Cea mai veche Biblie cu ilustraţii a fost descoperită în Etiopia

Data: 03 August 2010

La Mănăstirea Garima, lângă Adwa, în nordul Etiopiei, a fost descoperită cea mai veche Biblie cu ilustraţii din lume. Manuscrisul Abbei Garima, numit după un călugăr căruia i se atribuie documentul, nu datează din secolul al XI-lea, după cum afirmau până acum specialiştii, ci a fost redactat între secolele al IV-lea şi al VI-lea. "Manuscrisul Abbei Garima era privit până acum ca fiind un codex din secolul al XI-lea, dar s-a constatat că este mult mai vechi. Examinările făcute cu carbon 14 relevă o datare mult mai timpurie: între anii 330 şi 650 d. Hr. Conform legendei, manuscrisul a fost scris într-o singură zi de călugărul Garima, când a sosit de la Constantinopol în anul 494 d.Hr., ceea ce coincide cu datarea recentă a Codexului. Acest document, vechi de 1.600 de ani, se află într-o stare uimitoare, iar culorile sunt surprinzător de proaspete. Textele sfinte, transcrise în limba gueze, o limbă semitică atestată în Etiopia de Sud-Est încă din secolul al III-lea şi exclusiv literară, se constituie în două volume ilustrate. Aceste ilustraţii descriu pe cei patru evanghelişti - Matei, Marcu, Luca şi Ioan - şi reprezintă pentru prima dată templul evreilor", ne-a declarat părintele Gheorghe Costea, parohul comunităţii româneşti din Siria.