CE critică regimul de imunităţi din Italia
Regimul de imunităţi de care beneficiază cei mai înalţi demnitari ai statului italian constituie un obstacol în lupta împotriva corupţiei, un fenomen „curent şi generalizat“ în Italia, relevă un raport al Consiliului Europei, dat publicităţii vineri şi citat de Reuters. Raportul, elaborat de Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), examinează legea adoptată în iulie 2008, după revenirea lui Silvio Berlusconi în fruntea Guvernului italian, şi care prevede suspendarea urmărilor penale împotriva preşedintelui, prim-ministrului şi a preşedinţilor celor două camere parlamentare, pe durata mandatelor lor, inclusiv pentru fapte comise anterior alegerii în aceste funcţii. Publicarea raportului, care a fost autorizată de Roma, intervine la nouă zile după ce Curtea Constituţională italiană a declarat neconstituţională imunitatea de care beneficiază Silvio Berlusconi. GRECO subliniază că, potrivit diverselor anchete şi personalităţilor întâlnite în cursul misiunii din octombrie 2008, „corupţia este un fenomen curent şi generalizat care afectează societatea italiană în ansamblul său“. Grupul regretă „absenţa unei strategii politice concertate pentru prevenirea, depistarea, investigarea şi urmărirea în justiţie a cazurilor de corupţie“ din administraţia publică.