, este prezenţa şi manifestarea locală a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. De asemenea, pentru diaspora ortodoxă din diferite ţări s‑a hotărât continuarea funcţionării Adunărilor episcopale până la aplicarea acribiei canonice. Acestea se compun din episcopii canonici care provin dintr‑o Biserică Autocefală şi continuă să depindă de aceasta. Funcţionarea ordonată a Adunărilor episcopale garantează respectul principiului ortodox al sinodalităţii.
Pe parcursul lucrărilor Sfântului şi Marelui Sinod a fost subliniată importanţa Sinaxelor Primaţilor care au avut loc şi s‑a decis convocarea periodică a Sfântului şi Marelui Sinod, la intervale de 7 sau 10 ani.
2. Participând la Sfânta Liturghie şi rugându‑ne pentru întreaga lume, trebuie să continuăm liturghia după Liturghie şi să dăm mărturia credinţei faţă de cei de aproape sau de departe, în acord cu porunca limpede a Domnului, dată înainte de Înălţarea Sa: „Şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1, 8). Re‑evanghelizarea poporului lui Dumnezeu în societăţile moderne şi evanghelizarea celor care nu L‑au cunoscut încă pe Hristos continuă să fie o obligaţie a Bisericii.
3. Reflectând asupra necesităţii de a mărturisi adevărul credinţei apostolice, Biserica noastră acordă o mare importanţă dialogului, îndeosebi cu creştinii non‑ortodocşi. În acest fel, restul lumii creştine cunoaşte mai deplin autenticitatea tradiţiei ortodoxe, valoarea învăţăturii patristice, experienţa liturgică şi credinţa ortodocşilor. Dialogurile pe care le poartă Biserica Ortodoxă nu implică niciodată un compromis în materie de credinţă.
4. Explozia fundamentalismului, observată în diferite tradiţii religioase, este expresia unei religiozităţi morbide. Un dialog interreligios sobru contribuie în mod semnificativ la favorizarea încrederii reciproce, a păcii şi a reconcilierii. Balsamul credinţei trebuie să slujească la pansarea şi vindecarea rănilor vechi ale celorlalţi, şi nu la reactivarea unor noi focare de ură. Biserica Ortodoxă condamnă fără echivoc expansiunea violenţei militare, a persecuţiilor, expulzările şi distrugerea minorităţilor religioase, convertirile forţate, traficul de refugiaţi, răpirile, tortura şi teribilele execuţii sumare. Ea denunţă distrugerea locaşurilor de cult, a simbolurilor religioase şi a monumentelor culturale. În mod deosebit, ea îşi exprimă preocuparea pentru situaţia creştinilor şi a minorităţilor persecutate din Orientul Mijlociu şi din alte locuri. Ea cheamă comunitatea internaţională din regiune la protecţia ortodocşilor indigeni şi a altor creştini, precum şi a tuturor populaţiilor din regiune care au un drept inviolabil de a rămâne în ţara lor de origine, ca şi cetăţeni ce se bucură de drepturi egale. Sinodul nostru îndeamnă toate părţile să depună fără întârziere eforturi sistematice pentru soluţionarea conflictelor armate în Orientul Mijlociu, încheierea acestora ca să permită întoarcerea celor alungaţi din casele lor. Biserica cheamă îndeosebi pe toţi puternicii pământului pentru domnia păcii şi a dreptăţii în toate ţările de unde provin refugiaţii. Chemăm autorităţile civile şi creştinii ortodocşi din ţările în care refugiaţii caută scăpare să continue să le ofere ajutor în limitele şi dincolo de capacităţile lor.
5. Secularismul modern caută autonomia omului în raport cu Hristos şi cu influenţa spirituală a Bisericii, pe care o identifică în mod arbitrar cu conservatismul. Totuşi, cultura occidentală poartă amprenta de neşters a contribuţiei în timp a creştinismului. În plus, Biserica subliniază importanţa mântuitoare a lui Dumnezeu‑Omul şi a trupului Său, ca loc şi mod de viaţă în libertate.
6. În abordarea contemporană a căsătoriei, Biserica Ortodoxă consideră legătura indisolubilă de iubire între un bărbat şi o femeie ca „o mare taină… în Hristos şi în Biserică”. Ea chiar numeşte familia o „mică biserică”, rezultată din căsătorie, singura garanţie pentru creşterea copiilor. Biserica insistă mereu asupra valorii înfrânării. Asceza creştină se deosebeşte profund de o asceză dualistă care ar desprinde persoana umană de aproapele ei. Dimpotrivă, ea acceptă să se ataşeze de viaţa sacramentală a Bisericii. Înfrânarea nu este legată doar de viaţa monahală. Etosul ascetic este caracteristic vieţii creştine sub toate formele.
Sfântul şi Marele Sinod, punând deoparte temele asupra cărora au fost luate decizii, a analizat următoarele probleme contemporane:
7. În problema relaţiilor dintre credinţa creştină şi ştiinţă, Biserica Ortodoxă evită situarea cercetării sub tutela sa şi nu ia atitudine asupra tuturor chestiunilor ştiinţifice. Ea mulţumeşte lui Dumnezeu Care dăruieşte oamenilor de ştiinţă darul de a explora misterele creaţiei divine. Dezvoltarea modernă a ştiinţei şi tehnologiei aduce schimbări radicale în vieţile noastre, fiind purtătoare de importante binefaceri în viaţa cotidiană: vindecarea unor boli grave, oamenii comunică mai uşor, cercetarea spaţială etc. Totuşi, există şi numeroase efecte negative, precum: manipularea libertăţii, pierderea progresivă a unor preţioase tradiţii, distrugerea mediului natural, contestarea valorilor morale. Chiar dacă cunoaşterea ştiinţifică evoluează foarte rapid, ea nu oferă răspunsuri la probleme morale existenţiale centrale, la căutarea sensului vieţii şi al lumii.
Toate acestea cer o abordare spirituală pe care Biserica Ortodoxă o promovează printr‑o bioetică fondată pe morala creştină şi învăţătura patristică. Astfel, în respectul libertăţii cercetării ştiinţifice, Biserica Ortodoxă insistă asupra pericolelor provocate de unele progrese ştiinţifice şi pune accentul pe demnitatea omului şi pe destinul lui divin.
8. Criza ecologică actuală are cauze spirituale şi morale. Rădăcinile ei sunt legate de poftă, lăcomie şi egoism, care conduc la o folosire iraţională a resurselor naturale, la poluarea atmosferei prin factori poluanţi nocivi şi la încălzirea globală. Răspunsul creştin la aceste probleme cere pocăinţă (metanoia) faţă de aceste abuzuri, înfrânare şi etică ascetică, drept remedii la supraconsum, tot mai conştienţi că persoana umană este „iconomul creaţiei” şi nu proprietarul ei. Biserica subliniază, de asemenea, că generaţiile viitoare au şi ele drepturi asupra acestor bunuri naturale care ne‑au fost date cu mărinimie de Creator. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă participă activ la diferitele eforturi internaţionale în favoarea mediului şi a rânduit ziua de 1 septembrie ziua de rugăciune pentru protecţia mediului natural.
9. În faţa mişcării de omogenizare impersonală, favorizată în diferite moduri, Ortodoxia proclamă respectul particularismului persoanelor umane şi al popoarelor. Ea se opune autonomiei economiei faţă de nevoile fundamentale ale fiinţelor umane şi la transformarea economiei într‑un scop în sine. Progresul omenirii nu este legat numai de creşterea nivelului de trai sau de dezvoltarea economică în detrimentul valorilor spirituale.
10. Biserica Ortodoxă nu se implică în politică. Cuvântul său rămâne discret şi profetic, favorizând o intervenţie umană adecvată. Drepturile omului sunt acum în centrul politicii ca răspuns la crizele politice şi sociale şi vizează protejarea cetăţenilor faţă de arbitrariul Statului. Biserica noastră adaugă, de asemenea, obligaţiile şi responsabilităţile cetăţenilor şi nevoia acestora de a folosi autocritica pentru ameliorarea sensibilă a societăţii. Ea subliniază îndeosebi că idealul ortodox în slujirea fiinţei umane depăşeşte orizontul drepturilor omului stabilite şi arată că „mai mare decât toate” este iubirea, aşa cum ne‑a descoperit Hristos şi o trăiesc cei care Îl urmează cu credinţă. Abordarea principiului libertăţii religioase în toate perspectivele sale este un drept fundamental, adică libertatea de conştiinţă, de credinţă, de cult şi toate manifestările individuale şi comunitare ale libertăţii religioase, inclusiv dreptul fiecărui credincios de a practica liber datoriile sale religioase, fără imixtiune de nici un fel din partea puterilor publice, precum şi libertatea de a învăţa public religia şi de a asigura condiţiile de funcţionare a comunităţilor religioase.
11. Biserica Ortodoxă se adresează tinerilor, care sunt în căutarea unei vieţi depline, în toată libertatea, dreptatea, creaţia şi iubirea. Ea îi îndeamnă să se alăture conştient Bisericii care este adevărul şi viaţa, să vină şi să dăruiască trupului eclezial vitalitatea, grijile, preocupările şi aşteptările lor. Tinerii nu sunt doar viitorul Bisericii, dar şi o forţă şi o prezenţă creativă la nivel local şi mondial.
12. Sfântul şi Marele Sinod a deschis orizontul nostru asupra lumii de azi, diversificată şi multiformă. A subliniat că responsabilitatea noastră în spaţiu şi timp se află totdeauna în perspectiva veşniciei. Biserica Ortodoxă, chezăşia neclintită a caracterului mistic şi soteriologic, este sensibilă faţă de suferinţă, faţă de neliniştile şi strigătul după dreptate şi pace al popoarelor. Ea propovăduieşte cuvântul Evangheliei: „Din zi în zi, binevestiţi mântuirea Lui. Vestiţi către neamuri slava Lui, între toate popoarele minunile Lui” (Psalmi 95, 2‑3).
Să ne rugăm: „Dumnezeul a tot harul, Care v‑a chemat la slava Sa veşnică, întru Hristos Iisus, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va duce la desăvârşire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face de neclintit. A lui fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin!” (1 Petru 5, 10‑11).
Notă:
‑La încheierea lucrărilor Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe au fost date publicităţii, alături de cele 6 documente aprobate, o Enciclică şi un Mesaj. Toate acestea se găsesc pe site‑ul www.holycouncil.org, în cele 4 limbi oficiale ale Sinodului (greacă, franceză, engleză şi rusă). Publicăm aici Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod, într‑o traducere în limba română având ca bază textul în limba franceză.