Ce este şi cum se manifestă boala Lyme

Boala Lyme este numită şi „boala cu 1.000 de feţe“, deoarece poate afecta mai multe organe, iar simptomele ei mimează foarte multe boli, diagnosticul punând medicul în dificultate.

Boala Lyme este provocată de bacterii din genul Borellia, transmise omului prin înţepătura de căpuşă. Distribuţia geografică a bolii este extinsă, cuprinzând SUA, Europa, China, Japonia şi Australia. Apariţia bolii într-o anumită zonă depinde nu numai de prezenţa căpuşelor, ci şi de frecvenţa contactului omului cu acestea. În România, judeţul Arad figurează cu o prevalenţă mai mare a bolii Lyme. În zona temperată, apariţia bolii este sezonieră, mai mare vara şi la începutul toamnei. Gazdele căpuşei sunt reprezentate de animale mari şi mici, sălbatice şi domestice. Cu ajutorul acestora se realizează ciclul în natură al bacteriei, în care omul intră accidental prin muşcătura căpuşei. Din punct de vedere clinic, boala evoluează în trei stadii, parcurgerea consecutivă a lor nefiind obligatorie: - Stadiul I este caracterizat de eritemul migrator care apare la locul înţepăturii ca o pată mică, roşie, care se măreşte concentric, de obicei nu este dureroasă şi nu produce mâncărime. Deşi este o leziune tipică pentru boala Lyme, sunt mulţi bolnavi la care nu apare. - Stadiul II apare prin trecerea în sânge a bacteriilor care determină eritem migrator multiplu la nivelul pielii, manifestări neurologice (meningită), cardiovasculare sau articulare (artrită). Acestea pot fi însoţite de febră, transpiraţii puternice, dureri de cap, dureri musculare, stare de slăbiciune cu oboseală, tulburări de somn şi de vedere. Simptome apar, de obicei, la câteva săptămâni de la muşcătura căpuşei, chiar şi la persoanele care nu au prezentat pata roşie din stadiul I. - Stadiul III reprezintă faza cronică a bolii, cu manifestări ale pielii, articulare (artrita cronică) şi neurologice (polineuropatie tardivă, encefalomielită cronică progresivă). Ideal este ca diagnosticul să fie stabilit încă din stadiul I, dar acest lucru este dificil, deoarece din statistici reiese că doar 30% dintre bolnavi îşi amintesc faptul că au fost muşcaţi de căpuşă. În stadiul de nimfă, răspunzător de transmiterea bolii în lunile de vară, căpuşa are dimensiunea unui seminţe de mac, prezenţa ei pe piele putând fi greu de observat. Este important de ştiut faptul că pacientul, prin istoricul pe care îl povesteşte medicului, ajută în stabilirea diagnosticului: istoricul deplasării într-o zonă endemică, muşcătura de căpuşă, apariţia eritemului migrator la locul muşcăturii. Primele măsuri în caz de înţepătură Căpuşele pot fi întâlnite în grădină, în parcuri, pe pomii din livadă sau în pădure, în iarbă, pe gazonul din jurul casei, pe terenul de fotbal şi chiar pe animalele de casă (câini, pisici, care, după plimbări pe afară, pot aduce în locuinţă căpuşe). Orice persoană care a scos o căpuşă de pe corpul său trebuie să consulte imediat un medic, mai ales dacă apare o înroşire la locul muşcăturii sau alte simptome: dureri musculare, nas înfundat, transpiraţii. Îndepărtarea lor este bine să se facă cu penseta, pentru a evita zdrobirea între degete şi contaminarea ulterioară. Zona se spală cu apă şi săpun şi se decontaminează cu alcool. Se recomandă controlarea locului muşcăturii aproximativ o lună, pentru a surprinde apariţia eritemului migrator.