CE: Atitudinea Guvernului francez este „o ruşine“

Data: 16 Septembrie 2010

Comisia Europeană şi-a anunţat intenţia de a declanşa o procedură de infringement împotriva Franţei, pentru încălcarea dreptului european în cazul repatrierii romilor români şi bulgari.

Comisia Europeană va declanşa procedura de infringement împotriva Franţei pentru încălcarea legislaţiei europene în cazul expulzării ţiganilor români şi bulgari, a anunţat comisarul european pentru Justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding. În conferinţa de presă a Executivului UE, Reding a declarat că procedura de infringement este motivată de transpunerea insuficientă de către Franţa a directivei europene privind libera circulaţie şi de "aplicarea discriminatorie" a acestei legi europene. "Personal, sunt consternată de o situaţie care a dat impresia că oamenii sunt mutaţi dintr-un stat membru în altul al Uniunii Europene doar pentru că aparţin unei anumite minorităţi etnice. Aceasta este o situaţie la care nu m-am gândit că Europa va fi martoră din nou, după al Doilea Război Mondial", a spus Reding, care a precizat că o decizie în acest sens va fi luată într-un interval de două săptămâni. "Este destul!", a declarat comisarul UE pentru Justiţie, Viviane Reding, afirmând că atitudinea Guvernului francez, care a ascuns existenţa unei circulare care îi viza pe romi, este "o ruşine". Reacţia Franţei a venit prin intermediul secretarului de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, care a estimat, ieri, ca "nepotrivit" "derapajul" comisarului european pentru Justiţie, care a făcut o paralelă între situaţia romilor în Franţa şi deportările pe criterii etnice din cel de-al Doilea Război Mondial, informează AFP. "Acest gen de derapaj, căruia (comisarul european) i-a alăturat vocea sa, nu este potrivit. Nu aşa te adresezi unui mare stat", a declarat Lellouche. Procedura de infringement, pe care Comisia Europeană a ameninţat că o va declanşa împotriva Franţei din cauza politicii acesteia faţă de romi, este principalul mijloc pe care îl are la dispoziţie Executivul european pentru a sancţiona statele care nu respectă dreptul european. Procedura urmează etape foarte precise, iar statul vizat va fi deferit Curţii Europene de Justiţie (CEJ), cu sediul la Luxemburg, care are posibilitatea să decidă sancţiuni referitoare la restrângerea unor drepturi în interiorul Uniunii Europene.